Corigentă la iubirea ta

Capitolul 9 - Săgeată

Ziua 2
Cristian Munteanu

          Văd pe cineva cum îmi face cu mâna, mai degrabă mă cheamă spre ea. Mă aşez la masa din metal de care până şi vopseaua a fugit. O privesc pe şateno-blonda care încearcă să-mi zâmbescă sincer.

Cristian: Moartă de viață? *spun o chestie fără sens cu speranța să o fac să râdă*

Mara: Wow ai ghici. Meriți un kinder pentru asta. *începe să râdă*

Cristian: Ai putut să dormi? *întreb şi beau o gură din apă*

Mara: Nu. *clatină din cap negativ* Dar nu pot să zic că am încercat foarte mult.

Cristian: Nici eu, nici Vlad. Ciudat...

         Aud vocea unei persoane foarte cunoscute şi mă întorc brusc.

Cristian: Ooooo, domnu' Timy. Ce faceți p-aci, pe la exil? *dăm mâna frățeşte*

Timy: Ce faci tu de fapt aici. Că ştii bine ce am făcut eu. *pune accent pe "tu"*

Cristian: Poveste nu lungă. Gigantică.

         Văd o fată şatenă ce iese din spatele lui Timy. Mara se ridică, şi asta îmi lasă un semn de întrebare. Cele două se îmbrățişează, iar după se aşează la masă.

Mara: Hei Cătă! *zâmbeşte larg*

Cătălina: Ce ai făcut toată noaptea? Te-am căutat ca nebuna prin pădure.

Mara: Nu prea puteam să dorm. *îşi muşcă buza, dar mai mult pe interior*

Vlad: Păi normal dacă te furişezi pe după garduri. *spune fratele meu prost, lăsându-mă confuz*

Cristian: Cum adică?

Mara: Glumea. *zâmbeşte*

O tipă: Cine glumea? *spune o fată blondă cu ochii albaştri destul de drăguță*

Cătălina: Acum te trezeşti şi tu să vi, Alexandra? *râde şatena şi se dă să-i facă loc tipei*

Alexandra: Probleme? Şi apropo lume, eu sunt Alexandra, puteți să-mi spuneți Ale, Alexa sau Lex. *se aşează pe banca din fața noastră lângă Cătălina*

Mara: Sau Aşchie. *râde de blondă*

Alexandra: Taci flori.

Timy: Ce-s ăstea? *întreabă în timp ce nu mai putea de râs de atitudinea fetelor*

Mara×Alexandra: Poreclele din clasa a cincea.

Cătălina: Pfiuu eu scăpai. *se lasă pe spatele băncii*

Vlad: De ce? Îi amenințai cumva pe ăia îi bați cu pixu' şi că le furi ciocolata? *ridică o sprânceană şi rânjeşte*

         Cătălina îşi dă ochii peste cap şi nu-l bagă în seamă pe tâmpitul de frate-miu. Ne continuăm masa, iar după ieşim afară să luăm o gură de aer.

Cristian: Şiiii... De ce ți se spunea flori? *încerc să încep o conversație cu şateno-blonda de lângă mine*

Mara: Nu e aşa de complicat. Gen numele meu de familie e Rose. Ceea ce cred că ştii că înseamnă trandafir. Iar pe atunci fiind nişte copii proşti -bine prostia mea n-o trecut încă dar o mai avansat- am inventat porecla asta. Şi gen cred că puteau mai bine. Adică unii de la noi din clasă au nickname-uri muuulltt mai bune ca al meu.