Am fost îmbibat în cerneala nemuririi
Iar cerul meu a devenit albastru
Sunt pagini mâzgălite, aruncate în neant
Care se apropie de al tău astru
Strigăte alunecă pe iarba tăiată
Se revocă din pulbere de stele
Mântuiri aduse ție de un vânt tenebros
Se sting odată cu galaxiile mele
Într-un vid ce tinde spre nedeterminare
Sufletele nu mai au cum să meargă
Deși orbităm în jurul mortalității
Ne îndepărtăm către o gaură neagră
