Orfelinatul //Ticcy Toby

6-Felul altora

  Am strigat de frustrare, aruncând vârful de coasă pe betonul rece. Bucata de metal ascuțită s-a deplasat, scoțând un sunet de parcă ai zgâria un geam cu o furculiță, de-a lungul podelei. Firele de păr negru îmi intrau în ochi și trăgeam aer printre dinții strânși, făcându-mi pieptul să coboare și să urce de parcă mă chinui să respir. Clock s-a întors pe călcâie și a mers să ia vârful de coasă de pe jos.
  Eram nervoasă, frustată și obosită. Asta fiind a doua mea zi petrecută în Galerie, nu-mi plăcea deloc. Ziua de ieri fusese cum fusese, mai o poziție de stat, mai un stil de a ține chestia aia în mână, dar azi îmi fac nervii să aibe nervi. Clock mi-a zis că azi începem cu ținta, făcându-mă să arunc nenorocita aia de bucată de metal într-un perete de beton până când avea să se înfigă în el. "O să rămână acolo când mi-or crește aripi" am vrut să-i zic, dar tăcusem. Tăcusem deoarece îmi oferă protecție față de alte persoane din acest loc.

Clock: Dacă te mai enervezi mult, următoarea țintă vei fi tu.a zis  întinzându-mi vârful de coasă.

  L-am luat și l-am privit puțin încruntată. Nu aveam idee de ce fix mie mi-a dat un vârf de coasă onduit, exact ca cele folosite la sate, ce nu merge drept oricât de rapid l-aș arunca. Dar faptul ce mă induce în eroare e că este doar vârful de coasă, fără mâner.

  Mi-am dat părul după ureche.

Brook: Da, dar chestia asta nu se va împlânta cât trăiesc eu în peretele ăla. Pică pe o parte pentru că e onduită.

  Clock a ridicat o sprânceană și m-a lovit, nu chiar așa de tare, cu palma peste spate, după care mi-a zâmbit indiferentă.

Clock: Imaginează-ți că viața ta depinde de asta.

  A zis și mi-a luat bucata de fier din mână, privind-o.

Clock: Coasa asta este scăparea ta. Peretele ăla este restul lumii. O lume demnă de nimic.

Și-a ridicat mâna cu coasa deasupra capului și a aruncat-o spre perete. S-a înfipt cu un sunet ascuțit.

Clock: Greu, nu?

  Am ridicat vag din umeri. Nu puteam să-i comentez. Deși aș fi vrut.
S-a întors din nou pe călcâi și a plecat, cizmele ele sunând cu ecou în timp ce traversa holul spre ieșirea din Galerie. Am oftat și am luat bucata de fier iar, aruncând-o spre perete, dar a picat pur și simplu pe jos.

***

Marshall: Ești încăpățânată ca un catâr, mă jur!

Brook: Ba nu! Doamne iartă-mă, termină odată!

Miller: Ce aveți? Doctor Love Miller la dispoziția voastră.

Marshall: Spune-i la fata asta să termine de scris problemele de matematică pentru copii! Că mă adoptă pe mine cineva până termină!

Brook: Auzi, durează până mă uit pe foaie apoi copiez, apoi iar mă uit, apoi iar copiez.

Marshall: Trebuie să faci o treabă ca la carte ca să iasă ceva calumea sau cum? Puteai să ne ceri ajutorul!

Brook: Dar mie mi s-a zis să le fac.

Miller a rămas tăcut uitându-se la noi. A luat un subiect de matematică și la pus sub o foaie albă, copiind exact ce trebuie și mai rapid decât mine. După ce a terminat i-a întins un subiect la Marshall și o foaie.

Miller: Uneori trebuie să gândești mai ușor, nu mai complicat o problemă. Dacă așa ți s-a zis, nu neapărat se și face așa.

Marshall : Însfârșit  mă susține careva!