Drumul catre gradinita si cel spre casa, inapoi, e mereu presarat cu poze, poze cu mama si cu mine. Langa magazinul doamnei Vali mi-a spus prima data ca are incredere in mine. Aici unde ma aflu acum, am cazut amandoua pe gheata. Am ras cu atata pofta! Zambetul ei era atat de placut! In fiecare seara, inainte sa dorm, am conversatii pregatite in minte, intre mine si altcineva. Il rog sa mi-o dea inapoi pe mama, iar eu, voi plati oricare pret. El, imi raspunde ca o sa fie langa mine in curand, ca totul e pregatit. Bineinteles, e doar speranta de care ma agat in zilele pline de dezolare.
Intru in casa ca si cand mama ma asteapta. Zambesc cu ochii cautatori de iubire, si asez geanta asa cum o facea si ea, pe scaunul din hol. Spunea ca daca lasi geanta jos, pe parchet, o sa ai ghinion. Nici macar ea nu credea asta, insa ii placea sa ma faca pe mine sa ma simt confuza. Cateva ace de soare, s-au asezat trufase la masa. Unele par sa dispara, altele nu. Cerul astazi a fost atat de senin, ca si cand nu e toamna. Trandafirul gasit ieri, inca rezista cu stoicism in fata frigului. Desigur, e frig numai dimineata si seara. Si niciodata nu e frig in casa. Mamei ii placea iarna, ploaia, tot ce era rece. Si mie imi place iarna, ploaia atata timp cat le admir din casa, unde e cald, si cana cu ceai imi incalzeste mainile tremurande.
Astazi cineva m-a intrebat cine era barbatul care a iesit azi dimineata din casa mea. Atunci am realizat ca eu, ma indragostisem, ma indragostesc, de un necunoscut. Nu cred ca sunt indragostita. Dar de fiecare data cand ii rostesc numele in gand, sau atunci cand imi aduc aminte de ochii lui, de zambet, de orice tine de el, simt ca stomacul meu se micsoreaza, si devine oarecum greu sa respir. Trebuie sa uit de el, de tot ce a facut, ce a zis, de mersul lui, de absolut orice. Probabil am nevoie de odihna, sa dorm, sa stau in pat fara sa ma gandesc la atatea patanii care nici macar nu s-au intamplat vreodata. Imi las cizmele mereu langa usa, si esarfa peste geanta.
Cand am plecat nu lasasem usa deschisa la dormitor, si miroase a lacramioare si trandafiri peste tot. Stiu cine este, stiu ca e el. Ma asteapta iarasi ca sa se joace cu mintea, sufletul meu. Deschid usa in asa fel incat sa inteleaga ca nu e binevenit. Parul lui, usor ravasit, scalda razele soarelui in mii de nuante. Of Doamne! E atat de perfect, zambetul lui e atat de usor de iubit! Vreau sa ma trezesc in fiecare dimineata cu privirea lui acolo, langa mine. Vreau sa stiu ca nu mai pleaca, ca niciodata nu va mai pleca. Se ridica de pe pat, se aproprie de mine. Ma mangaie din nou in acel mod, acel mod pe care l-ar recunoaste dintr-o mie.
- Ava, imi pare rau. M-am speriat, cred. Am venit sa imi cer scuze, si sa-ti spun ca esti frumoasa chiar si cu o soseta in picior si una nu.
- Dar nu ma intereseaza. Poti sa iti ceri scuze de zece ori, si sa stii ca o soseta o aveam in mana, dar ai ciocanit tu la usa si nu am mai apucat sa o pun. De fapt vino sa iti arat unde e usa, dar cu siguranta stii, doar ai gasit si drumul spre dor...
