MALIK.

SIX.

Îmi înghețase sângele din vene, paralizasem de la încheieturi în jos și îi simțeau privirea cum mă străpunge pe la spate, nu îmi venea să cred că un om poate să fie atât de crud, inuman. M-am răsucit pe câlcâie împingându-mă cu mâinile în pieptul său, reușind să-mi bag unghiile destul de adânc în bârbia lui.

– Nu întotdeauna o să fii eroină, n-ai reușit nici măcar să fii soră.

A spus împingându-mă și masându-și zona de unde îi curgea sânge, anume bărbia.

S-a îndepărtat după ce a râs în sinea lui uitându-se în ochii mei, fiind conștient și satisfăcut de vinovăția pe care deja o simțeam. Cum de nu am putut să previn asta? ambiția mea a rezultata asta, trebuia să mă aștept la asta din partea lui Malik, m-am lăsat dominată de gândul că în el există o parte diferită, există bunătate, libertatea să fie alt om înafar de cel care m-a convins că e. M-am așezat pe solul rece ținându-i capul între palme lui Jo, verificându-i pulsul cu două degete și trăgându-mi suspinele în piept.

Am tastat numărul salvării reușind să chem o ambulanță înainte ca starea lui să se agraveze, era încă inconștient, capul îi cădea în direcția opusă și sângele nu contenea să curgă din nări și buza inferioară, avea ochiul drept învinețit. De fiecare dată când mă uitam la el, mă simțeam și mai vinovată, lacrimile mi se adunaseră în colțul ochiilor și tot ce puteam să fac ca să-i amortizez durerea, era să îl mângâi pe creștetul capului.

După aproximativ 20 de minute a sosit o ambulanță, paramedicii i-au verificat starea și era destul de pozitivă, din fericire doar leșinase și în câteva zile se punea pe picioare cu un tratament bun, medicii l-au urcat pe targă și ne-am îndreptat spre spital. Mintea mea deja îl vedea pe Malik ca pe un dușman, un intrus în propia mea minte, era important să se facă Jo bine și să am o explicație bună pentru asta, apoi urma să-i cer lui Malik socoteală.

– Saia?

A rostit Jo printre buzele uscate stând întins în pat, fiind imobilizat la pat de perfuzii.

– Jo? ești bine?

Am spus dezlipindu-mi ochii după ce abia mă trezisem, ațipisem supraveghându-l.

– Malik..

A răspuns Jo încercând să se ridice în mâini, punându-și perna mai sus.

– Malik.. el a făcut asta, nu?

A spus Jo în continuare eu jucându-mă cu degetele în poală spre disperarea mea.

– Corect, el a făcut-o..

Am răspuns uitându-mă repetitiv în alte direcții mascând cumva lacrimile care îmi încălziseră obrajii.

– Înainte de asta, mi-a spus ceva..

Spune Jo ducându-și mâna la spate și gemând în sinea lui de durere, având lacrimile vizibile în colțul ochilor.

– Mi-a spus că tu te-ai culcat cu el.

A spus în continuare putând să observ cum i se evidențiază tâmplele, privirea aceea disperată care-i făcea ochii să se înroșească.

– Nu s-a întâmplat așa ceva..

Am spus neștiind cum să reacționez, fiind șocată și dezgustată în același timp.

– Nu a fost o întrebare, a fost o afirmație. Poți să fii sinceră, Saia. Am văzut cum îl privești.

A răspuns Jo eu simțindu-mă umilită și jenată, am rămas cu gura întredeschisă simțind cum lacrimile îmi alunecă în josul gâtului.

– Cum poți să crezi așa cev..