Se trezește. Nu vrea să se ridice din pat. Urmează chinul cum iese pe ușa. Știe ca trebuie sa fie tare. Oh. O știa atât de bine. Dar pur și simplu, nu avea chef de viata. Voia să stea închisă, să nu vorbească cu nimeni. Când ajunge la liceu, stă doar în bancă. Nu vorbește. Nu râde. Vorbește monosilabic. Râde rar. Și zâmbește doar atunci când vorbește cu persoana care ii îndulcește viata acră.
Dar știe, ca o sa se plictisească de ea. Și el. Asa ca, doar profita de moment. Și încearcă sa se schimbe. El o ajuta, super mult. Zâmbește când primește mesaj.
"Neața"
Deja avea fluturi în stomac. Printr-un simplu cuvânt, reușește sa o emoționeze. Tastează și închide telefonul, punându-l pe masă. Intrase profesorul. Evident, e suplinitor. Își pune capul pe masa, cu căștile în urechi și adoarme.
