Alaska(h.s)

Capitolul 1

Capitolul 1

— Nu-mi vine să cred că pleci. spune Rebeca. Zâmbesc trist și ies din baie, cu telefonul la ureche.

— Crede-mă, chiar nu vreau să plec, dar asta nu depinde de mine. Aceasta oftează și aud foșnete pe partea cealaltă a firului.

— Sună-mă când ajungi la Londra și spune-mi dacă găsești vreun englez frumos cu care să ți-o tragi.

Râd și mă privesc în oglinda mare din camera mea.

Părul meu blond-căpșună cade pe umerii mei, oprindu-se la jumătatea spatelui, în niște bucle perfecte. Fața mea este acoperită de un strat micuț de machiaj, iar eu mai adaug un strat de ruj nude pe buzele mele pline și încă puțin rimel peste genele care îmi acoperă ochii verzi.

Sunt îmbrăcată într-o fustă mulată, până deasupra genunchilor, cu nasturi pe mijloc, de culoare neagră. Îmi aranjez gulerul bluzei de aceiași culoare și îmi pun colierul de perle la gât. Iau geanta de firmă de pe comodă și pantofii cu toc cui negri de la ușa camerei. Îi încalț și privesc ceasul Carter de la mâna mea. Ora opt dimineața.

Îmi iau telefonul; noul model Iphone de pe noptieră și ies pe ușă, îndreptându-mă spre ieșire, unde mă așteaptă Amanda. Îmi pune paltonul negru pe mine și mai apoi mă întoarce spre ea. E mai înaltă de cât mine, eu abia atingând 1.65 cu tocuri în picioare, așa că sunt obligată să îmi lărgesc gâtul pentru a mă uita la ea în totalitate.

— O să îmi fie foarte dor de tine. îi spun și o îmbrățișez pentru ultima oară. Ies pe ușă și o văd cu îmi face cu mâna trist, iar eu mă abțin din greu să nu plâng. Intru în mașină și oftez trist. Păzea Londra, vin!

Ajungem la aeroport după un drum de aproape o oră.

Stau la poarta îmbarcărilor și încerc să îmi adun tot curajul. Expir și fac pași apăsați spre avion. Înca mai ai timp să fugi! Fugi, Alaka, fugi!

Intru în avion și mă așez pe locul meu, cu o revistă ,, Vogue" în mână. După câteva minute, avionul pornește și lasă în urmă toată viața mea, ducându-mă pe mine pe un tărâm strâin.

~*~

— Domnișoară, tocmai am aterizat. Casc și îmi frec fruntea cu o mână. Deschid ochii și îmi iau geanta în mână, ieșind din avion.

— Alaska, Alaska! aud un strigăt din spatele meu. Mă întorc și o observ pe mătușa Amber câțiva metri mai încolo, îmbrăcată într-o pereche de blugi albaștri și o cămașă de aceiași culoarea. Părul ei roșu este prins într-o coadă în vârful capului și zâmbetul de pe buzele ei este cuceritor.

Alerg spre ea și o strâng în brațe. Ne despărțim și ne uităm una la alta, începând să râdem.

— Doamne, nu te-am mai văzut de când aveai șapte ani, cât ai crescut! spune aceasta, iar eu încep să râd.

— Sunt mult mai mică pe tocuri, dar păstrăm asta între noi. îi spun și îmi pun degetul arătător pe buze. Zâmbim și Amber mă ajută cu cele 5 valize.

Ajungem în mașină și privesc ceasul de la bord, care arată ora douăsprezece noapte și oftez. Capul îmi bubuie la cât de tare mă doare și mă simt sleită de puteri. Diferența asta de fus orar mă omoară.

— Avem niște fast-food care te așteaptă acasă. O să împarți cu cameră cu Angelina, sper că nu te deranjează.

— Doamne, nu am mai văzut-o de atâta timp! spun eu zâmbind.