Atât cât trăiesc pe pământ,
Voi fi vreodată de ajuns?
Întreb în gol, de parcă-n vânt
Am să găsesc cândva răspuns.
Căci șansele vin rar și parcă
Dispar mai iute ca oricând,
Iar oamenii ce vin tot pleacă,
În urma lor potop lăsând.
Și mi se pare că-s pustie,
Că-s inutilă, că-s prea mică.
Că-s un copil care nu știe
Să-şi depășească nici o frică,
Când tot ce viața imi oferă
E temporar și o să piară,
Iar eu tot singură, stingheră,
O să adorm seară de seară.
Back on track with a new poem.
Cred că toţi ne confruntăm cu astfel de sentimente, în anumite momente ale vieţii noastre. Poezia asta este pentru toţi cei care simt că nu oferă suficient nici lor înșiși, nici celor din jur. Suntem cu toţii de ajuns! Suntem mai puternici decât credem, suntem importanţi, suntem Centrul Universului nostru.
