Ziua 2
Cristian MunteanuVăd pe cineva cum îmi face cu mâna, mai degrabă mă cheamă spre ea. Mă aşez la masa din metal de care până şi vopseaua a fugit. O privesc pe şateno-blonda care încearcă să-mi zâmbescă sincer.
Cristian: Moartă de viață? *spun o chestie fără sens cu speranța să o fac să râdă*
Mara: Wow ai ghici. Meriți un kinder pentru asta. *începe să râdă*
Cristian: Ai putut să dormi? *întreb şi beau o gură din apă*
Mara: Nu. *clatină din cap negativ* Dar nu pot să zic că am încercat foarte mult.
Cristian: Nici eu, nici Vlad. Ciudat...
Aud vocea unei persoane foarte cunoscute şi mă întorc brusc.
Cristian: Ooooo, domnu' Timy. Ce faceți p-aci, pe la exil? *dăm mâna frățeşte*
Timy: Ce faci tu de fapt aici. Că ştii bine ce am făcut eu. *pune accent pe "tu"*
Cristian: Poveste nu lungă. Gigantică.
Văd o fată şatenă ce iese din spatele lui Timy. Mara se ridică, şi asta îmi lasă un semn de întrebare. Cele două se îmbrățişează, iar după se aşează la masă.
Mara: Hei Cătă! *zâmbeşte larg*
Cătălina: Ce ai făcut toată noaptea? Te-am căutat ca nebuna prin pădure.
Mara: Nu prea puteam să dorm. *îşi muşcă buza, dar mai mult pe interior*
Vlad: Păi normal dacă te furişezi pe după garduri. *spune fratele meu prost, lăsându-mă confuz*
Cristian: Cum adică?
Mara: Glumea. *zâmbeşte*
O tipă: Cine glumea? *spune o fată blondă cu ochii albaştri destul de drăguță*
Cătălina: Acum te trezeşti şi tu să vi, Alexandra? *râde şatena şi se dă să-i facă loc tipei*
Alexandra: Probleme? Şi apropo lume, eu sunt Alexandra, puteți să-mi spuneți Ale, Alexa sau Lex. *se aşează pe banca din fața noastră lângă Cătălina*
Mara: Sau Aşchie. *râde de blondă*
Alexandra: Taci flori.
Timy: Ce-s ăstea? *întreabă în timp ce nu mai putea de râs de atitudinea fetelor*
Mara×Alexandra: Poreclele din clasa a cincea.
Cătălina: Pfiuu eu scăpai. *se lasă pe spatele băncii*
Vlad: De ce? Îi amenințai cumva pe ăia îi bați cu pixu' şi că le furi ciocolata? *ridică o sprânceană şi rânjeşte*
Cătălina îşi dă ochii peste cap şi nu-l bagă în seamă pe tâmpitul de frate-miu. Ne continuăm masa, iar după ieşim afară să luăm o gură de aer.
Cristian: Şiiii... De ce ți se spunea flori? *încerc să încep o conversație cu şateno-blonda de lângă mine*
Mara: Nu e aşa de complicat. Gen numele meu de familie e Rose. Ceea ce cred că ştii că înseamnă trandafir. Iar pe atunci fiind nişte copii proşti -bine prostia mea n-o trecut încă dar o mai avansat- am inventat porecla asta. Şi gen cred că puteau mai bine. Adică unii de la noi din clasă au nickname-uri muuulltt mai bune ca al meu.
CITEȘTI
Corigentă la iubirea ta
FanfictionToți avem secrete. Şi toți ştim cât mai bine cum să le păstrăm. Dar ce se întâmplă când acestea vor fi scoase la lumină? În carte este vorba de nişte adoleşcenți. Nişte simpli adoleşcenți al căror destin este deja scris. Planetele se vor alinia, iar...