Dᴇꜱᴛɪɴʏ ~Volumul ||~

~24. Asta Nu E Mama? ~

~24.Asta nu e mama? ~

-Nu o sa sufăr eu Myriam! Strig

  Ma uit la Alyson cu privirea aceea de îmi pare rău.

-Îmi pare rău Aly.. Ii spun eu iar ea încă e în stare de soc.
-Doar nu... Spune ea.
-Cea cu care ma înșeli Myriam este chiar Trey. Cum ati putut face asta? Strig și toată lumea a început sa vorbească iar Trey apare pe poarta universității.

   Alyson i-a dat o palma și după a început sa fuga.

-Alyson! O strig eu în timp ce ma uit cu scarba la cei doi însă fug spre ea.

  După mult timp s-a oprit, în locul meu și s-a așezat pe iarba și plângea. Ma doare sa o vad asa.

-Aly..
-Cum  a putut sa facă asta? Striga ea.
-Îmi pare rău... Ii spun eu
-Tu cum de ești asa calm? Iubita ta te-a înșelat cu iubitul meu..
-Poate nu am iubit-o atât de mult încât sa sufăr..
-Ma doare Hasse..M-a trădat. Am avut încredere în cineva după atâta timp și și-a bătut joc de mine. Nu sunt îndeajuns de buna pentru nimeni..
-El e un mare idiot Alyson! Strig. Esti mult mult prea  buna pentru  el. Ești atat de frumoasa, drăguță cu toată lumea, grijulie, ești perfecta. Dacă el nu a știu sa aprecieze asta e cel mai mare fraier. Meriți pe cineva care sa te iubească cu adevărat și sa te facă sa zâmbești, nu sa plângi.
-Spui asta pentru ca suntem prieteni.
-Tocmai de asta îți spun adevărul.
-Știi ce e ciudat. Nu ma deranjează atât de mult ca nu mai sunt cu el pe cât faptul ca ma folosea. De când știai de ei doi? Ma întreabă ridicându-și privirea la mine iar ochii ei erau roșii de la atâta plâns.
-De ieri. Am vrut sa vad dacă o sa îmi spună și nu a făcut-o. Trebuia sa știi..

   M-am apropiat mai mult de ea și am luat-o în brate. Și-a cuibărit capul la pieptul meu și am stat ceva în liniște.

-Mi-ai lipsit Hasse...erai singurul care ma înțelegea.
-Și tu mie Aly...

  Nici n-ai idee spun în gând.

-Jonas a ajuns în închisoare, iar Anne e la  spitalul de nebuni.
-Serios? Întreb eu uimit.
-Da...imi pare rău pentru Blue. A fost groaznic pentru el.
-O sa fie bine.

-E groaznic, o sa trebuiască sa dau ochii cu el și jur ca va încerca să se bage în seama cu mine. Spune făcând referire la Trey.
-Voi fi lângă tine, dacă va încerca ceva ii voi rupe mana.
-Mersii Hasse.. Chiar aveam nevoie de tine.

  Am oftat adanc. Îmi era atât de dor de ea însă îmi pare rău, știu ca se simte rănită și folosita iar eu nu o pot ajuta prea mult.

-Ar trebuii sa mergem. Spune ea. Se întunecă și  trebuie sa fac ceva.

   Ne-am ridicat și am urcat pe motor iar când am ajuns la ea am coborât.

-Mersii ca m-ai adus. Spune ea și ma i-a în brate.
-Pentru nimic, spun și o strâng mai tare.
-Știi ceva... nu vrei sa ramai peste nopate aici? Nu vreau sa rămân singura.
-Sigur.. Spun fără sa ma gândesc prea mult.

    Sincer m-am bucurat când am auzit. A descuiat ușa și am intrat în casa. Avea o casa destul de mare.

-Locuiești singura? O întreb eu.
-Da. A stat tata înainte aici și mi-a lăsat-o mie.

  I-am zâmbit și m-a luat de mana și am urcat sus unde cred ca e camera ei. M-am întristat  puțin căci toată camera era plina cu poze cu ei doi.

-Ma ajuți sa le strâng? Întreba ea cu un zâmbet nevinovat.
-Orice ai nevoie.

   Am început sa punem pozele într-o cutie și sa mai dezlipim de pe perete. M-am dus lângă un sertar și acolo erau doua rame iar când le-am luat în mana am zâmbit instant. Era o poza cu noi doi în ziua în care ne-a prins ploaia afara. A fost prea frumoasa ziua aia.

-Încă ai asta? O întreb eu și se așează lângă mine.
-Cum as putea sa nu? A fost una din cele mai frumoase zile din viata mea.

  M-am uitat la cealalta rama și mi s-a părut ceva ciudat.

-Asta ești tu? Întreb eu uitându-mă la un bebeluș. Erau patru  bebeluși în poza, și multe persoane.
-Da. Spune ea.
-Asta nu e mama? Întreb eu și ea se uita mirata.
-Ba da. Spune ea și îmi ridic privirea. De ce?
-Aly... Cred ca aici suntem eu Anne și Noah când eram mai mici. Spun și ea înghite în sec.
-Ce? Eu am păstrat poza ca apărea tata. Îl vad foarte rar. Înseamnă că noi ne cunoaștem dinainte. Spune ea.
-E ciudat. Sunt atât de multe lucruri pe care nu le știu....
-O sa fie bine. Știu ca ți-e greu dar vei trece peste. Eu cred în tine mai mult decât în oricine altcineva.

  Cuvintele ei ma făceau sa ma simt bine. Are un efect ciudat asupra mea.
   A închis cutia cu poze după  a început sa scoată haine de ale lui din dulap.

-Pot sa le dau foc? Întreb eu cu un zâmbet nevinovat pe fata.
-Dacă vrei poți sa i le arunci în fata.
-Deci fără foc? Întreb eu și ea își da ochii peste cap. Am înțeles șefa. Spun și îmi ridic mâinile.

-Mersii ca faci asta pentru mine, spune ea. Știu ca poate aveai alte lucruri mai bune de făcut.
-Mai bune de cât sa arunc poze cu fraierul ala? N-ai sa vezi.

  A aruncat o perna în mine și am început sa rad.

-Asta e declarație de război! Strig eu și începem sa ne batem cu perne.