Troubled

sase

Harry.

Nu pot sa nu rad la comentariul ei si la modul in care ochii ei de caprioara se maresc de groaza din cauza iesirii mele. N-am auzit in viata mea pe cineva sa mentioneze pranzul dupa ce a fost insultat. Stiu ca nu incerca sa se lupte cu mine, ca a vrut sa-mi ignore comentariul, dar reactia ei tot a fost al dracului de amuzanta.

Usa i se tranteste in fata.

Scanez interiorul camerei micute si patul care e impins in perete. Nu e deloc cine stie ce, decat o noptiera cu un televizor si un dulap. Camera asta are aceeasi culoare ca si camera mea din Londra, coincidenta pe care o gasesc mai degraba ciudata. Albastrul marin e reconfortant intr-un fel; imi aduce aminte de casa.

Picioarele mele ma poarta catre fereastra, o iesire de care stiu ca voi avea nevoie dupa o noapte lunga. Lumina inunda imediat camera dupa ce trag perdelele. Imi inchid ochii pe jumatate din cauza luminii puternice inainte de a o trage spre mine, deschizand-o.

Intampin cu bine aerul proaspat si iau un pas in spate, bucurandu-ma de privelistea dinaintea mea.

Macar am parte de o privelista bunicica.

Camera mea e fata in fata cu terenul de care tocmai am trecut cand am ajuns aici, oferindu-mi o imagine cu multimea de animale si copaci care inconjoara jumatate din pasune.

Ma intorc la bagajele mele care sunt aruncate in mijlocul cearsafurilor in dungi. Dupa cateva minute de scotocit prin ele, gasesc ceea ce caut si ma intorc la fereastra. Spatiul dintre bordura si rama ferestrei e destul de mare pentru ca curul meu sa se strecoare printre. Hartia se rasuceste usor in degetele mele si aduc flacara catre colturi inainte de a ma relaxa si a ma lasa pe spate, sprijinindu-ma de rama ferestrei. 

Spatiul micut este inecat in fum in cateva secunde. 

In primele cateva minute, nu ma mai gandesc la nimic. Ochii mi se inchid, si nu simt nimic altceva decat o fericire linistitoare. Nu ma gandesc unde sunt, cu cine sunt, sau la familia nebuna de la parter. Nu ma gandesc la regulile alea stupide care chiar m-au calcat pe nervi, sau la fata cu ochi albastri care se pare ca nu se poate opri din a se holba.

Nimic din toate astea nu-mi trece prin minte.

Iar apoi ganditul revine. Dau la o parte regulile din mintea mea ruland cilindrul din hartie intre degetul mare si aratator, tragand incet inca un fum dupa.

El trebuie sa fie la fel de drogat ca si mine daca crede ca pur si simplu o sa ma inclin in fata lui si o sa ma supun lui. Nu voi primi ordine de la cineva pe care nu il cunosc sau de care nu imi pasa. De fapt, daca ma gandesc, nu primesc ordine de la nimeni, si nu dau niciun rahat pe nimeni.

Cu exceptia mamei mele, banuiesc. Ea ar merita cam unul jumate.

Un fir de fum imi scapa printre buze si imi las capul pe spate sufland cateva inele in aer. E linistitor sa privesti cum sunt distruse de vant inainte de a se dezintegra impreuna. 

Asta fac cand nu am alta optiune de a ma elibera de stres. E acelasi ciclu care pare ca nu se opreste niciodata: ma distrez, ceva de cacat se intampla, apoi ceva si mai de cacat se intampla care ma face pe mine sa fiu eu insumi, iar apoi fumez ca sa ma simt cumva fericit din nou.

Fericit.A trecut ceva timp de cand nu m-am mai simtit asa.

"Melanie! Coboara si ajuta-ne sa pregatim pranzul!" O voce masculina striga prin peretii subtiri ca hartia. Imi dau ochii peste cap si ii inlatur strigatul.

Atentia mea se intoarce catre imaginea de afara in timp ce privesc bovinele cutreierand fara zgomot, facand ce dracu fac vacile. Daca nu ar fi fost asa de multe strigate de jos, as fi putut chiar sa spun ca ma bucur de timpul bine-meritat cu mine insumi.

O alta runda de tipaturi venita de jos imi inunda camera inainte ca o usa sa se tranteasca. 

Sase luni. Sase luni de cacat de reguli prostesti si limite. Inca sase luni cu camere varate in fata mea pentru ca oamenii sa aiba la ce sa se uite pe parcursul anului. Inca sase luni in care eu ar trebui sa trec prin aceasta "schimbare miraculoasa" si sa fiu ceva care stiu ca nu voi fi niciodata. Inca sase luni indracite de a ma exclude din rahatul asta inainte de a fi trimis inapoi in Londra la viata mea de cacat.

