Orfelinatul //Ticcy Toby

4-Începutul și Sfârșitul

Îl urmez în liniște, păstrând distanța de doi metrii. Încerc să rămân precaută, chiar dacă el m-a salvat. Dar nu pot să simt oricare altă emoție mai puternică decât frica când îi întâlnesc din greșeală, în momentele când se întoarce să vadă dacă îl urmez,ochii și-mi amintesc cum stătea drept în pădure și se uita noaptea la geamul meu. Aceași privire rece ,cu ochi de chihlimbar.
Rămân cu privirea pe spatele lui, brusc, toată imaginea spărgându-se exact ca o oglindă trântită de beton. Mă panichez, punându-mi o mână în cap și încercând să-mi mențin respirația. Nu știu ce se întâmplă. Nu știu de ce încă am aceste halucinații, iluzii poate chiar, dar sunt terifiante. În loc de spatele lui Toby și holul lung o văd pe Rosy, zăcând pur și simplu pe jos. Strig, frustrată, și îmi caut disperată cutia cu pastile prin buzunare. Vreau să se oprească. Sunt aici, unde vrea el,de ce nu se opresc?Găsesc cutia și o deschid, neștiind câte iau în mână, dar încep să le dau pe rând pe gât în jos.
Simt cum cineva își pune o mână pe umărul meu și când îmi ridic privirea de pe corpul lui Rosy îl văd pe Toby. Capul îi fuge brusc într-o parte, tic-urile nelăsându-l în pace, și se uită încruntat la mine.

Toby: Ce ai?mă întreabă cu un ton greu de diferențiat între iritare și confuzie.

Mă uit la el cu ochii mari și gura puțin deschisă, neștiind ce să răspund. Mă mai uit o dată la el, apoi la podea și observ încă corpul lui Rosy. Petele maronii de sânge uscat îi sunt atât de evidențiate pe tricou că simt cum mi se face rău.

Brook: Nu o vezi?îl întreb sperând la un răspuns logic.

Toby își strânge sprâncenele confuz și își întoarce capul spre direcția unde mă uit. După câteva secunde își întoarce din nou capul spre mine, de data asta luându-și mâna de pe umărul meu și îndepărtându-se doi pași.

Toby: Nu am idee despre ce vorbești.

Îmi închid gura. În adâncul meu chiar sper să fie cum zice el. Chiar dacă eu știu că am fost de vină pentru tot.

Se întoarce cu spatele și merge în continuare, trecând pe lângă corpul lui Rosy, care aparent este doar în mintea mea. Oftez și mă uit în pumn, la pastile. Am vreo șase pe care decid să le pun cu grijă la loc, neștiind dacă o să mai fac rost de ele dacă rămân în locul ăsta. Și dacă mi s-ar termina pastilele nu vreau să-mi imaginez ce aș face.
Îl prind din urmă pe băiat, acesta coborând scările și când ajunge în camera principală se întoarce spre mine, ce încă stăteam pe ultimele trei scări. Nu știu de ce se uită la mine. Îmi dau câteva  șuvițe de păr după ureche,dar în acel moment pe ușă îl văd intrând. E unul dintre cei doi tip, cel brunet cu hanorac alb-cenușiu. Se uită la mine, părând nervos, dar nu-mi pot da seama de expresia feței lui exactă din cauza distanței.Dar nu se mișcă de pe loc după ce închide ușa. Se uită și el la mine, exact ca Toby.

Dar înainte să-mi dau seama, se uitau în spatele meu. O rafală de vânt rece mă bate și închid ochii,simțindu-mii uscați. Când îi deschid mă aflu în pădure, aerul fiind rece. Sunt desculță, picioarele fiindu-mi complet înfășurate până aproape de genunchi în fașe. Mă uit confuză în jur și încep să strig. De ce? Pentru că sunt și speriată. De ce? Pentru că el este aici. Se uită la mine. Mă opresc din a mă agita și mă întorc încet spre el, ridicându-mi capul.

Tu

Măresc ochii. Vocea bruiată ce o aud și acum în mintea mea, aspectul, tot, sunt exacte ca în clipa când a pus ochii pe mine.
Un tentacul negru se ridică de pe sol și se apropie de mine, atingându-mi o parte din claviculă, locul exact unde mă rănise la orfelinat. Brusc, acea zonă începe să mă ardă și scâncesc. Nu mai vreau foc.