Dark Shadows II Luke Hemmings

Capitolul I

Un mic planset mi-a intrerupt somnul. Mi-am deschis ochii si vroiam sa ma dau jos din pat sa ma duc la Astrid sa il linistesc.

-O sa ma duc eu, am auzit baiatul de langa mine.

S-a dat jos din pat si frecandu-se la ochi a iesit din camera. Am dat monitorul bebelusului mai tare ca sa aud cum ii canta, asa facea mereu. Era micul lui secret ca ii canta lui Astrid ca sa il linisteasca, si era micul meu secret ca il ascultam mereu.

-Hei, micutule. Ti-e foame? am auzit vocea lui. Hai la mine...

You are my sunshine
My only sunshine
You make me happy, when the skies are grey
So please dont take my sunshine away...

Vocea lui era abia o soapta dar mereu il ascultam cu atentie. Ma fascina si se pare ca si pe Astrid care a incetat din plans si probabil ca acum dormea.

Am auzit pasii lui pe hol asa ca am dat monitorul la volumul normal si m-am ascuns in patura. S-a asezat langa mine in pat si si-a pus o mana peste talia mea, spatele meu era acum lipit de pieptul sau gol. Sa speram ca Astrid nu se va mai trezi inca odata in noaptea asta. 

***

M-am trezit iar in tipetele bebelusului. Mi-am deschis ochii si m-am uitat la ceas, era deja 8 dimineata si trebuia sa ma trezesc. Micutul se pare ca a inlocuit alarma de dimineata. M-am dus in camera lui Astrid si am luat in brate baietelul care plangea.

-Scumpule, ti-e foame? Mama o sa iti pregateasca un biberon.

Era ciudat ca mereu vorbeam cu el avand in vedere ca nu intelegea nimic, dar era singurul care ma asculta. I-am schimbat scutecul si am mers dupa cu el jos in bucatarie. Ashton facea cafea ca in fiecare dimineata si mi-a inmanat o ceasca. Cafeaua e singura raza de fericire acum, si bineinteles Astrid. 

-Aseara s-a trezit odata? a intrebat Ashton.

-Nu, de doua ori. Chiar nu l-ai auzit? am ras si am inceput sa fac fete ciudate la copilul din bratele mele. 

-Iti zic eu, are plamani de fier, a zis Calum si a luat si el o ceasca de cafea.

Cearcanele erau proeminente pe fetele tuturor dar ei nu erau nevoiti sa se si ridice din pat in mijlocul noptii. Chiar daca ne tortura mai mereu cu totii erau bucurosi sa ma ajute cu el.

-Cred ca devin imun, a ras Ash.

Cand a vazut ca ma chinuiam sa incalzesc biberonul cu lapte Calum a luat baietelul din bratele mele.

-Hai la unchiul tau preferat! a zis intr-o voce de copil.

-Scuza-ma dar eu sunt ala.

A aparut si Michael in bucatarie. Mi-a luat biberonul din mana si apoi l-a luat in brate pe Astrid de la Calum. S-a asezat pe canapea cu copilul pe pieptul sau si a inceput sa il hraneasca. Michael se uita cu un mic zambet plin de adorare la baietelul din bratele sale.

M-am sezat pe canapea langa ei si mi-am pus degetul in mana bebelusului. Imediat mi-a trans degetul si s-a uitat cu ochii sai mari si albastrii la mine. Aceeasi nuanta de albastru ca ai lui baiatului care m-a parasit cum doua luni. Nici nu a apucat sa il vada pe Astrid, a plecat pur si simplu fara sa imi dea niciun semn de viata. Am incercat sa il sun mereu si niciodata nu raspunde, intra casuta vocala. Sateam si ascultam in fiecare seara vocea lui si apoi lasam un mesaj patetic. Niciodata nu mi-a raspuns. 

M-am trezit in camera de spital si imediat am simtit durerea in tot corpul. Mi-am intors capul si in dreapta mea era Michael cu un bebelus in brate. Se uita la el ca si cum era lumea lui intreaga.

-Mikey... am zis cu vocea ragusita probabil de la cat am tipat.

S-a uitat la mine si apoi s-a ridicat incet. Mi-a pus bebelusul in brate si am fost coplesita de emotii. Ochii sai erau inchisi, probabil era obosit dar eu eram cea care a suferit aici. 

-Hei, micutule...

A scos mana din patura din jurul corpului sau mic, in aceasta miscare miea atins cateva momente pielea. E ciudat cum un lucru atat de mic imi poate umple inima de fericire.

-Luke a venit? m-am uitat la Michael.

-Ammm... Am vorbit cu el...

-Si? deveneam nerabdatoare.

-A fost nevoit sa plece, Beth. Nu a avut de ales, a zis ca ii pare rau.

Ochii mi s-au umplut cu lacrimi... Luke m-a parasit... Si nu numai pe mine ci si pe Astrid.

-Cand se intoarce? am zis disperata.

-Nu stie daca se mai intoarce.

Michael si-a lasat capul in jos, probabil ii era teama sa se uite la mine. Inima mi-a fost sfasiata in piept si vroiam sa isbucnesc in plans. Dar nu puteam face asta. Mi-am intors privirea la minunea din bratele mele si m-am intrebat 'Cum poate cineva sa lase in urma o fiinta atat de pretioasa?

Nici in ziua de azi stiu ca Michael nu mi-a spus tot. Am fost suparata pe el si nu am vorbit cu el cateva saptamani dar mi-am dat seama ca nu e vina lui. Luke e cel care a plecat, cel putin Michael a stat aici. M-a ajutat mereu si nu pot fi mai recunoscatoare. 

A/N

Stiu ca e scurt dar e doar inceputul. O sa postez mai rar avand in vedere ca mai am 2 carti. Poate va uitati peste ele. E ciudat ca scriu numai cu Luke dar e preferatul meu si fac asta cu mult mai multa pasiune ♥

Pareri si voturi