Nu am reusit sa spun tot ce aveam pe suflet. El ma saruta, exact atunci cand trebuie. Isi incolaceste mainile in parul meu si lasa pe gatul si umerii mei, o piele buburuzata, dorinte cersetoare de mai mult. Se opreste pentru cateva secunde doar ca sa se uite la mine si sa zambeasca. Chipul meu cauta mainile lui din clipa in care l-am cunoscut, si acum, mangaindu-ma nu pot decat sa zambesc inapoi. S-au pierdut toate atunci cand ne-am sarutat, grijile, cosmarurile, dar nu zambetul. Mana lui coboara pe spatele meu, sutienu-l cade, si in urma raman, doi pometi rosii, si niste sani ametiti de placere.
- Daca nu te opresti acum, va trebui sa-mi promiti ca nu mai pleci, niciodata! spun eu printre degetele lui mangaindu-mi buzele.
- Eu sper ca tu sa nu pleci, eu sunt aici, nu am unde sa ma mai duc, am lasat totul in urma, si nu e nici o cale de intoarcere.
Da, eu sa plec, eu, care sunt mai nesigura ca un fulg de nea in viscol, eu care am pierdut tot ceea ce ma facea fericita. Unde sa plec? De ce sa plec?
- Reius, hai sa vorbim, nu stiu nimic despre tine, iar tu pari sa stii totul despre mine.
El isi schimba mimica fetei, face cativa pasi inapoi si se aseaza pe pat.
-Ce sa-ti spun?
- De unde esti, ce cauti aici, numele tau intreg, ce profesie ai, totul! ii raspund eu visatoare.
- Buna Ava, eu sunt Reius, am venit aici pentru ca am fost chemat de unchiul meu, adica fostul preot, nu am deocamdata nici o profesie, obisnuiam sa cant in localurile pline de eleganta ale anilor trecuti, imi plac plimbarile lungi prin ploaie, cafeaua imi place fara zahar, si nu suport pisicile.
Radem amandoi, eu incerc sa ies din dormitor, sperand sa gasesc pisica vecinei. O voce stranie, groasa, plina de rau imi spune "Nu pleca!". Eu tresar, ma sperii, si ma uit la Reius. Acum arata altfel. Are cearcane in jurul ochilor iar acum sunt mai negri ca niciodata, albul lor este cuprins de intuneric. Mainile lui acum nu mai au degete, sunt doar brate care se termina cu o alungire din ce in ce mai ingusta, ca o sulita. Sta in pat, cu acele maini sprijinite de picioare, iar genunchii indoiti ii ajung pana la urechi. Vreau sa tip, sa ma auda cineva, sa urlu de frica, dar nu pot. Il doresc prea mult! Vreau sa ma sarute ca si cand maine as muri, ca si cand viata lui ar depinde de asta...
Ma asez langa el in pat, sarutarile lui acum sunt cele mai placute, ochii lui acum sunt cei mai frumosi, si demonii mei sunt cei mai fericiti. Imi spune sa aprind sase lumanari, sa ma intind in pat si sa rostesc "Accipio" in timp ce il sarut nebuneste. E ceva in mine care refuza tot, care e mai mult decat speriata, dar cealalta parte din mine, cea care urla de placere, cea care devoreaza fiecare moment in parte, e mai puternica. E mai vie. Se ridica de pe mine, se prelinge peste tot in camera, e doar ceva negru, vascos si pentru cateva secunde, o vad pe mama in camera. Ea sta pe scaun si zambeste diavoleste. Imi spune ca e bine, si ca daca renunt acum vom pierde totul. Sa inchid ochii si sa dorm putin, astfel maine ma voi simti mai bine.
Inchid ochii, accept orice, atata timp cat Reius si mama sunt langa mine. El e asa de dragut... Si mama la fel. Maine cand ma voi trezi, o sa ii fac un mic dejun asa cum numai eu stiu, plin de vitamine, si mai ales delicios. Apoi vom merge la o plimbare, vom face cumparaturi, ca un cuplu fericit. Rasetul lui plin de ecou imi hraneste corpul, dorintele, totul! Si ochii lui acum sunt peste tot...E negru, e intunecat, la fel ca ochii lui...
