Povestea Elenei [FINALIZATĂ]

Cap. 4

E. R. I. K  POV:

Ajuns la spital alerg direct spre salonul Elenei. Când intru o văd pe Elena cu un băiat stând de vorbă. Nu am reușit să-i văd fața băiatului, dar eram nespus de fericit că o văd pe Elena bine. Mătușa și bunica ei nu erau în salon. Am mers spre patul Elenei si am strigat-o, când către mine s-a întors Adrian.

-Ce? T..tu? Aici? Cum ai...Elena? Spun eu bâlbâit după care merg să o îmbrățișez pe Elena. Cum te simți? Și ce caută ăsta aici?

-Mă simt bine, dar... voi de unde vă cunoașteți? Întreabă Elena.

-E o poveste lungă. Spune Adrian.

-Sau scurtă. Elena, el, adică șoferul lui e cel care te-a lovit cu mașina..în fine, limuzina. Spun eu repede.

-S..serios? Adrian! Cu tine vorbesc. Îl întreabă Elena pe Adrian acesta lăsând capul în pământ.

-Ha...să te văd acum musculosule, unde îți sunt cimpanzeii? Încerc eu să îmi bat joc de Adrian.

-Elena, eu nu am nici o vină, toată vina este a șoferului meu neghiob. Eu n-am nici o vină. Spune Adrian.

-Ieși afară Adrian! Ieși afară! Nu vreau să te mai văd! Spune Elena arătând cu degetul către ușă.

După ce Adrian pleacă, eu rămân singur cu Elena. Mă așez pe un scaun lângă ea și o țin de mână. Nu-i dau drumul nici măcar când îmi sună telefonul sau când vin în salon asistentele. O iubesc mult pe Elena, si nu doar ca pe o prietenă, vreau să fim împreună. De când am întâlnit-o si până acum s-a schimbat foarte mult. Înainte era o fată depresivă, cu ajutor psihic. Părea că nimeni nu o va putea ajuta, dar trecând anii s-a vindecat, era din ce în ce mai bine. O fată veselă, plină de energie. O prietenă le cinste pe care toată lumea și-ar fi dorit-o. O iubesc mult, si chiar dacă știu că ea nu mă iubește eu sunt mulțumit că măcar este aproape de mine.

Știu că a fost cam scurt dar n-am idei.

Dacă mai vreți dați ⭐️ și 💬

Pa!

Ms!