Toate cuvintele

Povestea mea...

Dupa indelungi cautari am gasit in sfarsit unde locuieste tatal meu... In sfarsit o sa stiu cum arata! Nu l-am mai vazut de cand am implinit 7 ani. De atunci, nimic n-a mai fost la fel... Parca leaganele inca scartaie de cand a plecat pentru ca el le ungea cu ulei in fiecare luna ca sa ma pot da in ele...

*AMINTIREA MEA*

- Tati! Tata... Tata unde esti?? Tatii...... am inceput sa plang de frica singuratatii... Eram un mic copil si cu toate astea parca simteam ca intr-o zi o sa raman singura pe lume ca acum...

- Sofie, Sofia, nu mai plange suntem aici! zise tata in timp ce mama din cealalta parte ma strangea de mana. Nu stiu de ce dar mereu ma linisteau ochii lui verzi inchisi ce luceau la bataia luminii ca smaraldele pe fundul apelor batute de soare si curatate de valuri.

- Sofia, hai sa te imbraci in rochita ta preferata ca sa mergem in camping! zise mama. Ea imi era cea mai draga persoana din lume. Nu doar ca era mama mea dar era acea persoana cu cu care poti vorbi indiferent de situatiesi nu te-ar judeca niciodata, doar te-ar imbratisa cu inima deschisa si nu te-ar lasa sa cazi niciodata....

Eu m-am dus rapid razand cu iepurasul meu alb imaculat in brate spre dormitor ca sa ma pregatesc pentru ceva distractic in mintea mea. Ma uitam in oglinda cum imi sta cu rochita mea cu bulinute albe pe un fundal rosu aprins si cu fundite argintii la capetele bretelelor. In timp ce ma uitam la reflexia mea am observat cum se deschide incet dulapiorul cu rochite de vara. Cand am realizat asta am tresarit de frica si intr-o fractiune de secunda m-am intors dar dulapul se inchisese brusc. Mi-am luat iepurasul in brate si m-am apropiat de dulap ca sa vad cine l-a deschis. Cu linistea urland la urechiile mele si mintea mea plangand de spaima am deschis rapid usa dulapului ca si cand as fi smuls un plasture de pe rana, dar, spre mirarea mea, nu erau nimic decat rochitele mele. Am ignorat, mi-am zis ca nu merita sa-mi bat capul cu festele mintii.Mi-am dat cu parfumelul meu cu aroma de cirese , mi-am luat de labuta iepurasul si am coborat ca sa merg in vacanta.

 Jos, parintii mei ma asteptau la intrare.

- Sofia, pune-ti primele trei degete lipite ca un pupic si fa-ti crucea ca Dumnezeu sa ne ajute sa trecem cu  bine de drum si sa ramanem sanatosi!

M-am rugat odata cu ei si am pornit. In masina ma uitam pe geam la cer in timp ce parintii mei vorbeau despre chestiile lor (niciodata nu eram atenta). La un moment dat s-a innegrit cerul. Eu mi-am zis ca Dumnezeu va alunga furtuna rea. Adormisem cu cantecele mamei de drum in minte dar nu am mai apucat sa aud sfarsitul cantecului.... M-am trezit cu masina rostogolita.... Geamurile erau sparte, cioburi peste tot.... M-am strecurat afara din masina. Aveam piciorul plin de cioburi si ramasite in el. Ma durea foarte tare dar nu la fel de tare cat ma durea peisajul acela infiorator. Tata iesise din masina plin de sange. El nu m-a observat dar el o observase pe mama care a zburat pe geam in impact. A inceput sa urle. A cazut in genunchi si o resuscita dar cand a vazut ca sperantele au expirat de mult a inceput sa planga pe pieptul ei. Incepuse ploaia. Eu inca nu realizam ce s-a intamplat. De la hemoragie am cazut la pamant strigand dupa tata si mama. Il vedeam aburit pe tata cum se indreapta spre mine strigandu-ma din ce in ce mai tare. Am lesinat cu privirea lui de data asta nu prea blanda si indurerata in minte.

Cand m-am trezit, tatal meu era langa mine intr-un spital. Ma uitam in jur pana am realizat ca era doar tata langa mine dar fara un picior. Nu o vedeam pe mama...

Nu.... nu am mai trecut niciodata in vreo situatie asa dificila... si de dureroasa.... Peste putin timp, in timp ce ma uitam la capul meu fara par de la operatie si la zgarieturile de pe chipul meu, o asistenta m-a chemat ca sa-mi spuna ceva. In timp ce-mi intindea iepurasul pe care l-a gasit in accident cusut si curatat de ea, mi-a dat vestea cea mai sumbra din cate ar putea auzi vreu copil vreodata.. era vorba despre decesul mamei.... De atunci... nu am mai cunoscut bucuria.... Nu zambeam decat la gandul amintirilor mele dupa care plangeam la realizarea faptului ca nu mai este la fel... Intr-o dimineata, dupa doua luni, m-am trezit singura. Tata ma daduse spre adoptie si din momentul acela am ramas singura pentru totdeauna...