Corigentă la iubirea ta

Capitolul 7 - Oameni noi, locuri noi

Mara Rose

Mara: Îmi aminteşti încă o dată de ce mă trimiți la Munterdstased? *ridic din umeri iritată*

Mama: Dacă nu o făceam mergeai la şcoala de corecție şi îți pătai reputația.

Mara: Se duce cu Perwoll. *zâmbesc ironic, iar mama îşi dă ochii peste cap*

Mama: Termină! Nu vei mai putea să intri la Meşotă sau Saguna dacă continui tot aşa.

Mara: Sunt doar nişte licee... *zic eu pe un ton mai slab*

***

După discuţia "incitantă" pe care am avut-o cu maică-mea, era timpul să plecăm. Părinții nu au vrut să vină cu noi în Bucureşti pentru a lua avionul, aşă că ne-au condus doar până la gara din Braşov.

Ioana Reed: Ai grijă Cătă. *îi sărută părinteşte fruntea*

Lorena: Pa fă! *chicoteşte uşor*

După toate îmbrățişările de rămas bun, şi avertizările (să nu uităm), ajungem în final în tren. Nu era cine ştie ce deoarece e fucking CFR.
Trenul era destul de aglomerat. Logic că e, dacă am stat 5 ore să îmi iau la revedere de la ai mei.

Ajungem în Bucureşti, la aeroportul Henri Coandă de unde ne vom lua zborul. Urc în avion, care la fel ca şi trenul era extrem de aglomerat.

În final, găsesc două scaune libere, aşa că mă aşez la fereastră (cum iubesc mereu). Din cauza mulțimii de persoane care se înghesuiau să ajungă la un loc (majoritatea fiind adoleşcenți sau chiar copii) m-am cam pierdut de Alexandra şi Cătălina.

Mă uitam pe geam să văd dacă cumva sunt pe acolo, dar din păcate nu. Aud cum scaunul de lângă mine scârțâie. Mă întorc brunsc şi privesc persoana care tocmai s-a aşezat. Era un băiat, cu părul blond închis şi care părea cam de vârsta mea.

Mara: Ți-am spus cumva că locul ăla e liber? *îmi fac tupeu şi îi spun tipului*

Tipul: Îhh, îngânfată... *murmură el*

Îşi pune ambele mâini pe cotoarele scaunului, se ridică şi pleacă. Zâmbesc victorios. Dar mai mult în sinea mea, ca să nu se holbeze vreunu' la mine.

***

Vlad Munteanu

Cu câteva ore înainte

Melisa: Duțu. Ar cam trebui să-ți spun ceva... *îşi muşcă partea din stânga a buzei ei de jos*

Vlad: Dă-i drumul. *o încurajez pe brunetă*

Melisa: Ămm... *respiră adânc* Te iubesc extrem de mult, deoarece eşti prietenul meu de când eram mici. Dar, nu cred că va merge toată chestia asta cu un fel de relație. Adică mi-e puțin frică. Dacă se întâmplă ceva cu noi ca şi "cuplu", nu vreau să pierd prietenia asta de 10 ani.

Are dreptate. Şi mă bucur că a spus-o ea, nu eu. Deoarece chiar că n-aş fi ştiut cum naiba s-o spun.

Vlad: Vin-o aici. *zâmbesc şi o iau în brațe*