Păşii încet pe cimentul prăfuit, fiecare pas răsunându-i în întreaga încăpere. Îşi duse mâinile la spate şi o privi gânditor pe fata ce stătea jos imobilizată de stâlpul de susţinere. Dacă şi-ar fi văzut de treaba ei poate că nu ar mai fi fost acum aici, sau poate dacă ar fi fost puţin mai deşteaptă. Nu era încă prea sigur ce ar trebui să facă cu ea. Oscila între a îi da o lecţie şi a o lăsa să plece sau să o ucidă pur şi simplu.
Orice ar urma să facă, nu va avea cele mai frumoase consecinţe.
Se aproprie ușor de ea și când aceasta îi sesiză prezența, începu să se zbată din nou.
- Poţi să faci asta cât vrei, nu va conta. Auzi vocea unui bărbat.
I se părea puţin cunoscută, dar nu era atât de sigură cui îi aparţine.
Două mâini reci îi atinseseră faţa şi cu o mişcare rapidă, îi trase materialul negru de la ochi.
Doar lumina lunii îşi făcea loc printre geamul spart din dreapta ei, luminând o mică parte din incăpere, restul fiind scăldat în întuneric. Ochii îi fugeau în toate părţile încercând să-l găsească cu privirea pe bărbat. Un val de aer cald îi lovi urechea şi încremeni când realiză că persoana respectivă stătea chiar în spatele ei şi atât de aproape de ea.
- Ştii ce e ciudat? Începu să spună. Că eu îţi acoperisem mica ta gură cu ceva. Mârâi la ea şi îi băgă mâna în gât, trăgând-o pe spate. Cine ţi-a dat-o jos?
Glasul lui o speria foarte tare, iar mâna lui o lăsa fără aer. Câteva lacrimi începură să-şi facă apariţia şi el mai slăbi un pic strânsoarea când acestea ajunseseră la mâna lui.
- Deci? Îi şopti la ureche.
- Nu ştiu. Îi răspunse printre suspine.
- Să înţeleg că a mai fost cineva aici?
- Nu ştiu! Aproape strigă.
- Credea că ai mai mult tupeu, că eşti mai puternică decât pari. Dar s-a înşelat, iar eu ca de obicei am avut dreptate. Îmi place când am dreptate.
Se îndepărtă de lângă ea şi ieşi din întuneric exact în faţa ei, ţinându-şi mâinile încrucişate la piept.
Îşi trecu ochii înlăcrimaţi peste faţa lui, dar era acoperită de o mască de clown. Privirea îi căzu pe îmbrăcămintea neagră şi îi putu observă corpul bine făcut. Îi analiză fiecare parte a lui, gesturi.
- Nu eşti tu. Spuse cu un glas aproape şocat şi ochii fugeau frenetic pe fiecare parte a corpului său. Eşti altcineva.
Acesta pufni în râs.
- Eşti nebună sau ce? Oh, stai, eşti. Şi începu să râdă.
- Ce? Scânci ea.
- Știu şi eu câteva chestii despre tine. Îmi place să aflu chestii despre oameni. Şi se lăsă pe vine în faţa ei.
Nici măcar nu îl asculta, era mult prea concentrata pe ochii lui. Trebuia să-şi dea seama cine este.
- Eşti schizofrenică. Îi şopti, după care începu să chicotească ca un nebun, ajungând în şezut.
Kenzie încremeni la auzul acestor cuvinte. Nimeni nu o mai numise aşa de foarte mult timp.
- Nu mai sunt. Informaţiile tale au fost eronate. Îi răspunse tăios.
- Nu-mi pasa. De fapt nici măcar nu-mi pasă dacă ai fost sau nu. Îi spuse, calm.
Chicotul îi dispăru şi judecând după privirea tăioasă pe care i-o arunca şi glasul rece cu care-i vorbea, redeveni serios. Îşi împletici degetele, menţinându-şi poziţia pe vine, iar Kenzie era atentă la fiecare detaliu. Nu părea să-l cunoască, cel puţin nu atât de bine, dar tot i se părea ceva cunoscut la el. Ceva ce mai întâlnise măcar odată până acum.
