Oraşele automate

Capitolul 1

Capitolul 1

                Deşertul geme sub urletele vântului. Oceanul de praf şi cenuşă răsuflă în valuri alburii ce se zbat şi se sfâşie în preajma cizmelor prea curate care se grăbesc spre oraş, ştergând încet orice urme ar putea acestea lăsa pe drumul ce-l urmează; marginile mantiei prea albe îi dansează în jurul genunchilor într-o coregrafie cunoscută numai de ele; gluga-i apără faţa de soare şi de praf şi-şi mimează propriul dans îngrijit, departe de ritmul neregulat al materialului pe care îl împarte cu mantia. Şi când fiinţa albă ce alunecă prin acel pustiu se opreşte brusc, întregul deşert înţepeneşte, de parcă şi-ar ţine respiraţia, aşteptând ca ea să-şi reînceapă mişcarea.

                Dar ea stă. Stă şi priveşte cupola lucioasă şi întunecată – în oraş e noapte   acum. Soarele străluceşte sus pe cer, dar orăşenii îşi dorm somnul programat. Acum zâmbeşte. Ideea că până şi visele lor ar putea fi programate o amuză şi buzele ei prea roşii scapă uşoare chicoteli, în timp ce ea se apropie cu paşi mari de robotul-paznic din dreptul porţii β, care, pe semne, o reperase cu multă vreme în urmă, întrucât îi adresă întrebarea înainte ca ea să fie suficient de aproape cât să-l audă. Dar ea cunoştea prea bine întrebarea – doar nu era întâia oară când stătea în faţa unui asemenea robot.

                Şi cum toţi asemeni lui îi ceruseră acelaşi lucru, anume să se identifice, îi dădu şi lui acelaşi raspuns – ea nu are identitate, ea nu locuieşte în oraş. Vrea doar sa treaca de poartă. Toţi cei asemeni lui o lăsaseră să treacă. La fel făcu şi acesta.

                Poarta exterioară se deschise automat şi se închise cum trecu de ea. Alte uşi segmentau culoarul imaculat prin care se făcea intrarea în oraş. Îşi lepădă sacul cu mărunţişuri şi hainele care aveau să fie sterilizate separat, îşi trecu degetul peste suprafaţa tăioasă pe care lăsă suficient sânge pentru analizele obligatorii, şi abia apoi păşi prin uşa-perdea sub duşul de dezinfectant care, cu toate că avea un miros nu tocmai plăcut, reuşea să cureţe tot praful ce i se strecurase cumva pe sub haine; şi îşi regăsi sacul si hainele impregnate de mirosul dezinfectantului după următoarea uşă aşa că se îmbrăcă în grabă şi scăpă într-un final din culoar.

Şi ajunse la timp pentru a admira răsăritul - câteva becuri slabe se aprinseseră aproape de baza cupolei, inundând străzile apropiate în lumină aurie. Cineva, undeva în blocurile de locuinţe de la marginea oraşului, se dădea jos din pat şi îşi apropia faţa de vreun geam, aşteptând ca obloanele metalice să se retragă de pe pereţii cupolei, lăsând la vedere adevăratul cer. Suficienţi orăşeni aşteptau cu nerăbdare astfel de momente - curând, pe deasupra lor avea să treacă unul dintre miticele oraşe zburătoare; iar pentru ei, cei a căror viaţă a fost deja programată, nu există nimic mai palpitant decât trecerea unei Nave.

Pe ea n-o văzuse nimeni – şi chiar dacă o zăriseră nu-i acordaseră atenţie; umbra albă ce se mişca încet spre centru nu era ceva neobişnuit în acel oraş. Pe nenumiţi îi întâlneai în fiecare zi în piaţa centrală; Navele apăreau mai rar.

Iar Nava apăru mai înainte ca obloanele să se retragă cu totul, acoperind cu umbra sa oraşul. Mai multe becuri se aprinseseră pentru a compensa lipsa de lumină, iar obloanele se deschiseseră cu totul, dar Nava era demult trecută, orăşenii începeau să-şi ia micul-dejun, şi ea îşi întinsese deja mantia albă pe pavajul cenuşiu, iar pe aceasta îşi împrăştiase bijuteriile lucioase din sac. Şi aştepta.

Şi oraşul prinse brusc viaţă şi culoare. Majoritatea locuitorilor săi inundau străzile, formând grupuri, stârnind discuţii, plimbându-se pur şi simplu, precum oamenii obişnuiţi dintr-un oraş obişnuit; doar că totul părea programat. Familii se perindau printr-un parc cu plante de un verde nenatural; erau ori modificate genetic, ori artificiale – oraşe diferite au idei diferite de păstrare a aparenţelor. Dar pentru ea toate par artificiale. Aproape îşi poate imagina toate rotiţele care se învârt sub pielea celor care se opriseră să-i privească munca.