Amalia este o fata normala care locuiește in metropola Washington DC.Viața ei este una perfecta.Are o familie care are grija de ea, un iubit minunat, prieteni adevărați, note bune și o cariera muzicala, toate acestea la frageda vârsta de 16 ani.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
*Luni, 24 Septembrie, ora 8 a.m.* Ceasul suna la fel de enervant ca in fiecare dimineata. Oftez slab si deschid ochii, fiind destul de obosita. Ma ridic din pat și ma incalt cu papucii pufoși. Merg la oglinda și ma uit atenta la chipul reflectat de aceasta. Era al meu? Acel chip plin de zgârieturi? Acea fata cu cearcăne vineții și ochii rosii? Probabil... Având in vedere visele ciudate pe care le am constant totul este posibil. Dar cum? Cum de rănile din coșmar mi se vindeca pe parcursul zilei? Cum de ma trezesc in timpul nopții cu hainele murdare? Aud un strigat din bucatarie care ma distrage de la gândurile mele. Era mama. Ființa care a avut mereu grija de mine, care m-a susținut și care a avut grija sa fiu fata care sunt astăzi. Doar datorită ei eu am ajuns sa fiu coorodonatoarea mai multor programe in cadrul scolii, președinta comisiei elevilor și mana dreapta a directorului. Scarile se aud scârțâind sub niște pași ușori. Mi-am dat seama cine era deja. Acel mers inconfundabil, acel parfum liniștitor... Mama:Esti încă in pijamale?! Haide! Pregătește-te! Deja esti in întârziere! Ma incrunt slab și ma uit la ceas... 8 și un sfert... Murmur o înjuratura subtila și merg sa ma schimb in uniforma. Stiam ca nu era cazul sa întârzii astăzi. Era o zi importantă. Fug repede in dressing sa ma schimb. Rănile nu mai erau pe corpul meu, însă aveam niște cicatrici gălbui de la acestea. Când le vad oftez și imi trec usor vârful degetelor peste ele. Nimeni din familie nu știa despre visele mele ciudate sau despre răni, însă astăzi mi-am propus sa dezvălui secretul cuiva. Cuiva căruia i-am spus mereu toate problemele...Caroline. Caroline este prietena mea cea mai buna din copilărie. Mereu a fost alături de mine. Aud cum primesc un mesaj pe telefon care ma scoate din gândurile mele. Il citesc si vad ca Caroline a ajuns sa ma ia pentru a merge catre scoala. Imi iau ghiozdanul, castile și telefonul, ma incalt și ies din casa. O observ și merg la ea, apoi o iau in brate. Amalia:Cary!!! Ce faci?*chitai ca un copil mic* Caroline:Bine, Amy! *zambeste și ma ia in brate* Tu ce faci? Amalia: *ma intristez usor* Nu la fel de bine ca de obicei... Caroline: *ofteaza și desparte imbritasarea* Spune-mi, ce S-a întâmplat? Amalia: Pai... *lasa privirea in jos și o trage pe Caroline undeva ferit de privirile curioase ale celorlalti* De câteva luni am niște vise ciudate... sunt intr-o padure și cineva ma urmareste. Când ma trezesc e mereu 3 a.m. fix și am același sentiment de slăbiciune. Toate hainele sunt murdare și rupte, iar rănile din respectivele vise se vindeca pana dimineata... Caroline: Nu pot sa cred... *spune socata* Esti sigura? Amalia: Da... Stiu ca probabil o sa ma crezi nebuna... Dar chiar așa era. *ofteaza* Caroline: Chiar ai inebunit! Cum adică sa te cred nebuna?! Esti prietena mea cea mai buna de când eram mici! Nu as crede niciodata asta! *zambeste slab și ma ia de mana, mergând spre scoala* Amalia: Merci, Cary... mereu ai fost lângă mine și m-ai crezut... *zambesc și imi pun capul pe umărul ei* Caroline: Mereu voi fi aici pentru tine. *zambeste cald* Mergem impreuna către scoala. Ma gândeam la toate momentele frumoase petrecute alături de Caroline. Mereu a fost lângă mine sa ma înveselească și mereu m-a scos din bucluc. Chiar dacă este de aceeasi naționalitate ca mine, este o adolescenta normala de 16 ani. Multi ne marginalizează pentru originile noastre, însă eu consider ca asta ne face speciale. Intr-o metropola așa mare ca Washington DC e greu sa te integrezi dacă nu te-ai născut aici. Când ajungem in curtea scolii merg cu ea in clasa și ne asezam in banca noastra. Așteptam plictisite sa între profesorul in clasa. Deodată intra cineva in clasa. Credeam ca este profesorul de biologie, însă era directorul. Directorul: Copii, astăzi nu se vor tine orele. Profesoara de isorie, profesorul de biologie și profesoara de matematica nu sunt in scoala. De asemenea s-au raportat decesele a 10 studenții între clasele a 9 a și a 12 a la noi in scoala. *spune serios și pleaca* Tresar și iau repede telefonul apoi caut despre ceea ce ne-a anunțat directorul. Ochii imi fugeau nebunește pe articol, citindu-L de 100 de ori. Nu puteam sa cred ceea ce citeam. Era imposibil. Articolul: " In aceasta noapte S-au raportat 10 decese ale unor studenți de la liceul Corner Streets între orele 1-3 a.m. Martorii susțin ca au murit in timpul somnului. Părinții au declarat ca aceștia aveau vise ciudate zilnice in care erau urmăriți de ceva sau de cineva, apoi se trezeau plini de răni care nu se vindecau și cu haine rupte și murdare. Autoritățile încă încearcă sa gaseasca criminalul și cauza acestor vise ciudate. Vom publica mai multe pana la finalul acestei săptămâni, când politia de va declara cauza exactă." Scap telefonul din mana, acesta producând o bubuitura puternica. Caroline se sperie și se uita la mine. Caroline: Amalia?! Esti bine?! *spune confuza* Eu nu raspund, doar imi iau lucrurile și telefonul, apoi fug la ieșirea din scoala și către casa. Nu putea fi adevarat. Dacă aveam vedenii? Dacă de fapt acel articol este doar in mintea mea? Deschid din nou telefonul și caut și alte articole. Pe toate scria același lucruri.... Intru repede in casa, apoi imi las ghiozdanul la usa și încui de 3 ori. Fug la mine in camera și încui usa in urma mea. Eram singura acasa. Ce sa fac? Cum sa acționez? Dacă criminalul va veni și la mine? Tremuram la mine in pat, cautand pe net victime care au scăpat de criminal, însă nu exista niciuna. Aparent eram singura care avea aceste vise și nu a fost omorâtă.... O bubuitura de afara imi rupe șirul gândurilor și ma face sa sar ca arsa din pat. Prima data am zis ca e o capcana și ca e chiar ucigasul cu sânge rece. Ma intorc in pat și imi trag patura pe mine. Apoi aud multă gălăgie afara, țipete și o ambulantă. Curiozitatea ma împinge din nou sa fac ceva necugetat și ma ridic din pat. Ma îndrept spre geam cu pași mici și neîncrezători. Când ajung in dreptul său trag perdeaua de culoarea oceanului și ma uit afara. Nu puteam sa-mi cred ochilor. Acolo era...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
N/A: Buna! Acesta este primul capitol! ^^ Aveți la media aspectul lui Caroline. Astept pareri și sugestii pentru capitolul urmator! Ce credeti ca se intampla afara? Cine credeti ca era? :3 Va pup cu sclipici magic de pandicorn! ^>^ <3
