Din jurnalul lunii următoare:
"Noi doi, singuri, discutînd despre virilitate; Walt Whitman, Papini şi ceilalţi. Ea a cetit
puţin, dar mă ascultă. Ştiu că mă place. Mi-o spune. Mărturiseşte că s-ar da ca într-un
poem din Tagore, pe plajă, în început de furtună. Literatură."
"Patima creşte, delicios şi firesc amestec de idilă, sexualitate, prietenie, devoţie.
Cînd stau lîngă ea pe covor, cetind împreună, dacă mă atinge, sunt excitat şi mă turbur
nebuneşte. Ştiu că şi ea e turburată. (Notă. Nu e adevărat. Maitreyi n-a simţit niciodată
patima în timpul acela.) Ne spunem multe prin literatură. Cîteodată ghicim amîndoi că
ne vrem. (Notă. Inexact; Maitreyi era cîştigată numai de joc, de voluptatea amăgirii, nu
de ispită. Nici nu-şi închipuia pe atunci ceea ce poate însemna pasiunea.)"
"Cea dintîi seară şi noapte (pînă la 11) petrecută singur cu Maitreyi, traducînd
Vallaka lui Tagore şi discutînd. Inginerul, întorcîndu-se de la un dineu în oraş, ne-a
surprins în odaia ei, la taifas. Eu, calm, am continuat să vorbesc. Maitreyi s-a zăpăcii, a
apucat volumul de poeme şi l-a deschis; iar cînd a intrat d-l Sen în odaie, i-a spus:
― Învăţăm bengali...
Aşadar, şi ea minte?! (Notă. Jurnalul acesta e exasperant. De ce trebuie să sufăr atîta
ca să înţeleg un ingur om? Pentru că, mărturisesc, nu înţelegeam nimic din Maitreyi pe
atunci, deşi credeam că o iubesc şi că sunt iubit. Ea nu minţea, ci uita numai. Uitase că
venisem la ea pentru Vallaka şi, cînd a intrat inginerul, şi-a adus aminte, firesc. Dacă ar
fi fost altcineva, ar fi continuat conversaţia, dar în faţa părintelui nu vorbea niciodată, de aceea s-a reîntors la carte.)"
"I-am adus astăzi lotuşi, atit de mulţi, încît, luîndu-i în braţe şi mulţumindu-mi, nu i
se mai vedea faţa. Sunt sigur că Maitreyi mă iubeşte. (Notă. Cît mi-a trebuit pînă să
înţeleg!) Scrie poeme pentru mine şi-mi recită ziua întreagă versuri. Eu nu o iubesc. O
admir enorm şi mă excită: totul, carnea, ca şi sufletul. Am surprins ceva nou în ea.
Vorbeam cu Lilu şi i-am spus că voi repeta anu-mite lucruri, auzite de la ea, soţului.
― Şi ce îmi va putea face? întrebă insinuant Lilu.
― Ştiu eu, nu mă pricep în lupte conjugale, am răspuns
― O va pedepsi, într-un fel sau altul, accentuă Maitreyi şi repetă cuvintele, rîzînd, cînd
am rămas singuri.
Aşadar, şi ea ştie?... De altfel, mi-a mărturisit că ar vrea să dea într-o nebunie,
ntoxicată de dragoste sau de patos. Aflu sincerităţi inaccesibile celorlalţi, pe care nu le-
aş fi bănuit în cele dintîi zile ale prieteniei noastre, (Notă. Adevărul era că Maitreyi se
juca pur şi simplu şi, chiar după ce Lilu îi destăinuise în ce constă dragostea de soţie, ea
nu înţelegea nimic şi repeta anumite lucruri, numai pentru că o desfătau.)"
"Escapada noastră ― Maitreyi, Lilu, Mantu şi cu mine ― la un cinematograf de
cartier, unde rula un film indian cu Himansural Ray. Cît da mult ne-am vorbit, apropiaţi,
şi cît am rîs. Dar la plecare a avut o criză şi şi-a pierdut conştiinţa. Nu ştiam cum să mi-o
explic: întunerecul, subiectul filmului sau spasm sexual, datorit apropierii mele? Ştiu că
e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfîntă. De fapt, acesta e miracolul femeiei
indiene (verificat şi de confesiunile prietenilor mei bengalezi): o fecioară care ajunge
amantă perfectă în cea dintîi noapte."
