Tot ce gandim

#1

plang. Nimic nou.. E ora noua seara si sufletul parca imi urla de durere. As vrea sa imi revin si sa ies din inchisoarea mintii mele care ma distruge putin cate putin in interior. Nu pot! Am urlat, am strigat, m-am dat cu capul de pereti; dar degeaba. Vreau sa sper, sa cred, sa uit, sa visez, sa ma joc si sa fiu ascultata; dar toate astea pentru ce? Nu se merita sa lupt, sa ma incred in cineva.

Uit! Maine e o noua zi. O iau de la capat, inima imi bate si mai tare, ma rup, ma lupt, am impresia ca toti ma urasc, ma detesta pentru ceea ce nu sunt, pentru ceea ce cred altii ca sunt. Si cu toate astea, eu chiar traiesc. Scriu, citesc, respir, visez, ma minunez de trecutul meu, de nerealizarile mele. Imi astern in taina gandurile de mult uitate, sentimentele inexistente pentru persoane infime din viata mea.

Ce am invatat? Ca ziua de maine o sa insemne ziua de ieri, ca eu pot sa raman o “ea” uitata intr-o poza sau o amintire vaga a cuiva. N-am fost niciodata in visele cuiva, nici macar in ale mele. Am asteptat la nesfarsit sa imi revin cautand tot timpul noi sanse, sperante in jurul meu. M-am gandit la mine, numai la mine, am uitat de toti cei care mi-au vrut binele, m-au iubit, tradat, inselat, uitat, manipulat, denigrat, suparat. Eu am fost nimic, am fost … Si nu stiu pentru ce imi pare rau mai tare, ca am iubit sau ca n-am iubit pe cineva, cand am fost suparata sau cand am suparat pe cineva? Pentru toate astea nu-i timpul pierdut, mai bine pierd vremea decat sa pierd persoane dragi. Prefer sa ma pierd pe mine in detrimentul lor, dar ma pierd incet – incet. Ma uit in bezna incaperii in care ma aflu, sunt in sufletul meu oare? Am uitat deja goliciunea inimii mele, speram sa traiesc intr-un paradis. Au fost doar vise, traiesc eu, oare un cosmar? Sau doar iluzia imi este? M-am saturat de tot, de minciuni si oameni mincinosi. Traim intr-o minciuna, nimeni nu scapa de ea. Mi-am irosit timpul pretios traind in minciuna, in infecta minciuna pe care unii o suporta. Eu nu o mai suport. Si toti spera ca eu sa fiu distrusa, la pamant, sa nu-mi revin in veci, sa traiesc cu groaza privind spre viitor. Nu te accepta nimeni daca nu-i castigi increderea, dar increderea trebuie sa vina intotdeauna din ambele parti. Nu exista “eu te iubesc si tu nu ma iubesti “, nici “ne iubim “, dar poate exista “ nu te iubesc si nici tu nu ma iubesti “. Iubirea exista doar in filme. Imi place sa vizionez filme, filmele imi deschid mintea, poate ca asta este motivul pentru care visez in prezent. Toate visele mi s-au indeplinit. De ce? Pentru ca ceea ce iti doresti se indeplineste, insa eu m-am gandit tot timpul si la suferinta. Nu mi-am sortat gandurile, mereu am gandit diferit, am ales sa traiesc in minciuna si cu minciuna am ramas. Nu stiu ce se intampla cu mine, ce sentimente am in prezent sau am avut. Scriu asta pentru mai tarziu cand o sa fiu bine, sa am de ce sa rad in viitor. Cred ca pentru asta ma sufoc in gand si plang afara. M-am descarcat de toate, ma simt putin eliberata. Nici eu nu mi-am inteles niciodata alegerile facute in ultimul timp, cred ca atunci cand esti prea aburit uiti de tine. Asa s-a intamplat cu siguranta, si daca nu s-a intamplat asa inseamna ca gresesc. Fiecare dintre noi greseste uneori. Ne mintim pe noi, asta e cea mai mare greseala pe care o putem face. Accepta-ti minciuna si traieste cu ea, sau traieste mintind ca e totuna! “ P.S.: “..iar persoanele care nu au incredere in oameni sunt persoane slabe de caracter “ si cu toate astea” fiecare om este in felul lui, depinde de noi daca il acceptam asa cum este” . Nu trebuie sa te inchizi in tine si sa suferi in tacere , pentru ca asta te face o persoana rece, nu ferma si verticala .