MALIK.

TWENTY - NINE

Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia în timp ce citiți, enjoy!

În cele din urmă m-am îmbărbătat suficient de mult ca să mă ridic, lampa era în dreptul lui și m-am ghidat spre partea lui în timp ce sub tălpile mele foșneau tot felul de lucruri.

Parchetul vechi scârțâia sub tălpile mele și încercam să merg pe vârfuri, am ajuns lângă noptieră și instictiv am găsit întrerupătorul lămpii.

Am apasăt butonul agitat și am expirat ușurată când încăperea s-a luminat, dar altceva îmi atrăgea atenția acum. În stânga mea era un dulap cu rafturi și erau divserse lucruri așezate dezordonat printre care și pensule, creioane, cărbune și tot felul de culori.

Un album cu poze mi-a atras atenția și grijuliu m-am dus spre el, era atât de vechi încât stratul de praf de pe el era de două degete. Cred că Malik nu a vrut să-și viziteze amintirile fiindcă se vedea cu ochiul liber că albumul era mai mult aruncat într-un colț, nedesfăcut de ceva vreme.

L-am deschis și pe fiecare parte a albumului erau poze de-o parte și pe alta, cred că era el și familia sa. Una dintre ele mi-a captat atenția în timp ce răsfoiam printre foi, data fiecărei poze era notată în dreptul fiecăreia, la fel și numele fiecărei persoane.

În acea poză era el și mama lui, o femeie blondă care îi avea ochii și micile trăsături ale feței, nasul ei era mic și rotund cu niște nări proeminente și cartilajul gâtului ei era fin.

El era alături de ea fiind mai mic și tuns scurt, aveau aceeași figură, trăsăturile lor erau indentice. O văzusem pe mama lui, dar în nicio poză nu apărea și tatăl lui, erau doar bunicii și animalele sale din provincia unde stătea.

Am ajuns la sfârșitul albumului, ultima poză era una din adolescență și mâna lui stătea întinsă după un băiat ce părea să fie Demir, încercam să descifrez, nu voiam să cred că poate să fie Demir.

Dar da, era însuși Demir care stătea lipit de el într-o poză, destul de veche. M-am gândit că se cunosc de multă vreme, de ce ar exista Demir într-un album de familie?

Am început să mă întreb și toate îndoielile mele s-au îndreptat către titlul deasupra pozei.

" Prieteni din alegere, frați din întâmplare"

Gura mea s-a întredeschis într-un "O" și am oftat adânc, mâinile mele s-au lovit de corp și albumul a căzut pe podea.

Erau frați? era posibil ca ei doi să fie frați?

Mintea mea era bulversată și inima îmi bătea într-un ritm alert, mă plimbam dintr-un capăt în altul și îmi mestecam buza între dinți.

Acum înțelegeam de ce Demir m-a avertizat în acel mod în privința lui fiindcă îl cunoștea mai bine decât credeam eu, între ei era o ranchiună veche.

M-am liniștit și am așezat albumul grijuliu din porțiunea lipsă de unde îl luasem, spațiul s-a umplut și totul părea nemișcat.

A 2-a zi de dimineață;

Stăteam pe mijlocul patului cu mâinile întinse și cu perna lui Malik sub cap, i-am simțit absența din somn și m-am trezit sfidând durerea de cap care mă încerca.

Vârfurile degetelor mele au atins solul și am căscat adânc, să dorm cu el era ca și o terapie. Să-l am în felul ăsta, atât de aproape, să-i simt respirația cum îmi bate în spatele urechii și mâna în jurul meu, era cea mai bună terapie.

Când m-am trezit i se simțea absența în toată cabana, am pășit fragil pe parchetul vechi spre ieșire. Era afară, planșeta lui lipsea din decorul cabanei, o montase la un metru distanță, afară.