Grunge [n.h.]

Doi

✖14 Noiembrie 1991✖

--Din perspectiva lui Gwen--

"Serios? Ţi-a lăsat numărul lui de telefon?" întreabă Dylan după ce a auzit toată povestea de acum două nopți.

Dylan Green - fata cu care am construit o căsuță din plastilină în clasa întâi și care m-a ajutat să iau primul 10+ din viaţa mea. De atunci am devenit cele mai bune prietene și nimeni și nimic nu ne-a mai separat...doar o mică pedeapsă. Eram în clasa a treia și din cauza mea, Dylan a luat un 4 la engleză pentru că am provocat-o să arunce cu piese Lego în profesoară. Mereu ea a fost îngerașul cu pistrui adorabili care adora să deseneze, iar eu oaia neagră a clasei care îi băga pe toți în belele și se dădea drept Tarzan. Dylan are niște ochi verzi în care este imposibil să nu te rătăcești și părul roșcat îi ajunge până la umeri, iar bretonul tuns aiurea îi intră în ochi.

"Aww, ce drăguț." zâmbește Rubbin. "Și aţi mai vorbit de atunci?"

"Nu, Doamne. E un idiot." îmi dau eu ochii peste cap, apoi iau o gură din shake-ul de vanilie de pe masă.

Rubbin Gallagher - fosta colegă a lui Dylan din liceu. Odată ne-a invitat să rămânem la ea peste noapte, iar acolo ne-am cunoscut și așa a început prietenia noastră. Multă lume ne compară cu Fetițele Powerpuff. Rubbin este Blossom, Dylan e Bubbles, iar eu...eu sunt Buttercup, evident. La petrecerea de Halloween de acum doi ani chiar ne-am și costumat în ele. Rubbin arăta super ciudat cu perucă roșcată. Părul ei este blond vopsit și îi ajunge cam pe la jumătatea gâtului. Are ochii căprui și niște gene superbe. Mereu a fost genul de fată care face orice băiat să leșine imediat ce intră pe ușă.

Acum stăm toate trei la o masă de la clubul de lectură la care ne-a înscris Dylan acum câteva zile. Este a doua oară când venim aici și deja m-am plictisit. Tot ce facem e să ascultăm părerile ceilorlalți despre tot felul de cărți și uneori și creațiile fără sens ale unor ciudați. Măcar avem muzică live...și trebuie să recunosc că e chiar bună. Din câte am înțeles, cheamă pe câte cineva în fiecare seară ca să cânte. Și nici locația nu e rea. Clubul se ține la subsolul unui bar rock din centru. Este foarte drăguț decorat și poți să-ți și comanzi ceva de băut.

"Și așa am aflat că nimeni nu este perfect până nu te îndrăgostești de el." încheie un membru din club discursul lui lung și plictisitor, apoi urmează o serie de aplauze și mulțumiri din partea lui.

"Hei, ar trebui să te duci și tu. Ai niște texte geniale." mă îndeamnă Dylan, apoi Rubbin îi dă dreptate.

"Ce?! Nu, în niciun caz! Nici nu știu ce să zic."

"Oh, haideee!" mă imploră Dylan ridicându-se de pe scaun și trăgându-mă de mană. Încerc să rămân lipită de locul meu, dar în zadar. Reușește să mă târască până pe scenă, apoi toată lumea mă observă și strigă să urc.

"Baftă!" îmi arată ea semnul de okay zâmbind larg, dar îi răspund cu degetul din mijloc înainte să se întoarcă la masa noastră și îi șterg zâmbetul de pe buze.

"Umm...bună! Sunt Gwen." zic la microfon chicotind nervos. "Am fost adusă cu forța aici, pe scenă, așa că nu am pregătit o poveste sau o părere despre o carte anume. Voi improviza ceva, deci vă rog, nu aruncați cu roșii în mine."

"Woohoo! Hai, Gwen!" îmi fac fetele galerie făcându-mă astfel să capăt puțină încredere în mine.

"Sunt geloasă pe lună. Ea știe toate secretele de la 4 dimineața. Și cearceaful tău, care atinge orice părticică din tine în timp ce adormi, iar eu țin ochii pe perna goală și rece de langă mine, care așteaptă ca greutatea ta să o încălzească. Dar soarele, sorele este cel mai norocos. Când ești amețit după somn, uimit de cât de frumos ești, te sărută plin de lumină." termin de spus povestioara stând cu privirea în pământ, apoi aplauzele zgomotoase mi-o ridică spre mulțimea din fața mea.