Dependenții(h.s)

Capitolul 9- Art Deco

,, You're so art deco
Out on the floor
Shining like a medal, cold and unsure"
Lana Del Rey- ,, Art Deco"

Capitolul 9- Art Deco

Zâmbetul lui Harry este contagios. Îl privesc și îi prind mâna, ca mai apoi să o duc la gura mea și să o sărut. Râde și mă trage în brațe.

— Tu prinzi! strig eu și îl îmbrâncesc jucăuș, ca mai apoi să încep să alerg.

— Lucia! aud un strigăt din spatele meu și mă întorc. Harry este în fața mea cu o privire serioasă și pot observa pata roșie care se mărește pe pieptul lui.

— Harry! țip și dau să mă apropi, dar pic pe cimentul rece.

— Adio Lucia

Mă trezesc și îmi pun mâna pe piept, respirând sacadat. Mă uit în jur și observ că sunt încă în infirmerie, pe un scaun de plastic. O văd pe Perrie cum se apropie de mine cu un pahar de cafea în mână.

— Ești în regulă? mă întreabă aceasta și îmi dă paharul, iar eu îl iau și sorb câteva guri.

— Da, sunt bine,îi răspund și mă uit spre salonul lui Harry, s-a trezit?

— Nu, dar ne lasă să-l vedem, deci poți să intri. Dau din cap și las paharul pe o măsuță, îndreptându-mă spre ușă. O deschid cu mâinile tremurânde și intru ușor în încâpere.

Harry este întins pe un pat cu cearceafuri albe, conectat la diferite aparate. Fața îi este palidă, de o culoare gălbuie și pare atât de mic și neajutorat, încât ochii mi se umplu de lacrimi și scot un mic hohot, ca mai apoi să mă apropi de patul lui cu repeziciune.

— Hey H. îi șoptesc când mă apropi de patul lui. Îi iau mâna în a mea și trasez mici cerculețe în palma lui. Te rog, te rog, trezește-te. Știu că e greu, dar nu poți să ne lași, avem nevoie de tine, toți avem nevoie de tine.

Dintr-o dată, aparatele conectate se opresc și inima îmi stă în loc. Corpul lui Harry începe să tremure nebunește și eu fug pe hol. Doi doctori mă întâmpină la intrarea în salon.

— Domnișoară, nu puteți intra aici. spune unul dintre ei și mă azvârle mai încolo, ca mai apoi să intre în salon și să închidă ușa după el.

— Nu, nu puteți să mă lăsați aici! țip și dau să mă apropi de ușă, dar Perrie mă prinde și eu încep să plâng în brațele ei.

~*~

Un doctor se apropie ușor de noi, cu o privire serioasă, pe care nu am reușit să o citesc. Mă ridic repede și mă apropi de el.

— Cum se simte, e bine? Zayn vine și își pune mâinile pe umerii mei, iar eu îi arunc un mic zâmbet.

— Domnul Styles s-a trezit, a fost la un pas de moarte,dar s-a trezit și vrea să o vadă pe domnișoara Lucia Fray. Doctorul își termină propoziția și eu sprintez până la ușă, cu un zâmbet uriaș pe față.

Lacrimi încep să îmi curgă pe obraji când îl văd pe Harry zâmbind la mine. Fug și îl îmbrățișez cât de tare pot, ca mai apoi să îmi lipesc buzele de ale lui.