Ieșind din camera am observat peste tot lumină. Așa de mult am stat la el?! Tot ce doream era sa îi scot masca sa-mi pot vedea fata, ce poate fi așa de rău? Am văzut oamenii desfigurati la viață mea. Nu e o noutate. Da...mi-a spus ca sunt frumoasa. ... *chicot* Oare asa fie? Of, a spus-o la nimereala...
În timp ce îmi înfruntam gândurile, o echipa de paznici m-a văzut și m-au luat pe sus. Acum unde era sa mă duca?
Ceva m-a neliniștit. Când M-am uitat pe geam am văzut o pancarda veche pe care scria: Spitalul pentru boli mintale Rosemary. Poftim?! Ce naiba; Cum am ajuns aici?! Sunt perfect normala mintal, sau cel puțin așa credeam... Am făcut o prostie , cine știe ce au crezut atunci când au aflat ca doar mă prefăceam. Viața asta nu are rost. Când în sfârșit mi-am mai limpezit mintea bolnava am reușit sa distins abia 2 chipuri groase, dure , chiar nu puteam sa fiu lăsată în pace?! Asta explică tipul ciudat cu masca, cine știe ceva făcut de a ajuns într-un loc așa de sumbru.. Important e sa scap de aici. Când am privit în fata, se pare ca cei doi m-au dus pana în fata unei uși vechi, murdare pe care era scrijelit Sala de operații. Sincer, nu mai aveam de ce sa mă opun, sa mă zbat așa ca am mers normal și am intrat în sala fără sa privesc înapoi.
Cum vi se pare? Sunt noua în a scrie povesti nu fiți duri.
