Lumânare stinsă cu un plânset acut
Sunt omniprezent în al nostru trecut
Privire buimacă uitându-se-n zare,
Lași capul pe pernă, ai dat de o piatră tare
Te scufunzi în noroi, bântuit de strigoi
Mergi înainte cu privirea înapoi
Eu uit de noi
Tu mă tragi de mână
Prin păduri de mătase, sub întuneric de lună
Dar nu, sunt cu ochii închiși
Nu pot să-i deschid, calc pe cărbuni încinși
Și arde
