Astăzi este acea zi. Ziua în care trebuie sa ies la întâlnire cu un băiat cu care m-am ciondanit încă de la venirea lui în școala mea.
Fiind sâmbătă stau acasa. Ceea ce nu este tocmai un lucru prea bun pentru ca am impresia ca timpul vrea sa se joace cu mine și sa treaca din ce în ce mai greu.
Nu ca as fi nerăbdătoare sa-l vad , doar ca sunt foarte curioasa daca putem rezista unul în compania celuilalt atat de mult timp fara să ne certăm.Si mai e încă ceva. Nu stiu locul în care mergem , deci nu sunt prea sigură cu ce sa ma îmbrac.
După ore întregi în care stau să analizez ceasul în speranța ca ora 19 o sa vina mai repede , ceasul bate de ora 19.
Sunt îmbrăcată într-o rochiță scurta sub genunchi , de culoare verde , cu bretele.
Parul am decis sa mi-l las liber pe spate si ondulat. Nu m-am machiat foarte strident, iar în mână țin un plic simplu si crem care sa se asorteze cu sandalele.Deschid ușa apartamentului , iar în fața mea stă Dylan , frumos aranjat care-si baga mână prin buclele blonde ciufulite atunci cand mă vede. Adevarul este ca e un băiat foarte punctual , care nu a întârziat nici macar un minut , ceea ce ma surprinde.
Dylan spre deosebire de Noah , ține în mână un buchet de zambile. Nu stiu daca a fost norocul lui sau nu , dar zambilele sunt florile mele preferate. Si trandafirii sunt frumosi , n-am ce zice , dar sunt prea clișeiștici.
— Bună , Clara ! Ești foarte frumoasă în seara asta. Ca întotdeauna.
— Mulțumesc.., dar a fost o simpla coincidență sau..? întreb eu arătând spre flori.
— Sa spunem ca am avut un mic pont.
Sigur le-a întrebat pe fete. Numai ele puteau sa știe.
— Pai multumesc din nou. Dupa cum ai aflat sunt florile mele preferate.
— Pai e normal să-ți placa , adica sunt ca tine.
— Ce vrei sa spui ?
— Sunt atât de gingase si au un miros care-ti aduce aminte de primăvară.
Fără alte comentarii coborâm scările si ne urcăm în mașină.
Drumul dureaza aproximativ 15 minute , apoi masina se opreste.
Înainte să coborâm, Dylan scoate o eșarfă din buzunar si insistă sa mă lege la ochi cu ea.—Desi îmi plac atat de mult acesti ochi albastri , nu vreau sa stric surpriza.
— Bine , dar dacă mi se întâmplă ceva sa știi ca am spray paralizant în geantă.
Izbucnim amândoi în ras la auzul replicii mele si coboram din mașină.
Dylan mă ține de talie și are grijă sa nu mă împiedic.
— Sper ca o sa-ti placa , îmi șoptește el în timp ce îmi desface esarfa.
Cand întunericul dispare , iar tot ce este în fața mea prinde contur, pot doar sa fiu încântată de ceea ce văd.
În fața mea este o mică scenă, deloc înalta , iar langa ea se afla o masă frumos aranjată. Totul se afla la marginea unui lac.Deasupra se afla beculețe , care înconjoară tot locul , loc care se află afară , la iarbă verde.
Pe fundal răsună o muzică lentă si liniștitoare.Dylan mă invită sa iau un loc la masa în timp ce el îmi ține scaunul pentru a mă aseza.
— Dylan , trebuie sa recunosc ca este un decor foarte frumos. Te-ai gandit pana si la cel mai mic detaliu.
— Ti-am spus ca esti speciala , deci seara asta nu putea fi altcumva.
Îi zambesc firav si ne apucăm sa gustam din mancare. Mancare care este de asemenea delicioasă.
Dupa ceva timp Dylan se ridica de la masa si mă ia de mână pentru a merge la dans pe scenă.
Ritmul este unul lent , iar Dylan mă ține de talie.— Mă bucur ca ai acceptat sa vii.
— Mai iertat pentru seara aceea ?
— Te-am iertat de mult. Doar ca nu puteam sa nu-mi folosesc asul ăsta din mânecă si sa nu "te oblig" sa mergi la o întâlnire cu mine.
Zâmbim amândoi.
Dylan se apropie de mine , dar eu îi spun :— Trebuie să-ți spun ceva.
— Stiu , îți place de Noah.
— Si daca stii asta de ce mai invitat aici ?
— Sa-mi încerc norocul. Speranta moare ultima , spune el cu un zambet care sincer în clipa asta mă face să mă topesc.
După toate lucrurile frumoase , Dylan ma conduce acasă.
Înainte sa intru în casa nu ma pot abtine să îl sarut pe obraz, si îi multumesc pentru această seară.
Îmi zambeste și îmi spune ca ne vedem luni la școală.
Toată noaptea nu ma pot gandi decat la cat de bine m-am simțit în compania lui.
CITEȘTI
Smaraldul ochilor tăi
Teen Fiction|FINALIZATĂ| Viața Clarei nu se deosebește de stilul clasic american al traiului unui adolescent. Printre școală, prietenii și petreceri, fata nu poate face abstracție de iubiri. Dragostea pe care i-o poartă celui mai râvnit băiat din liceu...