"-Ava, te implor, fugi! Fugi cat mai departe, inca mai ai timp sa nu faci cea mai mare greseala din viata ta! Tine minte, orice iti doresti se indeplineste, trebuie doar sa iti doresti cu sufletul; aseara a fost initierea, nu vreau sa mergi mai departe. Nu eu am ales asta, imi pare rau, imi pare atat de rau!
- De ce sa fug? Reius ce se intampla? Visez? Reius de ce nu vad nimic? Mi-e frica! Nu ma lasa aici!"
- Ava! Trezeste-te! E doar un vis!
Cineva ma trage in sus, ca pe o marioneta, parul meu atarna in jos, spatele arcuit, si totul se intampla prea repede ca sa am timp sa ma sperii. Nu pot sa ma misc, sunt paralizata in acea pozitie si umbra din ochii mei, rade satanic. Il aud pe Reius cum tipa, spune ceva dar nu inteleg nimic. Simt cum se urca in pat, si imi apasa pe piept cu putere zicand "factum". Ceea ce ma tinea atat de puternic acolo sus, acum m-a lasat sa cad iar Reius tremura din toate incheieturile. Imi spune ca e bine, ca am visat doar. Si ca el e acolo, ca nu o sa plece de langa mine. Ochii mei sunt mai grei ca niciodata, deodata o oboseala fara nici o explicatie imi slujea corpul. Adorm zambind si plina de o teama placuta
In dimineata asta in ochii lui nu mai gaseam eroi. E suparat, e trist, e tot ceea ce nu credeam ca o sa vad vreodata in el. Am stiut de la inceput ca aici o sa se ajunga. Nu sunt indeajuns de buna pentru el, nu sunt frumoasa, nu am nimic placut. Sunt sigura ca astea sunt motivele lui. Nici nu il mai intreb. Ma dau jos din pat amortita de somn, picioarele ma dor atat de tare! Poate ca aseara nu a fost atat de rau... Ma asez pe scaunul din bucatarie cu coatele pe masa, incercand sa gasesc o solutie. E din ce in ce mai cald, ma doare in piept si cu greu ma pot abtine sa nu plang. Durerea din piept a urcat pana in gat. Atat mi-a fost, sa vad biletul de pe masa in care scria "Esti tot ceea ce eu nu sunt, trebuie sa te las sa pleci, vom suferi amandoi prea mult"
Ma ridic de pe scaun ca si cand avea jar pe el. Pana in camera am facut doi pasi, am fugit, sperand ca el e inca acolo. El a plecat iar toate planurile pe care mi le-am facut au fost la randul lor, facute scrum. Stiam ca asa o sa fie, dar nu ma asteptam sa fie atat de curand. E cea mai mare durere pe care am simtit-o vreodata. Am sufletul sfasiat in mii de bucatele. Pumnii mei loveau usile sifonierului ca si cand viata mea depindea de asta. Sa plang nu pot, nu pot decat sa respir greu, nici sa tip nu pot. Ma invart nebuneste prin toata camera si arunc tot ce gasesc de pe pat. Sigur trebuie sa gasesc alt bilet. Alt bilet in care-mi spune ca ma iubeste si ca e prea prost ca sa isi dea seama. Ca sufletul meu nu e jucaria lui si ca ii e dor de mine. Pe cine sa mint daca nu pe mine? Eu sunt singura care a intrat in jocul lui, fara sa stiu regulile
Ploua, e tot ce aveam nevoie ca sa scap de toata dezordinea din mine. Cheile mele sunt mereu atarnate de clanta de la debara. Deschid usa cu teama si cu certitudinea ca dupa usa, este Reius. Doar picaturi de ploaie dese si reci sunt. Fac un pas. Ma opresc acolo si inchid ochii. Un zambet fara nici un sentiment placut mi se modeleaza pe fata. Ador asta, e atat de frig, incat inima mea bate ca si cand as avea emotii. Degetele mele se joaca ratacite prin ploaie. Trebuie sa fug! Sa fug asa mi-a zis Reius.
Alerg cat mai departe de casa. Pielea incepe sa ma doara, poate de la picaturile grele, poate de la frig. Poate ca tot ce am nevoie e el. Fugind las in spatele meu tot ceea ce Reius mi-a lasat. Durere, frica si un suflet aproape vandut pentru nesiguranta. Oamenii, masinile, casele se transforma intr-un totem perfect. E o amestecatura de sentimente, trairi, chipuri cunoscute si locuri pustii. Ajung in parc. Picioarele mele au obosit, ma dor prea tare si nu mai pot sa fac nici macar un pas. Incerc sa ajung la banca, sa ma asez sa imi recapat suflul. Dar e prea greu. Cad, ma sprijin cu mainile de genunchi si imi las corpul greoi sa adulmece mirosul pamantului ud.
