VAMPIRUL VLOGGER

Capitolul 11: Fantoma însetată de răzbunare

Cristi:

M-am întins lângă un zid mucegăit. Mi-am închis o secundă ochii. Nu știam ce trebuie să fac pentru a ieși de acolo... Eram neputincios, slăbit... Și asta mă enerva la culme. Singura speranță era că cineva îmi va observa absența. Mă gândeam la o cale de scăpare, mă durea tot corpul. Am adormit imediat. Când dormeam mai liniștit, am auzit bătăi în pereți. M-am trezit și am încercat să mă ridic în șezut. Am auzit pași. Cine ar putea fi? Un curent inexplicabil m-a pus la pământ. Am văzut o femeie. Era palidă. Părea un pic mai în vârstă de patruzeci de ani. Părul îi era șaten închis cu nuanțe de blond. Îl avea prins într-un coc la spate. Era îmbrăcată într-un costum verde smarald de vânătoare. Avea o pușcă pe care o târa după ea. Părea un model vechi. Hainele îi erau pătate de sânge.
Avea o rană deschisă în zona cutiei toracice, dar nu sângera. Purta o pereche de bocanci negri îmbibați în sânge. Avea urme de colți pe gât, o privire înghețată. Am mijit ochii, pentru a vedea mai bine. Capul îmi atârna greu. Am reușit s-o văd cum trece prin perete. Nu știam cum să reacționez. Era ceva normal? După ce Elena a pregătit priveghiul unei pungi, nimic nu mi se mai părea anormal. Am schițat un zâmbet când mi-am amintit de ea. Ea mă iubea. Fără doar și poate că va veni după mine.

Femeia:-De ce râzi, creatură? Ți se pare amuzant?

Nu mirosea a sânge. M-aș fi hrănit din ea, dar era peste puterile mele să mă ridic.

Verbina se plimba prin organismul meu, ca și când și-ar fi găsit o nouă casă.

Cristi:-Nu, doamnă! Mă scuzați... Mă gândeam la prietena mea. Vreau doar să plec de aici.
Femeia:-Nu vei mai pleca de aici, creatură!

Când a spus asta, nu am mai simțit pământul sub mine. Levitam la câțiva centimetri deasupra podelei. Și-a încleștat pumnul și am simțit cum fac contact cu peretele din cealaltă parte a încăperii. M-a izbit de toți pereții până s-a plictisit.
Capul îmi era spart. Curgeau șiroaie de sânge din corpul meu. Mă regeneram, dar pereții nu. Erau crăpați, zgâriați, vopseaua s-a cam luat.

Cristi:-Vă rog! Lăsați-mă să plec! Sunt doar un om nevinovat!
Femeia:-Știu ce ești, creatură! Am avut de-a face cu vampiri mult mai periculoși decât tine!
Cristi:-Nu sunt un vampir rău... Sunt... Sunt doar... Eu ...
Firul mi s-a scurtcircuitat. Totul a devenit negru. N-am mai auzit nimic.

Roxana :

Timpul petrecut cu Vlad a fost mirific. Am mâncat înghețată și ne-am plimbat pe malul mării. Totul era perfect, liniștit, până când telefonul a sunat și a stricat totul. Singura persoană care își găsește cele mai proaste momente, oare cine? Elena. Am decis să răspund.

Convorbire telefonică:
Elena:- Rox... Ce bine că ai răspuns... Ți-am trimis patruzeci și șase de mesaje, dar nu ai răspuns! (Spune ea, trăgându-și nasul).
Roxana :-Da, aveam telefonul pe vibrații.
Elena:-S-a întâmplat ceva teribil!
Roxana :-Ce? Ești bine?
Elena:-Eu da, dar scumpul meu George... Și-a dat ultima suflare!
Roxana:-Of, Doamne...
Elena:-Nu poți veni acasă?
Roxana :-Sunt cu Vlad. Hai că venim acum.
Elena:-Bine. Invită-l și pe el la priveghi.
Roxana :-Ce priveghi? Fată, te-ai tâmpit?! Era doar o pungă!
Elena:-Nu, nu era doar o pungă, era o parte din viața mea...
Roxana :-Vorbim acasă...
Convorbire telefonică încheiată

Vlad:-Ce s-a întâmplat? E de rău?
Roxana :-Depinde... Cunoști vreun psiholog bun?
Vlad:-De ce?
Roxana :-Cred că Elena are nevoie de unul...
Vlad:-Păi?
Roxana :-Organizează un priveghi.
Vlad:-Și ce e rău în asta?
Roxana :-E un priveghi pentru o pungă. Și ești și tu invitat!
Vlad face ochii mari. Săracul, nu o cunoștea pe Elena. Era surprins de gestul prietenei mele.
Vlad:-Sunt onorat!
Roxana :-Merg să văd ce face. Vii cu mine?
Vlad:-Nu pot. Am treabă acasă.
Roxana :-Dar tu mereu ai treabă?
Vlad:-Sunt o persoană ocupată.