-Arăți minunat în seara asta iubito. Îmi spune el.
-Și tu arăți la fel de minunat dragul meu.
Se întoarce puțin cu spatele la mine iar apoi îmi îmnează un buchet mare de trandafiri mari albi.
-AWWW. Mulțumesc mult iubitule. Îi spun roșind și îl pup pe obraz.
Îmi zâmbște și mă ia de mână iar apoi intrăm în restaurant și rămân uimită. Părinții mei erau și ei prezenți aici și mă întâmpinau pe o parte iar pe cealaltă parte erau doi soți pentru că domnul o ținea pe doamnă de talie, mă întreb oare cine or fii.
-Ei sunt părinții mei, spune Marco amuzat de moaca mea. Rămân stană de piatră când îl aud, deja am mai multe emoții. Ne ducem mai întâi la părinții mei, mama era într-o rochie roză la fel ca dantela mea până în pământ, părul îl avea prins la spate coc, arăta foarte bine, tata era într-un sacou negru, pantaloni la fel și o cămașă albă. Marco îi sărută mâna mamei și îi strânge mâna tatei bărbătește.
-Bună mamă, tată. Îi salut și îi pup.
-Arăți uimitor draga mea. Spune mama.
-Și tu mamă.
-Hai să mergem la ai mei. Spune Marco și mă ia de talie și mă apucă deja emoțiile. Mergem spre cei doi și nici nu apuc să o salut pe mama lui că mă ia imediat în brațe. Era o femeie foarte frumoasă ochii ei Marco îi moștenea și era îmbrăcată într-o rochie foarte frumoasă, negru cu alb, lungă care îi scotea talia subțire în evidență.
-Am auzit atâtea despre tine Alice, eu sunt Amalia, mă bucur să te cunosc.
-Și eu mă bucur să vă cunosc doamnă. Îi spun eu timidă.
-Ohh, te rog spune-mi Amalia. Dau din cap și mă duc la tatăl lui Marco care pare copia lui în viitor, seamănă izbitor de mult cu el, dau mâna cu el iar el mă pupă pe ambii obrăjorii
-Bună copilă, eu sunt John, îmi pare bine să te cunosc.
-Și mie îmi pare bine să vă cunosc.
După asta Marco mă ia de mână și mergem la masa noastră, observ multe rude de ale mele și unele necunoscute care cred că sunt rude de ale lui Marco. Îmi ia buchetul din mâini și îl pune în vaza de pe masă.
-Deci... Îți place surpriza mea? Întreabă el nevinovat.
-Da, foarte mult. Îi zâmbesc.
Nu durează mult că vine Mary cu un băiat de mână, un băiat destul de drăguț, înalt, bine făcut cu ochii verzi, ca ai ei și un zâmbet foarte frumos, cu un ten ciocolatiu și cu părul creț.
-Bună, Marco! Îi spune Mary.
-Bună! Răspunde el și dă mâna cu băiatul acela.
-Marco, încântat!
-Andrew, la fel! După își întoarce privirea la mine.
-Bună, tu trebuie să fii Alice. Spune Andrew.
-Bună, da eu sunt. Îi spun eu timidă.
-Mary mi-a spus multe despre tine, îmi pare bine să te cunosc.
-Și mie îmi pare bine.
-Noi vom pleca la masa noastră. Spune Mary.
Ne așezăm la masă, ne uităm în meniuri ne comndăm mâncarea și mâncăm în liniște. După câteva minute începe melodia All of me iar Marco mă invită la dans iar eu accept. Văd că toate lumea sunt pe ringul de dans. Iar Marco mă apucă de talie și îmi cântă la ureche versurile melodiei și mă înroșesc.
-Vreau să îți propun ceva iubito. Sper doar să fii de acord cu mine. Să știi că eu te iubesc foarte mult și vreau să am un viitor alături de tine. Mai pe scurt... Când văd că se pune în genunchi măresc ochii. Îmi ia mâna stângă în a lui și rămân stană de piatră. Văd că își bagă mâna în buzunar și scoate o cutie din catifea neagră. O deschide și se uită la mine.
-Iubito? Vrei să fii soția mea?
CITEȘTI
Marco
RomanceAlice Evans, o fată stricată, mai mereu tristă, singură, timidă, cu un trai modest și cu un trecut nu prea frumos, așteaptă acel bărbat bun pentru ea care o va scoate din suferință. *** Marco James, un băiat bun, mai mereu zâmbitor, impunător, mai...