Merg.. şi merg.. şi merg..
Nu!
Stop... nu pot face asta.
Dar continui să merg. Tunelul se îngustă cu fiecare pas, ajunge să fie fix de mărimea unui om, încât să poată merge normal.
Dintr-o dată, o lumină albă, puternică, îmi izbeşte fața şi mă convinge să mă întorc cu spatele.
Acum văd de fapt imaginea de ansamblu... mă urmăreşte întunericul..
- Ce vrei de la mine?
Nu răspunde.
Mă enervez.
Incep să urlu. Văd că este cineva care mă urmăreşte dar nu îmi spune nimic
-Tu... sigur ai mai fost...
Şi se năpusteşte asupra mea. Alerg spre lumina albă, iar când trec prin ea ajung pe un câmp.
Fără tunel, fără întuneric.
Fără demonii mei interiori...