Nici sa respir nu mai pot, caci ploaia imi ineaca toate simturile. Dar imi place, imi place ca acum tot ce simt e frica, nu e durere. Adun ate de paianjen de pe chipul meu. Le simt acolo de cand a plecat Reius. Desigur, nu e nimic pe fata mea, sunt doar eu, eu si nebunia mea. Intorc capul si dupa copacul din spatele bancii cativa licurici isi fac dansul sub crengile acelea bogate. Sunt multi, insa toti se aduna si formeaza doi ochi, doi ochi sclipiciosi care ma privesc fara sa clipeasca. Acum sunt cu adevarat speriata. Nu-mi mai simt mainile si picioarele, mi-e cald si imi vine sa vomit. Ma simt de parca as fi alergat ore intregi fara oprire.
Cu ochii aproape inchisi observ ca cineva se opreste langa mine, isi da haina jos si o pune in jurul meu. E parfumul lui, e pielea lui. E Reius! Dintre atatia oameni el a fost singurul care m-a vazut, el a fost singurul caruia i-a pasat de mine. Ma ia in brate si ca prin vis pot sa vad orasul de undeva de sus. E asa de bine langa el! Toate dorintele mele se implinesc daca sunt dorite din suflet. Asta o stiu sigur! Ma iubeste, in sfarsit ma iubeste. Asta e tot ce mi-am dorit. Ma simt in siguranta acum. Nimic rau nu mi se poate intampla. Sunt treaza si imi doresc sa ii spun ca il iubesc, dar daca deschid ochii si ii vorbesc sunt sigura ca o sa ma trezesc dintr-un vis pe care mai apoi, nu o sa mi-l amintesc, o sa stric totul asa cum o fac mereu.
Aud cum deschide usa, incet, crezand ca eu inca dorm. Bezna de afara era mai luminoasa decat cea din casa. Aprinde becul si rosteste ceva. Ma aseaza pe pat, ma saruta pe frunte si-mi sopteste in ureche "Promit ca o sa indrept totul!". Nu pot sa-l las sa plece din nou, inca o data prin asta, eu nu mai trec.
- Reius! Stai! Te implor, nu pleca. De ce-mi faci asta? Nu intelegi ca eu te iubesc?
- Ava... nu plec, ma duc sa fac un ceai, intre timp schimba-ti hainele si o baie calda nu ti-ar strica.
- Nu plec nicaieri! Daca fac un pas, tu faci o suta, si iar dispari, nu vreau, nu mai pot, am obosit sa imi fie dor sa fiu fericita.
- Iti promit, acum nu mai plec. Trebuie sa rezolv totul si daca fug, nimic nu se va schimba.
Se apropie de pat, se aseaza si imi da haina jos lasandu-ma pe mine sa ma scufund intr-o mare de timiditate. Sunetul scos de chicotelile sale completeaza atmosfera care acum, nu e una rea.
- Daca vrei, ma duc eu sa dau drumul la apa, si faci tu ceaiul, bine? spune el cautandu-mi hainele.
- Daca vrei, poti sa le faci tu pe amandoua, eu o sa te astept in pat, bine?
- Am inteles ca esti lenesa, dar nici chiar asa!
Asta chiar se intampla? El chiar e aici? Si radem, glumim si facem totul asa cum eu imi imaginam acum cateva ore, zile. Mi-e frica, mi-e frica pentru ca ingerii lui se vor contopi cu demonii mei iar eu o sa raman iar singura.Totusi ce simt acum e prea pacut ca sa ma gandesc la frica. Beau ceaiul repede, asa m-a indemnat. Ca daca il beau repede, o sa ma incalzesc si poate nu o sa racesc. Rade spunandu-mi ca si atunci cand sunt nervoasa sunt frumoasa. Daca ii spun ca nu e adevarat tot ce va face e sa imi tina o predica lunga, despre ochii mei, despre pielea mea despre tot ce tine de mine. Si el nu stie, dar tot ce spune ma face fericita, imi place.
In baie becul nu e aprins, sunt doar doua lumanari palpaind speriate de vantul facut de usa. Mi-a dat de inteles ca ma asteapta in pat, stie ca am nevoie de relaxare. Nu-mi place lumina difuza, asa ca aprind becul. Peretii din baie sunt cuprinsi de intuneric, si in cada mii de petale de trandafiri pluteau nestingheriti. Sangele curgea incet pe peretii chiuvetei si doua maini reci imi cuprinde mijlocul. Reius statea in usa si tipa, pot sa vad asta, dar nu aud nimic. "Reius!" tip eu in mintea mea. Inchid ochii si incerc sa ma relaxez. Cu stupoare ii deschid, si baia mea era aceeasi baie ca si ieri. Imi ud fata cu apa rece, sunt speriata nu stiu ce am, dar daca ii spun lui, sigur o sa creada ca sunt nebuna. Poate chiar sunt... insa demonii placerilor mele nu au fost niciodata mai vii ca acum.
