II. ILUZIA LUI IULIE, 4

79 6 0
                                    

Mă gandeam la modul in care scriu. Mă gandeam la ce citesc eu.

Scriu înortocheat. Atatea idei. Propozitii scurte. Scrisul pare, dar nu este o treaba usoară. Nici punctuația nu ma ajută. Înafară de punct, virgula, semne de exclamare, semnele intrebării si linii de dialog, habar nu am ce sa pun.
Nu prea imi place sa citesc. Mă plictiseste si mă adoarme, dar citesc. Citesc mari autori. Femei rafinate, barbati autentici, schizofrenici, bolnavi si tineri, batrani si morti...citesc jurnale, memorii. Treaba e că citesc.
Îmi plac memoriile. Mi-as scrie si eu amintirile, și s-ar gasi macar unul la fel ca mine sa mă citeasca, dar să fiu a dracu, sunt o fraieră nenorocita, n-am trait nimic. Sau am trait, dar nu atat de important,nici macar pentru mine. Am avut un singur prieten oficial, o relatie care parea mai mult o prietenie bună.L-am iubit mult, din obisnuinta, si l-am urât si mai mult,pentru ca mi-am dat seama cine era defapt. Care a fost si este din toate privintele, mai puțin ca mine. Poate pentru ca facea parte din altfel de mediu, dar pentru o vreme, ne-am inteles frumos.
Am inflorit frumos. Am crescut impreuna. Poate, eu il creșteam pe el.
Incerca sa ma imite, imi zicea ca se schimba in bine,ca-s un model de urmat pentru el, dar pacat ca mi-a fost luat de anturaj. Uneori cred ca doar mințea ca se schimba in bine. El era un copil cu probleme in familie, cu parintii certati, cu un frate mai mic de care trebuia mereu sa aibă grija, cu probleme financiare. In mine a vazut o salvare. Cu cat vedea mai mult in mine o salvare, cu atat l-am protejat mai mult, si cu atat de mult ne-am pierdut unul de altul. Eram liniste unul pentru celalalt. Cine ar fi crezut ca avea sa vina cea mai mare furtuna?
Imi aduc aminte prima zi si ultima. Restul am cautat sa le uit. Iluzia s-a stins cuminte, la fel cum a inceput : cu alta.Ar fii trebuit sa vorbesc, fara semne de punctuație, sa-i explic de ce e cretin intr-o fraza de 5-6 randuri. Dar era orice altceva decat cretin. Era skinny si alb ca varu', tipul de gagic care asculta lil peep, umbla cu fluturașul si se dă periculos, dar dacă se ia cineva de tine, el e primul care fuge..
In alta ordine de idei, am avut o perioada buna cu un Hades care isi căuta o Persefona.

Nici acum nu stiu daca a gasit-o...

SAUDADE Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum