~12. Nu E Vina Mea

506 32 0
                                    

   ~Nu e vina mea ~

Rămăsesem fixat cu privirea pe ea pana când soneria ușii s-a făcut auzita. M-am ridicat și am deschis ușa. Prezenta Annei m-a șocat oarecum.

-Bună Noah.. Spune ea
-Bună.. Intra.

   A intrat pana în sufragerie unde se afla și  Blue.

-Tata? Striga ea socata.
-Anne?  Întreabă el la fel de șocat

   Se ridica în picioare și fuge la ea și o îmbrățișează.

-Fata mea, nu te-am mai văzut de atât de mult timp.. Spune cu lacrimi în ochi. Ești bine ?
-Da tata, sunt bine. Tu și mama cum sunteți?
-Ne e dor de tine, în rest cum ne știi.
-Angel? Întreaba Anne. Ce sunt astea?

-Tu o știi pe mama? Întreb eu.
-Mama mi-a povestit de ea. Spune
-În sfârșit am aflat ceva despre ea și despre  tata... Spun puțin trist.
-Dar de ce nu ai întrebat-o și pe sora ei?
-Ce? Mama a avut o sora? Întreb șocat
-Și un frate. Stai. Tu nu știai? Tata, de ce nu le-ați spus? Întreabă Anne
-Pentru ca mama ta a terminat legătura cu Crystal și Jake. Nu poți afla prea multe de la ei. Spune Blue

-Dar totuși sunt familia mea. Am trăit cu gândul ca suntem singuri atâta timp când noi defapt aveam o familie. Mersii Blue, ne mai auzim. Anne ne vedem alta data.

-Ești ok Noah? Întreabă Blue.
-Ieșiți! Strig și daram un bibelou de pe masa.

   Cum sa nu îmi spună nimeni ca eu am un unchi și o mătușa. Cuum?

   Am inceput sa urlu, sa urlu de durere, tristețe, de dezamăgire. Sa ma eliberez. Pentru ca m-am saturat, e prea mult. E mult prea mult, știam ca e o greșeală sa caut răspunsuri.
   Am deschis pachetul de țigări și am început sa fumez, câte țigări nu știu însă știu ca nu m-am oprit pana când am primit un telefon la care nu aveam de gând sa răspund însă am văzut ca este de la spitalul lui Hasse 

-Da? Întreb eu
-Fratele dumneavoastră s-a trezit. Puteți sa veniți?
-Ajung imediat.

    Am reușit sa zâmbesc și am plecat cât de repede am putut. Cand am ajuns la salonul lui Hasse, erau toți acolo.

-Ce căutați aici?  Întreb eu
-Noah, ca îți vine să crezi sau nu, noi suntem familia voastră.  Spune Blue
-Nu mai erați familia noastră când eram singuri în orfelinat și pe străzi?
-Nu spune asta, știi ca am încercat sa dau de voi.
-Trebuia sa încerci mai mult.

   Am intrat în salonul lui Hasse și era pe patul de spital. Era foarte palid.

-Noah... spune el printre dinți.
-Sunt aici frate. Spun și ma duc lângă el. Ii dau un pahar de apa, e foarte deshidratat.
-Ce se intampla Noah?
-Nu îți aduci aminte?
-Ce sa îmi aduc aminte?
-Ai avut un accident de mașină Hasse..
-Accident?  Nu a fost un accident Noah, de ce sunt aici? Despre ce vorbesti?
-Ce vrei sa spui?

   Am stat și m-am gândit la ce a spus însă nici nu vreau sa ma gândesc ca este adevărat ce spune.

-Hasse, tu..
-Am vrut sa mor Noah. Nu a fost un accident, a fost ceva ce eu am vrut sa fac.
-Cum ai putut? Strig la el.
-Nu e o mare pierdere, ți-ar fi mai bine fără mine, oricum îți fac numai probleme.
-De ce ai vrut sa faci asta Hasse?
-M-am saturat. M-am saturat, înțelegi? M-a saturat de viata asta de tot rahatul, m-am saturat sa fiu singur Noah. M-am saturat sa vad cum toată lumea din jurul meu se distruge, sunt atât de singur. Nimeni nu poate sta lângă mine, sunt ca o bomba cu ceas ce e gata sa explodeze în orice secunda. Acum sunt bine, acum arunc cu tot ce am mai rău în mine. Ție ți-ar fi mai bine fără mine Noah.

  Toate astea le spune cu o calimitate ce ma sperie.

-Nu e adevărat. Stii ca fără tine nu as fi nimic. Hasse, putem rezolva asta.
-Cum Noah? Psihologi? Crezi ca asta m-ar ajuta? Îți spun eu ca nu, e ceva ce numai eu as putea sa fac însă nu pot. Nimeni nu ma poate ajuta nici măcar tu, nici măcar eu.  Trebuia sa ma lăsați sa mor.
-Crezi ca as face asta?
-Nu contează ce vrei tu Noah. Asta e despre mine.
-Nu! Nu este despre tine. Cum crezi ca as fii dacă m-ai părăsii și tu? Mama, tata, toți m-au lăsat acum sa o faci și tu? Crezi ca as suporta? Îți spun eu ca nu!

   Am ieșit din salon pentru ca nu mai suportam.

-Noah! Striga după mine însă nu ma întorc, nu as putea.

    Toată lumea se uita la mine întrebându-se ce naiba se intampla.

-Credeați ca a fost un accident? Întreb eu ca un psihopat și râzând. Nu. A fost doar ce a vrut Hasse sa facă.

~Hasse~

    Ma simt prost însă i-ar fi mai bine fără mine chiar dacă acum nu realizează asta. Ma doare tot, efectiv ma doare fiecare particica a corpului meu.
   Eram trist însă fata mea mirata nu a trecut neobservata atunci când Anne a pășit în salon.

-Ce cauți aici? O întreb eu.
-Am venit sa vad ce faci. Asa e? Nu a fost un accident?
-Da. Nu a fost un accident. Și?
-Și? Noah e distrus.
- Își va revenii, îl cunosc.
-Probabil dar chiar e foarte rău în momentul de fata.
-Nu e vina mea!  Nu e vina mea!

  Încep sa repet asta fără oprire.

-Nu e vina mea
-Hasse, calmează-te!
-Nu e vina mea!

   Aparatul a început sa bipaie și știu doar ca buzele lui Anne au făcut contact cu ale mele.

Dᴇꜱᴛɪɴʏ ~Volumul ||~Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum