Corigentă la iubirea ta

Capitolul 3 - Scrum

La media este Alexandra <3.

Mara Rose

Adrian Ivaşcu: Deci ce intenții ai avut pentru acest lucru? *spune bărbatul din fața mea în timp ce tot deschidea şi închidea pixul, apăsând de miliarde de ori pe butonul care mă mir că nu s-a stricat. Mi se pare unul dintre cele mai enervante ticuri posibile*

Mara: Nu am omorât pe nimeni, domne. Doar am stricat probabil o seară de banchet. *spun eu cu o voce mai răstită*

Adrian Ivaşcu: Domnul Cristea (directorul) a declarat că ați făcut-o intenționat.

Mara: Minte! *țip eu încât să audă toată secția de poliție* Credeți că o fată de 15 ani, cât se poate de normală care aştepta seara asta enorm *am băgat şi o minciună că de ce nu* ar da foc intenționat unei săli de evenimente unde se aflau peste 150 de oameni?

Adrian Ivaşcu: De ce să te cred? Ştiu cât de bine pot minți şi pot păstra secrete adoleşcentele. *îmi spune şi dintr-o dată se opreşte din a face zgomote extrem de enervante cu pixul, iar eu îmi dau ochii peste cap*

Mara: Nu suntem în filmele turceşti să fie aşa mare dramă şi viața mea nu este şi nu o să devină un Pretty Little Liars varianta România. Aşa că sper că acest interviu este gata deoarece nu am de gând să-mi irosesc timpul în care trebuie să învăt pentru evaluare, cu un polițist care nici măcar nu ştie să fie subtil şi nici o informație cât de cât decentă nu poate afla. La revedere.

         I-am dat-o la fraier. Ştiu că nu e bine să mă iau de un polițist. Defapt, ce zic, nu e bine deloc, dar trebuia să ştie odată că sunt inocentă. Şi în plus dacă îmi mai punea o întrebare cred că ajungeam să explodez mai ceva ca bombele din Războiul Rece.

         Ies pe holul secției de poliție, unde le văd pe Cătă şi Ale aşezate pe două scaune metalice.

Mara: S-aveți noroc. Şi să aveți grijă ce ziceți, da? *le atenționez pe ele. Cătălina îşi muşcă buza de jos şi dă din cap, în timp ce Alexandra se uita melancolică pe geam. Nu aşteptam un răspuns de la ea, deoarece ştiu că e prima dată câdn ajunge într-o secție de poliție şi cred că regretă enorm seara precedentă, însă eu nu.*

***

         Ajung acasă şi mă trântesc pe canapeaua din sufragerie şi dau drumul la televizor. Intru pe netflix şi încep să mă uit la câte ceva.

         Dintr-o dată aud uşa trântită. O văd pe mama nervoasă venind spre mine şi trânteşte ziarul pe măsuța de cafea. Doamne, femeia asta numai să trântească lucruri ştie?

Mama: Rose Mara Alison. *încearcă ea să se creadă mare că îmi ştie numele*

           Mă ridic de pe canapea ca să fiu la aceaşi înălțime cu ea şi spun :

Mara: Dacă nu am un nume mijlociu nu înseamnă că tu poți să-l inventezi pe loc, mama. *iar apoi mă aşez înapoi pe canapea deoarece îmi era prea lene să stau în picioare*

Mama: Eşti în belele mari, domnişoară. Mâine am programare cu directorul deoarece vrea să ne spună ceva. *de parcă ar fi mare chestie*