În numele dragostei

Capitolul 1

      -Și.. domnișoară Madisson, cum ați ajuns atât de puternică în lumea afacerilor?

      Tânărul Dean, stătea in fața mea, servindu-și cotletul de porc pe care bucătarul lor, l-a pregătit special pentru această cină. Curios din fire, după prima impresie, mă fixează cu privirea, studiindu-mi expresia feței.

      Îi zâmbesc calm, lăsând tacîmurile pe masă. Îmi așez mâinile sub bărbie, sprijinindu-mi capul de acestea.

      -Am preluat afacerea familiei— îi răspund încă privindu-l fix.

      -Și, cum te-ai cunoscut cu fratele meu?

      Matias, fratele lui Louis, mai elegant din fire, se amestecă în discuție, încercând să mențină conversația vie.

      -Este o poveste lungă—spun zâmbind nostalgic —chiar foarte lungă..

      Louis tăcea, stătea în celălalt colț al mesei, și mă privea intens, fără să-și ia ochii de la mine măcar o secundă. Privirea lui îi trăda curiozitatea ce-i invadase mintea. Ochii săi de-un albastru sfidător mă făceau să mă cutremur. Iubirea pierdută în limitele timpului, îmi incolțește din nou sufetul.

      Revinoți odată! Îmi urlu în minte, atât de tare încât să realizez că Kassie îmi vorbește.

      -Ești ok? —mă întreabă când îmi observă vizibila absență.

      -Desigur! —îi cuvânt, ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

Trrr trrr

      -Mă scuzați puțin, vă rog! —spun și mă ridic luându-mi telefonul care încă vibra în mână.

      Răspund în momentul în care consider că m-am îndepărtat suficient de gazedele mele.

      -Madisson? Îi aud vocea caldă a domnului comisar.

      -Uite, vorbim când te caut eu, e prea periculos.

      Închid scurt și mă întorc în sufragerie, unde eram așteptată.

      -Domnule James, putem discuta te rog, despre afacerea noastră?

      -Desigur!—spune gentil în timp ce se ridică de la masă urmează-mă, te rog.

      Dialogurile dintre noi erau foarte tensionate. Se simțea acea presiune a curiozității, acea dorință de exprimare liberă. Se simțea cum sentimentele voiau să ne cuprindă.

      Îl urmez până în biroul său, și mă așez drept în fața lui, fixându-i privirea vinovată. Legătura dintre noi era puternică, era precum o cutie plină cu amintiri care se susțin reciproc pentru a evada din acel spațiu rece, deoarece știau că sunt ținute acolo fără vreo vină.

      Mă retrag atunci când realizez pentru ce sunt aici.

      -Deci, — sparg liniștea ce parcă imi apăsa gândurile— cam la ce sumă te-ai gândit?

~Louis James~

      Se așează îndrăzneață înaintea mea, și mă obligă să particip la schimbul de priviri resentimentale. Din priviri parcă îmi cere socoteală. Mă doare, mă doare să o revăd după atâta vreme, mă doare, deoarece este o rană pe care am încercat s-o vindec, s-o uit cu timpul, însă, se redeschide din nou, dar, de această dată, mult mai dureros. Îmi pare rău că am plecat.

      -Deci, cam la ce sumă te-ai gândit? —mă întreabă indiferentă, așezându-se pe canapea.

      Mă așez la rândul meu la birou, și pe o foaie, îi scriu suma. Împing foaia spre ea, iar aceasta rânjește mulțumită. După ce stă puțin pe gânduri, se ridică și mă fixează absentă, după care mi se adresează dur si rece.