Alaska(h.s)

Capitolul 5

,, Meet me in the hallway"

Capitolul 5

— Le omor, le omor pe amândouă! strigă Harry și își trântește mâinile pe volanul mașinii lui negre, făcându-mă să tresar și să mă cuprind de una singură.

După aproximativ cincisprezece minute de la convorbirea noatră telefonică, Harry a venit val vârtej și m-a urcat în mașina lui. I-am explicat printre suspine situația și a nu i-a convenit deloc, lucru care m-a surprins puțin, deoarece ne cunoaștem de puțin timp.

— Te rog Harry, nu face nimic îi spun cu o voce stinsă și îmi șterg obrajii, oftând ușor. Unde mergem? îl întreb, iar acesta se întoarce pentru câteva secunde spre mine, ca mai apoi să își întoarcă privire spre drum.

— Mergem la mine acasă, unde altundeva te-aș putea duce, pe centură? mă întreabă sarcastic, iar eu îmi dau ochii peste cap exasperată.

— Ești un neghiob, Harry. Sunt mult prea obosită pentru o ceartă cu un needucat ca tine și în plus, nu am de gând să vin în casa aia! Harry scoate un mic râset și își dă capul pe spate.

— Și unde vrei să mergi? Spune, te duc oriunde vor mușchii tăi de prințesă. îmi zice și își aruncă mâinile în față într-un mod dramatic. Pufnesc și scot un mic râset.

— În caz că ai uitat ce s-a întâmplat ultima dată când am fost acolo, lasă-mă să îți aduc aminte: am fost încuiată într-o nenorocită de debara, în timp ce tu și prietenii tăi trăgeați cu pistoalele voastre în Dumnezeu știe ce. Lasă-mă la un hotel, mă descurc eu după.

Harry nu spune nimic, dar îl aud șoptind ceva în barbă. Nu am de gând să mai calc în casa aia, nu după ce aproape am murit în ea ultima dată. Harry e un măgar, tocmai am fost dată afară din casa mătușii mele, nu mai am pe nimeni în orașul ăsta la mii de kilometri de America, părinții mei sunt morți și am o durere insuportabilă de cap. Se poate mai rău?

— De ce dracu' ești așa încăpățânată? mă întreabă după ceva timp. Încerc să te ajut și tu faci pe independenta pe degeaba. Ești incredibilă Alaska. pufnește și se întoarce la drum.

Mă întorc să îl privesc. Este îmbrăcat într-un hanorac gri și pantaloni de aceiași culoare și o bandană îi este prinsă în cârlionții ciocolatii. Buzele lui rozalii sunt între deschise și mâinile îi sunt așezate relaxat pe volan și conduce mașina cu un calm aproape înfricoșător. Harry Styles este un bastard cu o îmfățișare de zeu care sărută excesiv de bine și care mă scoate din minți și mă face să mă întreb dacă nu cumva îl plac, chiar dacă l-am cunoscut acum patru zile.

— Doamne, nu-mi vine să cred că m-am sărutat cu tine! răbufnesc dintr-o dată și îmi pun capul în mâini. Îl pot auzi pe Harry cum începe să râdă și eu îmi întorc capul rapid spre el cu o privire nervoasă.

— În caz că nu îți aduci aminte, începe acesta pe un ton superior, tu ai sărit pe mine, nu eu pe tine. Așa că nu face pe victima, pentru tu că nu ești deloc o sfântă. Nervozitatea din mine crește din ce în ce mai tare. Baiatul ăsta mă omoară.

— Putem să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic? îl rog și îmi pun mâinile în sân, începând să privesc stingheră străzile aproape goale ale Londrei.

— Plăcarea mea. îmi răspune Harry pe un ton neutru.

Ajungem la casa lui după cam jumătate de oră de mers și el mă ajută să îmi duc bagajele în holul de la intrare.