Corpul meu tresare cand un ciocanit puternic suna la usa mea, scotandu-ma din sirul gandurilor mele. La inceput cred ca e unul dintre pazitori, dar apoi aud vocea lui Hannah din spatele barierei de lemn.

"Harry, lasa-ma sa intru," spune ea fara urma de graba. Hannah intra inainte sa pot sa-i spun sa o faca, si incuie usa dupa ea. Lasa sa-i scape un chicotit slab la activitatea mea curenta si isi pune mainile in san.

"Omule, se simte mirosul de iarba din camera mea."

Hannah valseaza catre mine, un ranjet formandu-se pe buzele ei. Ea se asaza pe spatiul mic la picioarele mele si isi odihneste cotul pe varful ganunchilor mei. Imi dau seama ca e genul de fata care este prea confortabila cu oamenii prea repede. Hannah inspira fumul inainte de a expira, inchizandu-si ochii in timpul asta. 

"Ce vrei." Intrebarea mea trebuia sa sune ca o intrebare adevarata, dar apoi am decis ca nu vreau sa ma obosesc sa sun ingrijorat. 

"Am intrat sa vad daca esti dispus sa impartim," ofera ea si se intinde. Umerii ei cad dezamagiti cand ma indepartez de mainile ei dornice. "Si e ora pranzului." Hannah se ridica inainte de a se intoarce iar catre mine. "Ah, si inainte sa uit, s-ar putea sa vrei sa faci ceva in legatura cu ochii aia ai tai. Verde si rosu nu merg bine impreuna."

Ma ridic si sting flacara jointului cu pantoful.

"O sa spun ca am uitat sa-mi scot lentilele de contact inainte sa adorm sau ceva," raspund eu simplu. 

"Porti lentile de contact?" Isi apleaca capul intr-o parte inainte de a se aseza pe marginea patului meu. Ma holbez la ea, iar ea zambeste inapoi. "Glumeam doar, stii."

Ochii ei se opresc pe valiza deschisa de langa ea, facandu-ma sa ma ridic cand se holbeaza prea mult. Ma incrunt si smlug pachetul de tigari din  mana ei pe care il scoate dintr-un buzunar. 

"Nu tu atinge de lucrurile mele," avertizez eu si mi le indes in buzunarul din spatele blugilor. 

"De ce esti atat de morocanos tot timpul?" intreaba ea. Imi inghesui hainele inapoi in sacul negru in loc sa o privesc.

"Nu sunt morocanos, Hannah. Pur si simplu tu ma enervezi. Acum arunca-mi sosetele alea." Ea se sileste sa ma asculte, iar eu inghesui maldarul intr-o parte inainte de a trage fermoarul. 

"Ce parfum folosesti?" Hannah intreaba nonsalant in timp ce isi incrucisa picioarele si se joaca cu varfurile parului ei.

 Un zambet mi se lateste pe fata si incep sa rad. 

"Stiam eu ca m-ai mirosit."

"La naiba, incercam sa fiu subtila." isi ascunde fata in palme si chicoteste.

"Pai, atunci nu te pricepi sa fii subtila. Port Bleu de Chanel," raspund eu si imi scutur capul, un zambet amuzat ramanand pe fata mea.

"Credeam ca ai spus ca familia ta e saraca?" Hannah intreaba in timp ce isi ridica capul. "Cum poti sa-ti permiti asta?" 

"Cine a zis ca l-am cumparat?" ripostez eu si imping geanta catre perete. 

"Pranzul e gata! Veniti sa mancati cat e inca cald!" O voce innabusita striga de jos, iar Hannah ofteaza. 

"Da-te cu mai mult parfum," ma sfatuieste ea in timp ce se ridica. "Mirosi de parca tu si Mama Natura ati facut lucruri necurate."

Rad la comentariul ei inainte sa ies din camera. 

Bucataria nu e la fel de haotica cum credeam eu ca va fi. Thea trece pe langa mine cu o oala plina de paste si o asaza pe masa inainte de a se intoarce sa umple cateva pahare goale. James intra calm dupa cateva momente si isi ia bautura, iar Melanie isi ocupa locul la masa, holbandu-se in spatiu. 

Eu iau loc langa ea la capatul mesei, dar ea nu observa. James sta fata in fata cu mine la celalalt capat al mesei si o priveste pe Thea in timp ce aduce o farfurie cu mancare. Hannah ia locul gol din stanga mea, cu nasul in telefon.

Sunt pe cale sa intreb unde e Louis inainte ca el sa intre in bucatarie si sa se tranteasca pe locul de langa Hannah. 

