Capitolul 70: Despre Max

1.1K 53 1
                                    


Dimineață am fost trezită de un ciocănit în ușă . Mă ridic nervoasă din pat , înjurând de toate națiile posibile persoana care a avut tupeul să mă trezească din somnul meu prea dulce . Am încercat să îmi fixez părul cât mai repede, reușind să arate cât mai decent înainte de a deschide ușa .
În prag stătea un Luk foarte elengat și proaspăt, rânjind ca un idiot îndrăgostit la mine . Acesta își lărgește și mai mult rânjetul când îmi remarcă fața pe jumătate adormită .

- Te-am trezit ?

Puteam să jur că asta era cea mai tâmpită întrebare pe care am auzit-o vreodată în viața mea și cred că era și ultima .

- Defapt îi încălzeam lui mă-tă plapuma . Ce puteam oare să fac ?!

Acesta stă câteva secunde perplex , iar după izbucnește într-un râs isteric . Săracul , cred că era cu efect întârziat . După ce termină de râs într-un final , se uită atent la mine , lăsându-și privirea în joș . Pe față îi apare un rânjet și nu unul normal . Ci unul pervers . Îmi îndrept și eu privirea în joș ca să pot remarc jenată că eram îmbrâcată doar în lenjerie intimă și o bustieră albă . Asta m-a făcut să roșesc și în secunda doi , să alerg în baie . M-am îmbrăcat într-un tricou negru cu scrisul " The Queen" pe el și o pereche de blugi albi cu talie înaltă . Mi-am lăsat părul desprins , băgând peria de câteva ori in el și am ieșit din baie .
Luk stătea întins liniștit pe pat cu mâinile sub cap , uitându-se spre tavan, dar odată cu intrarea mea în cameră , acesta își îndreptă atenția spre mine .

- Frumos tricou , doar ca nouă , lupilor , ne este înterzis să avem porecle gen " King " sau "Queen ".

- De ce ? Întreb mirată de această regulă . Mi se pare stupidă , Luk.

- Pare stupidă , doar că cel mai puternic Alpha are rangul de King of Werewolf . Iar Luna lui are rangul de Queen of Werewolf . Și stii cine este cel mai puternic Alpha ?

Mi s-a pus un nod în gât . Într-un fel știind că acel barbat era regele lupilor mă speria . Doar auzindu-i numele, un sentiment ciudat se forma în înteriorul meu .

- Alpha Max . Doar că la vârsta lui de nouăsprezece ani , nu și-a găsit sufletul pereche . Se zvonește ca ar fi murit, însă nu se știe sigur .

E îngrozitor să îți moară sufletul pereche . E ca și cum nu te-ai simți niciodată împlinit . Dar odată ce îți întâlnești sufletul pereche , iar acesta moare , cazi într-o depresie la care numai moartea are leac . Părerea mea este că acel om nu poate simți iubire față de cineva . Îmi pare așa de rău de sufletul lui pereche . Va suferi atât de mult din cauza lui .

- Înțeleg ... Oricum Luk , azi trebuie să mă duc să îmi cumpăr haine că tot ce am este - arăt spre mine - și hainele de ieri . Scuze dacă ne-ai făcut planuri , dar trebuiesc anulate .

- Nu-i nimic . Merg cu tine sa îți cumperi haine , nu-i problemă . Plus că eu mă pricep la ce este în trend și te pot ajuta , să știi . Gândește-te la mine ca la cea mai bună prietenă cu care mergi la cumpăraturi .

Am început să râd. Numai el putea să spună așa ceva.

- Bine atunci să mergem la Mall !
Spun fericită, îndreptându-mă spre ușă .

Alături de tine [✔FINALIZATĂ✔]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum