Călătorie prin destin

4. Un nou început

După un drum de 4 ore cu trenul Northeast Regional din Washington DC în New York, am ajuns epuizate în gară. Acum ne tragem sufletul și stăm pe loc. Apartamentul avea să fie mai mare și mai frumos, pentru că eu cu Anne am strâns bani împreună.

Parcă sunt mai fericită..

Fiul proprietarului are 17 ani și el s-a oferit să ne prezinte totul și să ne ia de la gară..oh, cred că îl văd.

Privirea mi se îndreaptă spre un tânăr înalt și blond, cu un zâmbet plin de șarm. Ochii lui strălucesc și se întinde punându-și mâinile la ceafă. Scoate un sunet care seamănă mai mult a mormăit.
-Uhmm, hei?
Își bagă mâinile in buzunar și bate din picior, așteptând.

Îl privesc mai tot timpul si observ că Anne nu era prea încântată de prezența lui.

-Hei..eu sunt Evelyn..
În momentul acela, mâna mea s-a întins din relfex, pentru a putea face cunoștință mai respectuos.
-Iar ea e prietena mea, colega de apartament, Anne. Încântat.
Scot un mic zâmbet și un chicotit.

El pare însă plictisit, adormit și dă mâna cu mine din nevoie..însă brațul lui era înfășurat de bandaje până la umăr.
-Hei, sunt Harris..

-Mhm, am venit aici pentru a vă ajuta
cu bagajul.
Caută cu privirea toate lucrurile și le ia cu ușurință, fiind destul de înalt chiar și pentru mine. Anne pe lângă el era un copil.

Merge incet, făcând pași mici pe asfalt pentru a putea ține pasul cu el.

*Din perspectiva lui Harris*
Fete..din nou. Nu putea să fie altcineva pentru închiriere? Băieți? Turiști străini? Mi-a venit acru la cât a trebuit să conduc la apartament..măcar de mă aleg cu ceva de la taică-miu.

-Așa, apartamentul e cam la 5 km de locul ăsta dar vom merge cu metroul.
Tușesc sec și țin distanța. Observ ca Evelyn mă fixeaza cu o privirea curioasă dar n-am chef de întrebări. Anne stătea lângă ea, uitându-se în pământ parcă numărând pașii.

-Um..ce ai pățit la mână?
Mă întreabă Evelyn dar păstrez tăcerea o perioadă.
-Nimic important, doar am căzut cu skateboard.ul..

*Din perspectiva mea*
Nici nu îl cred. Cunosc tot felul de oameni. Cunosc când un om minte.
-Bine, sper că nu e grav..

El dă din umeri și se uită la cer.

După ceva timp de mers cu metroul, am ajuns în apartament. E destul de spațios, are 2 camere mai mari, una pt mine și Anne, o bucătărie nici prea mare, nici prea mică și baia. Îmi place..

Îi plătesc chiria lui Harris iar el ne dă informațiile necesare. Mă așez, obosită, cu fața în pernă, fiind doar eu cu Anne și din starea de incomod, am devenit relaxată. Băiatul plecase..
O privesc și zâmbesc. Ea era cea mai interesată de fiecare lucru de acolo dar peste ceva timp, vine la mine.

-Tu dormi? Ah nu..
Se așează pe covorul moale, întinsă, oftând scurt. Observ că își pocnește mâinile și privirea ei se transformă într-una gânditoare.
-Măcar va fi bine la liceul Stuyvesant?

Am auzit multe despre liceul ăsta și într-adevăr e unul mare. Sper că vom face față cu ușurință, amândouă fiind a noua.

-Da, va fi bine.
Zâmbesc după un răspuns incert.