Love at frist CUT💈✂️❤

Capitolul 6

Așadar, eram la Sibiu, stând pe o bancă veche și liniștită cu Ștefan, când prezența lui Cătălin și a spuselor lui la adresa celui pe care, după noaptea aceea îl credeam un om de încredere, mi-a ridicat anumite semne de întrebare.
- Te rog hai să plecăm de aici. Acum! Te rog, hai! îmi spuse Cătălin cu vocea tremurândă.
Ștefan mă privea, Cătălin mă privea, eu îl priveam pe Cătălin iar apoi pe Ștefan, iar în mintea mea eram ceva de genul : "Ce naiba fac eu aici?". Gândurile mi-au fost întrerupte de lumina girofarelor unei mașini de poliție, care se apropia cu viteză. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e chipul lui Cătălin înainte ca mașina de poliție să ajungă. Nu a durat mai mult de o secundă până când, m-a smuls cu putere de pe banca rece și a fugit cu mine în brațe, pierzându-ne în noapte, și lăsându-l pe Ștefan acolo.
Nu am pivit înapoi, iar Cătălin fugea cât îl țineau picioarele. Am ajuns în câteva minute la mașina lui, unde m-a așezat cu grijă pe scaunul din dreapta, iar el s-a urcat grăbit la volan și a plecat numaidecât.
- Îți e frig? îmi spusese el după un timp.
- De ce aveți amândoi atâta grijă de mine?
- Asta e datoria noastră. mi-a răspuns el, ușor relaxat.
- Dar cine sunteți voi?
- Eu sunt Cătălin, frizerul singuratic. Mai multe despre mine nu-ți pot spune. Cât despre idiotul de lângă care tocmai te-am salvat, el e Ștefan. Fratele meu.
- Ce face? Frați? Salvare?
- Da. Suntem frați vitregi. Am vrut să știi adevărul. îmi spusese el, cu ușurare.
- Mulțumesc, cred. am spus, flatată.
Cătălin m-a privit, iar în acel moment tot ce îmi doream era să îl sărut. Mi-am dat seama că sentimentele pentru Ștefan erau inexistente. Țineam la ei amândoi, chiar dacă îi cunoașteam de circa o săptămână, aveam impresia că ne știm din totdeauna. Îl priveam și inima urla în interiorul meu. Fără să stau pe gânduri, i-am spus :
- Cătălin, oprește mașina!
El a oprit instantaneu, fără a mă supune vreunui chestionar. Motorul mergea, iar noi stăteam pe loc. M-am așezat în genunchi pe scaunul mașinii, l-am privit pentru o secundă, iar apoi mi-am schimbat perspectiva. Nu știam ce să fac, nu știam dacă voi regreta, nici ce îmi va spune mama. Tot ce știam era ca voiam să îi spun ce simt. Toata viața mea m-am ascuns și am ținut în mine sentimente, am trăit ani întregi în tăcere și mă săturasem până peste cap. Voiam să schimb ceva, chiar în acel moment. Și nici o secundă mai târziu.
- Ai ceva să îmi spui?
- Da. Cătălin, eu..