Grunge [n.h.]

Cinci

✖️16 Noiembrie 1991✖️

--Din perspectiva lui Gwen--

Cobor cele câteva trepte de pe veranda din fața casei, așezându-mă după pe a doua având telefonul mobil la ureche și o țigară neaprinsă între buzele mele uscate.

"Și după ce am coborât de la etaj, l-am lăsat pe Niall să se ducă singur la Lindsay și să se despartă de ea așa cum îi spusesem, iar după câteva minute s-a întors la mine zicându-mi că a prins-o sărutându-se cu alt tip." îi povestesc lui Dylan prin telefon cele petrecute aseară. "Apoi Niall mi-a spus că l-a părăsit ea pe el."

"Wow, super."

"Ba nu, nu e super. Nu înțeleg de ce a făcut asta, pentru că înainte cu zece minute îl trata ca și când îl iubea nebunește." zic eu pe un ton puțin cam tare din cauza disperării după ce îmi aprind țigara și trag fumul pe gură.

"Probabil se prefăcea. E o scorpie. Eu una m-aș aștepta la asta." zice roșcata făcându-mă să chicotesc ușor, eliberând și fumul printre dinți.

Zăresc o lumină orbitoare venind din stânga. Pare a fi lumina unor faruri de mașină, mașină care nu cu mult timp după, ajunge în dreptul casei mele, unde și parchează. Ia stai, recunosc Ford-ul ăsta. E mașina mea.

"Dylan, trebuie să închid. Te sun mai încolo." spun și apăs pe butonul roșu fără să mai aștept vreun răspuns de la ea.

Mă ridic de pe treaptă după ce sting țigara turtind-o și merg cu pași mărunți pe alee, până când îl găsesc pe Niall coborând de pe locul șoferului.

"Surpriză!" zice el având un zâmbet imens schițat pe chip.

După ce ocolește mașina și ajunge în fața mea, își deschide brațele pentru o îmbrățișare. La început am un moment de ezitare, dar decid să nu îl resping, mai ales după ce mi-a adus mașina de la reparat.

Poate este el un mare idiot, dar câteodată dă dovadă că în adâncul lui este un tip grozav.

"Mersi, Niall." spun încolăcindu-mi brațele în jurul trupului său, apoi îmi sprijin capul pe umărul lui.

Ne rupem din îmbrățișare și fără să mă pot controla, zămbesc larg făcându-l pe blond să reacționeze la fel.

"Ar trebui să faci asta mai des." rostește el.

"Ce?" întreb confuză ridicând din dintr-o sprânceană.

"Să zâmbești. Nu te-am mai văzut niciodată zâmbind." roșesc în timp ce spune aceste cuvinte.

"Poate pentru că se întâmplă mai rar. Probabil nu pare, dar nu sunt chiar cea mai veselă persoană."

"Cele mai triste persoane au cele mai frumoase zâmbete." zice el încă având acel rânjet pe față.

"Oh, Doamne, nu mai flirta cu mine!" strig simțind cum obrajii mei prind o nuanță și mai roșie.

Nu mă complimentează lumea prea des, mai ales băieții.

"Nu încercam să flirtez, jur. Eram doar sincer."

"Bine, fie."

"Deci, vrei să dăm o tură?"

"Huh, mai întrebi?" rânjesc ironic trecând pe lângă el și urcând în mașină pe locul șoferului.

Odată ce îmi dă cheile, le bag în contact și apăs pe accelerație. Pornim la drum simțind din nou sentimentul de libertate pe care îl ai atunci când conduci. Mi-a lipsit asta.