"Maitreyi îmi insinuează o idilă cu un tînăr superb, un bengalez la studii în Anglia.
Aşadar, urmează itinerariul tuturor mediocrităţilor sentimentale... (Notă. Fa voia numai
să-mi mărturisească hotărîrea de a renunţa ia tot ceea ce se întîmplase înainte de
mine.)"
"Aduc iarăşi flori. Ea e supărată că am dat şi celorlalte fete, şi d-nei Sen. Cred că
Mantu a observat familiaritatea noastră, căci intervine prompt cînd suntem singuri şi,
deşi Maitreyi îi spune că e private talk, el tot rămîne.
Am fost la cinematograf cu inginerul, care îmi vorbeşte trist de amânarea călătoriei
în Franţa. Mi s-a părut mie sau a insinuat o eventuală unire a mea cu Maitreyi? Cînd mă
întorc, mă întreb dacă, într-adevăr, mi-e dragă, deşi tot timpul, în maşină, eram intoxicat
de imaginea patului nostru nupţial."
"Continuu o strategie care mă amuză. Mă feresc să întîlnesc pe Maitreyi, prefăcîndu-
mă că mi-e teamă, că sunt îndrăgostit nebun etc. Mi-a vorbit azi-dimineaţă aproape
forţîndu-mă s-o primesc în camera mea. Intimitatea aceasta cu o indiană e ceva
nemaipomenit. Nici eu nu ştiu cum s-o sfîrşi. Mă turbură, mă fascinează, dar nu sunt
îndrăgostit. Mă amuz numai."
"Neaşteptată volte-face din partea Maitreyiei. Eu mersesem prea departe, simulînd o
devoţie de copil (credeam că acesta e drumul către inima oricărei indiene). Dar Maitreyi
nu e numai o fecioară indiană, ci şi un suflet original, cu o voinţă stranie. O dezgustă
devoţia, adorarea bărbaţilor, îmi spune (înţelegîndu-mă şi pe mine alături de ceilalţi
admiratori platonici). E comun, e banal, copilăresc. Urăşte sau dispreţuieşte pe admiratori. Visează un bărbat excepţional, deasupra sentimentelor şi
sentimentalismului. Atitudinea mea o enervează.
Bun! Dacă e adevărat ce spune, schimb tactica. Deja farmecul senzual care mă
copleşea în timpul convorbirilor noastre a dispărut îndată ce mi-a mărturisit acestea.
Sunt de-acum mult mai liber, mai liberat. Ard de nerăbdare s-a întâlnesc iarăşi în
camera mea, s-o văd cum va reacţiona. Voi arăta Maitreyiei că nu-mi pasă de dragostea
ei. Ştiu că mă iubeşte. Nu se poate ascunde. Ştiu că e legată de mine. Iar dacă am
rămîne singuri 24 de ceasuri, mi s-ar da fără şovăire.
Dar de ce mă insultă, pentru Dumnezeu? De ce îmi spune că îi repugnă dragostea
comună? Este altceva mai bun?"
"Nici o femeie nu m-a turburat atîta. Suferinţa mea senzuală e un blestem, în
aceasîă lună aridă, cu atîtea lucrări pe cap. Să fie, oare, misterul trupului ei? Mă
îndoiesc; mă turbură orice conversaţie care îmi insinuează primejdia, adică unirea mea
cu Maitreyi, care se pune la cale. Ştiu că sunt în primejdia aceasta. Am atîtea probe
zilnice. D-na Sen, îndeosebi, mă covîrşeşte cu simpatia-i maternă. Inginerul mă numeşte
"copilul" său. (Notă. Nu înţelegeam nimic, fireşte!)"
"Seara, la masă, d-na Sen se plînge că o chem încă «doamnă», iar nu «mamă», cum
e obiceiul în India. Are o blîndeţe sfîntă şi comunicativă, o inocenţă deconcertantă. O
iubesc.
