Își arunca geanta lângă pat, și se așeza privind în gol. Ura asta. Ura sa meargă la școală sa fie între mulți oameni. Se schimba în pijamale și se ghemuieste sub plapuma. Își baga căștile în urechi, și închide ochii.
Vrea sa adoarmă. Pentru ca atunci uita de tot. Uita de privirea perversa a colegului, cearta în care a fost implicata, și de profesoara care nu o suporta. Când doarme visează. Și e frumos, ca măcar în vis e fericita. Nu întotdeauna. Câteodată are coșmaruri și se trezește cu ochii în lacrimi, vrând sa aibă pe cine sa îmbrățișeze. Dar își cuprinde ea corpul cu bratele. Și plânge în hohote.
Știa ca, câteodată era bună singurătatea. Dar ea ura tot. Ura chiar și faptul ca s-a născut. De ce s-a născut cu lipsa capacității de a se adapta mediului? Oriunde mergea se simtea în plus. Dar cam atât din capul ei. A adormit. Dmn cât doarme fata asta.
