Stă în pat și plânge. Din nou a greșit. Nu mai vrea sa vorbească cu nimeni. Și doar sa fie singura. Nu știe dacă ii pasa sau nu. Dar e evident, lacrimile arătau ca ii pasa.
Nu știe cum drq sa reacționeze și cum sa se comporte. Asa ii vine sa se lovească. Să își facă rău. Să se pedepsească.
Dar doar plânge. Nu e îndeajuns de curajoasă să facă ceva.
Întotdeauna a trăit cu motto-ul "Poate mâine e mai bine. Mâine poate o sa fiu fericita. Poate..."
Credea că poate fii fericita. Dar știe că e sensibilă și dificilă, și ca mulți nu o suportă, iar cei care spun că o fac, vor obosi în curând să o ierte și să o înțeleagă.