Se fac comentarii insinuante. Mantu cere să-l numesc «unchi», iar Lilu «tanti», deşi
nu are decît 17 ani. Mă amuz.
Problema Maitreyiei. Dintr-un nimic ne-am supărat (de altfel, aceasta ni se întîmplă
de două ori pe zi), şi a încercat tot felul de gesturi erotic-sentimentale ca să mă împace.
Am lucrat mohorît tot timpul, închis la mine în cameră. Eram, însă, fericit, căci speram
să se strice prietenia noastră prea familiară şi pasiunea noastră nemărturisită. Mi-era
teamă că ajunsesem prea departe şi mă legam de orice pretext ca să dau înapoi. Dar
nu; ca şi-a cerut scuze, şi jocul a reînceput. Simt că n-am să pot să mă stăpînesc mult."
"Aproape am sărutat-o astăzi după-amiază, singuri noi doi în odaie. Am făcut eforturi
să n-o îmbrăţişez, într-atît era de excitată ea şi atît de înnebunit eu. M-am mulţumit să-i
strîng şi să-i muşc braţul. Mai mult n-am vrut. Mi-e teamă, mi-e spaimă de mine. (Notă.
Maitreyi n-a fost o clipă excitată, cum credeam eu. O turbura numai atitudinea mea. Ea
voise să se joace, iar eu ajunsesem mult mai departe.)
Maitreyi e o fată rară; dar soţie nu va fi tot atît de mediocră ca oricare alta?
A venit mai tîrziu, spre seară, cu acel admirabil şal stacojiu, care o lasă aproape
goală şi îi vădeşte sînii bruni într-o paloare ucigător de turburătoare. Ştiu că a îmbrăcat
acest costum obscen şi fermecător pentru mine; inginerul e absent, altminteri n-ar fi
avut curajul să-l îmbrace. (Notă. De fapt, nu era decît un costum de Rajputana, care se
poartă de-a dreptul pe trup, nu peste pieptar, cum e obiceiul în Bengal.)
Maitreyi vine mereu în camera mea, vine fără nici un motiv şi întotdeauna
insinuează sau provoacă. Pasiunea o face frumoasă. Senzual, carnal, e peste fire de
ispititoare. Fac eforturi ca să o judec hidoasă, grasă, urît mirositoare şi să mă pot stăpîni.
E un fel de «meditaţie prin imagini contrarii» ceea ce încerc eu. Adevărul este că nervii
mi se consumă inutil, şi, de fapt, nu înţeleg încă nimic precis. Ce vor cu mine?"
"De dimineaţă, ceartă cu Maitreyi. Ea se simte jicnită pentru toate nimicurile şi
ameninţă să nu vorbească cu mine o săptămînă. Azi i-am spus că nu-mi pasă, orice ar
face ea. Faptul acesta m-a calmat şi m-a ajutat să lucrez. Lilu a venit să intervină,
spunîndu-mi că «poeta e nespus de deprimată«. I-am răspuns că eu nu sunt supărat,dar dacă lucrul acesta o amuză... Cît de banale sunt toate femeile, înţelegeam eu.
Aceeaşi melodie, aceeaşi în Europa sau în Asia, cu femei inteligente, stupide, perverse
sau fecioare.
Seara am fost la cinematograf singur, petrecînd de minune. La cină, Maitreyi s-a
aşezat îîngă mine, într-o sari superbă, veche de o sută de ani. Era plînsă, tăcută; de-abia
a mîncat. «Mama» a înţeles totul. Mi-a mulţumit că am vorbit cu ea. După cină avem o
mică «explicaţie». Maitreyi îmi spune că n-am înţeles-o atunci cînd am crezut că
dispreţuieşte dragostea, simpatia..."
"Lupta a durat un sfert de oră. I-am strivit mîinile. Era fermecătoare zbătîndu-se; faţa
i se contorsiona, lăcrăma, se ruga în gînd Ia Tagore. Încerca să-şi scoată mîmile prinse
de încheieturi în pumnul meu; căci aceasta era lupta. Eram calm, experimentând
detaşat de durerea fizică şi de orgoliu.
