Totul era atat de linistit. Timpul parca statea in loc. Stiam ca e zi afara, chiar daca aveam ochii inchisi. Simteam cum razele de soare isi fac loc prin fereastra deschisa. Nu vroiam sa ma trezesc. Nu vroiam sa merg la scoala. O absenta in plus nu strica. Vroiam doar sa stau acolo, in patul meu si sa nu ma gandesc la nimic. Eram pe jumatate adormita.
Eram la granita dintre realitate si lumea viselor. Si totul era perfect acolo. Am simtit cum usa camerei mele se deschide, dar stiam ca visez. Auzeam pasi, venind incet spre patul meu, dar nu avea rost sa ma intorc, totul era un vis. Apoi ceva sau cineva s-a asezat pe patul meu. Eu stateam pe o parte, cu fata la geam, deci nu puteam stii ce sau cine e. Mi-a atins usor bratul si mi-a dat parul pe spate. Am zambit, de mult nu am mai avut un vis asa frumos. Mi-a mangaiat parul si ma sarutat incet pe obraz. M-a luat in brate si a inceput sa ma sarute usor pe gat.
Ce vis ciudat...Dar ma simteam asa de bine. In siguranta. S-a asezat in pat, in spatele meu, si si-a trecut bratul in jurul mijlocului meu. M-a sarutat iar pe obraz. Dupa cateva minute in care nu am facut nimic, am auzit un: "O sa intarzii la scoala..." urmat de un chicotit.
Am deschis brusc ochii si m-am ridicat in fund. M-am uitat in spatele meu si un zambet mare si idiot mi-a aparut pe fata. M-am ridicat in picioare si am inconjurat patul pana pe partea cealalta. Am sarit in bratele lui zambind si plangand in acelasi timp.
-Mi-a fost foarte dor de tine, Michael.
In sfarsit era aici. In sfarsit il puteam tine in brate. In sfarsit era langa mine si nu mai eram singura.
-Si mie mi-a fost dor de tine, spuse acesta inca imbratisandu-ma.
M-am deslipit de el si l-am privit in ochi. Mi-a fost atat de dor de ochii lui. Uitasem cum e sa te pierzi in ei. Mi-am trecut o mana prin parul lui. Abea asteptasem sa fac asta. A zambit si ma sarutat. Inca credeam ca e un vis. Am asteptat prea mult asta ca sa cred ca mai poate fi real. Ma sarutat prima data incet apoi plin de dorinta. Doamne il iubeam. Doua luni am incercat sa ma mint singura spunandu-mi ca nu il mai iubesc, ca nu are rost..dar acum il iubeam mai tare ca niciodata.
Simteam cum lacrimile imi curgeau pe obraji. Michael opri sarutul si cand l-am privit am observat ca si el avea lacrimi in ochii. Ne uitam unul la altul intelegandu-ne din priviri. Nu suportam sa-l vad asa. Plangand si uitandu-se la mine putin vinovat. Am inceput sa plang mai tare stergandu-i lacrimile. Michael inca se uita la mine, vrand sa spuna ceva.
-Stiu, spun eu repede, si eu te iubesc!
Ma lua repede in brate. Am stat asa cateva minute. Nici unul din noi nu spunea nimic. Cuvintele nu-si aveau rostul.
Era clar ca nu voi putea ajunge la prima ora, deci am lasat balta scoala pe ziua de azi. Oricum nu ma puteam dezlipi de Michael. A fost plecat prea mult timp.
-Ali? spus acesta intr-un final.
-Hm? spun eu cu capul pe umarul lui.
-Hai sa mancam. Probabil esti lihnita.
-Mda..Nu mi-am dat seama. Sunt prea ocupata sa te tin in brate, zic eu strangandu-l si mai tare.
Imi mangaia incet parul.
-Nici nu stii ce dor mi-a fost de parul tau...si de zambetul tau....si de tine, spuse acesta cu gura lipita de gatul meu.
Ma simteam atat de bine pentru ca a spus asta. Ma facea sa cred ca in tot acest timp s-a gandit la mine. S-a ridicat in picioare, facandu-ma si pe mine sa ma ridic. M-a luat de mana si ma tras dupa el in bucatarie.
-Unde e mama ta? ma intreaba acesta uitandu-se in frigider.
M-am asezat la masa nestiind ce sa-i spun. Daca ii spuneam ca nu stiu isi va da seama ca ne-am certat si nu ii puteam spune motivul.
-Ali? spuse acesta asteptand un raspuns.Am oftat si i-am spus:
-Nu..stiu chiar. A plecat aseara si...nu mi-a spus unde se duce.
-V-ati certat? ma intreaba acesta luand doua castroane si punandu-le pe masa.
-Pai...oarecum.
-Si Janson unde e?
Am oftat iar si mi-am bagat o lingura de cereale in gura.
-Nu stii unde e nu? ma intreaba acesta incepand sa manance.
-Nu...nu prea mai vorbesc cu familia mea...
-De ce? Isi puse mana peste a mea. Nu vroiam sa-i raspund. Nu aveam chef sa-i povestesc despre aceste doua luni.
-E...defapt nu e mare lucru. Nu e nimic important.
-Ali, spuse si isi muta mana pe bratul meu.
-Au! spun eu fara sa vreau. M-am uitat repede la el si am vazut ca se uita ciudat la mine si la bratul meu. Mi-am luat mana tragand si mai tare de maneca bluzei. Ma privea speriat si parca isi dadea seama ce se petrece. M-am ridicat de la masa, si m-am intors cu spatele la el rugandu-ma sa nu suspecteze ceva.
-Ali? spuse acesta ridicandu-se de la masa si venind spre mine.
Ma prinse de brat, dar mult mai usor de data asta si imi ridica maneca de la bluza. Ramase asa, uitandu-se la bratul meu. Era vizibil socat de cea ce vedea. Isi trecut degetul peste taieturi dupa care intreba:
-Dor?
-Un pic, spun eu incet uitandu-ma sa vad care va fi reactia lui.
-Stiu! Imi lasa bratul jos si mi-l lua pe celalalt. Imi ridica bluza si la fel isi trecu degetul peste taieturi.
-De ce? ma intreba acestauitandu-se la mine
-Pentru ca...Nu puteam continua din cauza lacrimilor.
Acesta ma lua in brate si ofta.,
-Ai suferit mult de s-a ajuns la asta nu? Din vina mea?
Nu stiam ce sa fac. Nu auzisem ce ma intrebase. Ma gandeam la ce a spus: "Doare? Stiu!" oare recunoscuse?
-Ali? Din vina mea?
M-am uitat la el si am vazut ca era serios. Nu aveam de ales....Trebuia sa-i spun;
YOU ARE READING
Better than now //Michael Clifford//
Aléatoire"-Credem că cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să ajungem singuri. Dar m-am inselat. Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să ajungem înconjurat de oameni care ne fac să ne simțim singuri. -Iti promit...nu vei mai fi singura...
