Pentru că traiesc

Plecarea

*Eliza în imaginatia ei*

~Oare toate astea mi se întâmplă pentru că am fost o scorpie într-o viață anterioară? Poate eu îmi băteam joc de toată lumea și acum karma se întoarce asupra mea?~

*Raspunsul creierului ei*
~Cam așa...~

*în imaginatia ei*

~Din cate înțeleg,tu știi ceva despre viața mea anterioară. Spune-mi și mie, te rog!🙏~

*Răspunsul creierului ei*

~N-ai nevoie de răspunsuri despre trecutul tău acum,o să-ți dai seama pe parcursul vieții tale. Acum, oprește-te din visat cu ochii deschiși,că te strigă cineva!"

-Eliza!!

După câteva secunde a constat că Ariana colega ei de clasă o striga de vreo 5 minute și ea nu o auzea din cauza gandurilor ei surzitoare.

-Da Ariana! A răspuns ea Eliza cu o faţă ametita.

-Strig de cinci minute la tine,ce se întâmplă cu tine?

-Ăă...păi...

-Taci! Oricum nu-mi pasă,chinuiește-te să îți amintești și să răspunzi la întrebarea pe care ţi-am pus-o adineaurea. Strigă Ariana cu o privire antipatică.

-Poți te rog să repeți? Întreabă Eliza cu o privire tristă.

-Nu Eliza,își pune Ariana mâinile încrucișate pe piept cu râcă și după se plimbă nervoasă prin toată clasa. Mereu trebuie să ne strice aeriana asta toate planurile! Nu putem alege persoana perfectă pentru a fii șefa adjunct a școlii! Deci hai să repetăm...

*Trrrrrr!*🔊
După ce s-a sunat de pauză Eliza și-a amintit de sfatul dat de tatăl ei și s-a dus la Ariana și a izbucnit imediat cu un glas puternic si putin enervant.

-Ariana,termină odată cu jignirile astea! Unde te crezi? Dacă ești șefa școlii nu înseamnă că ai trebuie să batjocorești persoanele de sub nivelul tau!...

Ariana și-a pus mâna pe cap și a întrerupt-o imediat pe Eliza din vorbit.

-Taci odată,mă obosești, jur! Mă obosește prostia ta. Du-te...Pleaca! Sa nu te mai vad in fata ochilor!

-Hmmm...se intristeaza ea in tacere.

După ce s-a terminat discuția,Eliza a plecat imediat acasă și s-a încuiat în camera ei.

Eliza nu mai putea,era distrusă. Voia să vorbească cu tatăl ei cât mai repede se putea, dar o amagea gandul ca-i era imposibil sa se indeplineasca aceasta dorinta a ei.

*Eliza în mintea ei*
~Am încercat tată, am încercat să fiu curajoasă,dar nu am reușit...😔~

Peste câteva minute de gândit Eliza aude o voce ciudată de bărbat răgușit din sufragerie.

*Eliza în imaginatia ei*

~Credeam că sunt singură acasă și am închis ușa!~

-Eliza! Persoana cu vocea atât de bizară insistă și mai mult să îi strige numele.

Eliza încercând să uite de teamă, i-a răspuns acelei voci extrem de bizare:

-Da, o spune Eliza încet cu un ochi închis și cu un zâmbet pe jumătate de gură, tremurând in acelasi timp de frică.

-Vino jos! Și grăbește-te, nu stau după tine! Raspunde acesta cu un ton sever.

Imediat ce deschise ușa, ea se uita chiorâș la el,observase un bărbat de 1.80, îmbrăcat elegant cu un sacou negru imaculat,pe dedesuptul acestuia având o cămașă albă ca laptele cu o cravată roșie cu dungi albastre, iar pantalonii și pantofii asortaţi cu sacoul.

Coborând pe scări,încet cu capul în jos,bărbatul elegant cu vocea ciudată,strigase la ea:
-Hai mai repede fetițo,avem mult de mers! Țipase el atât de tare spre ea, încât făcuse pământul să se cutremure în toată casa.

După ce a țipat și s-a terminat acel cutremur scurt,si-a ridicat capul si i-a văzut tot chipul și intreg corpul. Capul său era înconjurat de o coamă în formă de coroană care îi ajungea până la ceafă,iar barba sa, parcă continua lungimea coamei care aceasta îi ajungea până la piept. Părul său negru, puțin creț si frumos pieptănat se asorta perfect cu barba lui. Ce era, insa, ciudat la el? Avea ochii roșii ca sângele, pupilele asemenea unei pisici,pielea de un verde închis,urechile lungi și dinții de varcolac.

După ce a privit cu atenție toate aceste aspecte ale sale, ea nu voia altceva, decat să fugă rupând pământul,dar sentimentul de curaj o ținea pe loc.

*Gândurile ei*
~Oare este chiar un varcolac!? De ce a venit după mine??"

*Răspunsul creierului său"

~Vei afla tu imediat~ După ce creierul i-a răspuns, ei i-a tresărit inima de teamă, nu știa ce se întâmpla cu ea.

☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆
☆
Mereu când Eliza avea nevoie sa vorbească cu cineva,era respinsă și jignită, de aceea, ea alege să vorbească singură cu ea însăși,pentru că persoana ei este singura care o acceptă și nu o respinge. ☆ ☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆☆

-Hai Eliza, nu te speria, totul va fii bine.

Îi spune vârcolacul pe un ton calm.
Imediat ce iese din casă împreună cu tipul vârcolac,ea vede o limuzină de doi metrii, albă,cu roţile nemaivăzut de roz,nu vedea dacă şoferul era femeie sau bărbat,nici măcar dacă era vreun șofer în mașină,iar frica îi tot urca de la glezne până la cap.

~Fii curajoasă,fii puternică!~

După ce și-a repetat cuvintele tatălui său a prins puțin curaj.

~Totul va fii bine Eliza😏~

-Intră, deschide bărbatul vârcolac ușor ușa, va fii un drum foarte lung.

~♡ fii puternică, fii bună, fii curajoasă, fii așa cum ești tu,doar fă-mă mandru♡~