În sfîrşit, a trebuit să recunoască, era înfrîntă. Aceasta i-a dat o bucurie amestecată
cu senzualitate amară. Ştiu că era fericită că eu am înfrînt-o. Dar suferea că maestrul ei
spiritual, guru, nu o ajutase. Etc.
Cînd ne-am dus spre odaia ei, noi doi, singuri, ea mi-a şoptit:
― Mi-ai frînt mîinile!
I le-am luat fără să reflectez şi, mîngîindu-le, le sărutam. Aceasta e extraordinar
pentru India. Să ştie cineva, ar ucide-o! (Notă. Exageram.)
După masă, fără să-mi vorbească, mi-a zvîrlit în odaie o floare..."
"Cinematograf cu Maitreyi şi ceilalţi. A stat lîngă mine, fireşte. În întunerec mi-a spus
că lucruri importante sunt de lămurit. Apoi, cînd a aflat că mă joc, că puţin îmi pasă de
«sentimentele» ei, că o urăsc (minţeam), şi-a pierdut calmul ei de regină (Cleopatra?) şi
a început să plîngă. Nu am fost emoţionat.
A plîns a doua oară, la ieşire, violent. Eu i-am spus: «Maitreyi!» şi am tăcut penibil. În
aceeaşi seară a plîns iarăşi la mine în odaie, nervos, acoperindu-şi faţa în şal. Totdeauna
fără nici o lămurire. Dar a avut puterea să rîdă cînd au venit ceilalţi."
"Neaşteptate «explicaţii" cu Maitreyi. Ea a fost mai tare astăzi A plîns numai o
singură dată. Eu m-am arătat nervos, desperat, insinuînd o plecare urgentă. Finalul a
fost violent; am rugat-o să plece din odaia mea. M-am trîntit pe pat, simulînd o criză mai
mare decît simpla mea Încurcătură. Am fost ridicol. Am făgăduit Maitreyiei eă vom
ajunge iarăşi «prieteni». Ce stupid! Printr-o tactică idioată am «mărturisit» o sută de
minciuni care mă banalizează pînă la greaţă, am făcut «scene» etc, etc... iar ea a fost de
un calm admirabil. Mi-a spus că îşi are partea ci de vină în «glumele» noastre
sentimentale. Pentru aceasta suferă, căci s-a coborît în ochii mei. Dar lucrurile trebuie să
se sfîrşească aici; să fim iarăşi prieteni.
Noaptea.
"Oh! Dar lucrurile nu sunt atît de simple. O iubesc mult, feroce, şi mi-e teamă de
Maitreyi. Mi-a spus că suferă de răul pe care mi l-a făcut.
Mi-e teamă, dar mă bucur. Sufletul nu mi-e încă uscat de gîndurile noi şi nerezslvate.
Pot fi încă pătimaş îndrăgostit, deşi nu sentimental. Dar, de fapt, ce-mi pasă mie dacă
sunt sau nu sentimental?"
"Intoxicaţie? Cad victimă propriei mele farse? Astăzi, de dimineaţă şi pînă seara
tîrziu, am fost «fericit*, înţele-gînd prin acest cuvînt tern un fluviu iraţional de senti-
mente majore, vitale, restaurînd pofta de existenţă şi de joc. Eram gata să-i spun
Maitreyiei: «Vrei să fii soţia mea?» şi sunt gata şi acum. Aş fi atît de fericit soţul ei! Atît
de purificat, de senin..."
"După-amiază, conversaţie cu Maitreyi asupra mariajului. Mă gîndesc mult şi mă
închipui soţul ei, şef de familie şi miracol etic. Satisfacţii, linişte.
Seara îmi spune că e desperată că nu i-a scris Tagore. Poetul e pentru ea mai mult
decît guru, e prieten, confident, logodnic, zeu, poate amant. Îmi mărturiseşte că nimeni
nu bănuieşte legătura lor. O iubire indiană. Sunt gelos? M-am hotărît să-i spun că e
inutilă dragostea noastră; de acum, ea ştie tot, fie că i-am mărturisit, fie că i-am sugerat
sau a înţeles singură (notă: totuşi, nu ştia nimic, nu înţelesese nimic precis), pentru că
nu voi accepta ca soţia mea să fi iubit întâi pe altul. Ea a observat supărarea mea,
oarecum severă şi emfatică. După cină n-am vorbit nimic. Mi-a trimis cuvîntul prin
Khokha, spunîndu-mi că am jicnit-o. N-am răspuns.