"Frumos din partea ta sa ni te alaturi, Lewis." Thea incearca sa faca o gluma inainte de a se asaza si ea in sfarsit. Louis ii arunca o privire incruntata care ii sterge complet zambetul de pe fata. 

"E Louis," corecteaza el a doua oara pe ziua de azi.

Ea ii ofera un zambet emotionat, ochii ei clipind incomod intre Louis si James.

"Scuzele mele, Louis," Thea repeta, iar Louis zambeste aprobator.

Un platou cu mai multe feluri de carne, branza, si alte topinguri sta binevenita in mijlocul mesei, iar eu incep sa imi umplu farfuria. O mare varietate de mancare se impreuneaza, iar eu trantesc o felie de paine in varf cand termin. 

Asta o sa fie o gustare pe cinste.

Iau o muscatura din creatia mea si gem pe interior. Reteta familiei se pare ca nu da gres niciodata. Ma opresc cu gura inca deschisa la jumatatea drumului cand observ privirea furioasa a lui James.

"Ce crezi ca faci?"

Inghit inainte sa raspund. "Mananc. Ce ti se pare ca fac?" iau inca o muscatura ca si cum mi-as demonstra punctul de vedere. 

"Nu, nu asta faci. In casa asta ne rugam inainte sa incepem sa mancam. Inteles?" Ochii tuturor se intorc spre mine in timp ce privesc si asteapta urmatoarea mea miscare. 

"Eu nu ma rog."

"Iar mie nu-mi pasa. Probabil ar trebui, nu ti-ar strica putina credinta in viata ta," spune el in timp ce ia o inghititura din apa sa. 

"Tata- adica Domnule," o voce timida vorbeste langa mine. "Daca Harry nu e credincios, nu-l putem forta sa se roage. Asta e gresit." Melanie isi tine capul jos si impinge pastele prin farfurie cu furculita. 

O privesc socat. De ce imi ia apararea? Nu am nevoie de ajutorul ei, pot sa am grija de tampiti si singur. Obrajii ei se inrosesc si isi intoarce capul.

James mormaie si isi intinde mainile. Hannah ia timid mana lui Louis si apoi face un gest catre mine. Pentru ca ma simt dator lui Melanie din cauza ca mi-a luat apararea, ma alatur. Ma intind spre Melanie, iar ea imi ia delicat mana intinsa. Ea intepeneste cand pielea ni se atinge. Mana ei e atat de mica in comparatie cu a mea, e aproape comic. 

"Tatal Ceresc, Iti multumim pentru aceasta masa si pentru oaspetii nostri," incepe James. "Te rugam, vindeca-le sufletele si indruma-i spre ce e corect in viata. In numele Tatalui, Amin."

Melanie imi da drumul mainii imediat dupa, iar eu imi ridic sendvisul pe jumatate mancat. In afara sunetelor de furculite zgariind farfuriile, e liniste.

In timp ce mancam, observ cateva priviri furise de la Melanie catre mine, in coltul ochiului meu. Dupa ceva timp, ma decid sa ma distrez putin. Sub privirea ei nu-foarte-furisa, ma murdaresc 'din greseala' cu niste maioneza in coltul gurii. Degetul meu mare se plimba de-a lungul locului incet inainte de a-mi aduce degetul la buze si de a suge treptat condimentul de pe el. Rad in sinea mea cand ea se foieste inconfortabil in scaunul ei. 

"Deci presupun ca toata lumea a terminat?" intreaba James, incercand sa treaca peste tachinarea mea senzuala. 

"Da, va suparati daca ne plimbam putin prin imprejurimi dupa pranz?" intreaba Hannah inainte de a-si indesa in gura o furculita plina de paste.

"Si eu vreau sa merg," sare Louis. 

"Si eu," adaug.

"Pai, puteti merge maine," raspunde Thea si isi sterge gura cu un servetel. "A inceput sa ploua acum putin timp, si nu vreau sa va vad ca alunecati sau sa cadeti. Mel va va arata imprejurimile maine."

Sa alunecati sau sa cadeti? N-am sase ani, la dracu.

"Deci, Harry. Poti sa-mi spui de ce ochii tai sunt atat de rosii?" imi ridic privirea spre James si imi imping parul din fata. Care era scuza mea? A, da.

"Um, am tras un pui de somn si am uitat sa-mi scot lentilele de contact."

James ma priveste, incercand sa-si dea seama daca mint. Dupa un moment, aproba. "Bine, te cred. Dar daca aflu ca e vorba de altceva-"

"Stiu, James," respir eu enervat. El isi inclina capul atotcunoscator catre mine.

"Harry, cred ca tu si cu mine ne vom intelege foarte bine."