Cîteodată, afacerea aceasta mă enervează, alteori mă amuză. În general, sunt
intoxicat de dragoste, visez căsătorie şi fii. Mă face să-mi pierd mult timp. Concentrarea
mintală e dificilă. Dar nu voi renunţa la dragoste."
"Noaptea a fost cutremur. Am avut febră tot timpul. Azi-dimineaţă, cînd am întîlnit
pe Maitreyi, i-am dăruit o carte scumpă."
"Zi de extraordinară emoţie, pe care mi-e peste putinţă s-o însemn aci. Pe scurt,
Maitreyi m-a certat întrebîndu-mă unde vreau să ajung, căci neslăpinirea mea o
compromite, că Mantu şi Khokha au început să afle etc. Plîngea cu spasme. Eu n-am
scos un cuvînt. Eram mîhnit, o jicnisem. Dar şi pozam enorm.
Din nefericire, Khokha era pe verandă, alături de odaia mea, şi a auzit tot. Cînd
Maitreyi a aflat asta, a început să plîngă mai desperat. Mi-a scris pe marginea unui plic
că ar vrea să moară. Pentru o indiană, ceea ce ştie Khokha acum e dezonoare.
Totuşi, cînd s-a liniştit, mi-a deretecat prin odaie şi mi-a aranjat florile pe masă. Eu n-
am vorbit."'
"Maitreyi a început să scrie o carte de poeme asupra «iluziilor şi miragiilor
frumoase»."
"Azi, pe cînd îi povesteam destrăbălările felelor din Europa, ea m-a întrebat dacă
sunt pur, şi numai gîndul că s-ar putea să nu fiu a înspăimîntat-o într-atât. Îneît a
început să plîngă. Setea aceasta violentă, mistică, după puritate m-a emoţionat.
Pe seară, ajungînd iarăşi să vorbim despre căsătoria ei, ― cu un strein, un tînăr
bengali care desigur că nu o va face fericită, recunoaşte Maitreyi ―, i-am mărturisit că
marele meu păcat e acela de a fi născut alb (cred puţin în această mărturisire), că, dacă
aş fi fost indian, aş fi avut alte şanse etc. Aceasta a nedumerit-o iarăşi, şi eu i-am pus
marea întrebare: de ce nu putem fi noi căsătoriţi? De ce nu e îngăduită unirea noastră?
Ea m-a privit înmărmurind şi a cercetat cu ochii în toate părţile, să vadă dacă nu m-a
auzit cineva.
A început a spune că aşa e hotărît de soartă sau de Dumnezeu (eu o întrebasem
dacă Dumnezeu a hotărît astfel sau prejudecăţile, dar mi-a răspuns că Dumnezeu îşi
manifestă dorinţa prin prejudecăţi), că poate dragostea mea e numai o iluzie trecătoare
etc. Fapt e că dragostea aceasta ― pe care o socotisem la început imposibilă, minoră,
fantezistă ― şi atitudinea Maitreyiei, pe care o crezusem multă, vreme îndrăgostită de
mine ― în timp ce ea nu e de nimeni ― mă stăpînesc şi mă duc departe; într-un suflet al
meu. neştiut pînă acum, într-o margine de gînd unde mă simt fericit şi splendid. Nu ştiu
cum să exprim toate sentimentele acestea revelate. Mă gîndesc serios la unire..."
***
Din ziua aceea am vâzut-o cu greutate. Rămînea tot timpul în odaia ei, scriind şi
cîntînd. I-am trimis cîteva bilete inocente prin Lilu, la care nu mi-a răspuns. Am crezut o
sumă de lucruri în prima noapte, apoi mai puţine, apoi n-am mai crezut nimic. Am
observat că pot trăi foarte bine şi fără Maitreyi.
