Călătorie prin destin

7. Diferit? Nu-i problemă!

Trecând pragul ușii ce dădea spre clasă, observ multe siluete în stânga mea. Se pare că suntem un grup destul de numeros, fiind o clasă A. Parchetul scârțâie sub papucii mei cramponați și mă îndrept tăcută către locul meu. Mulți par că și-au găsit amici dar singura mea teamă e că în timp, asta s-ar putea transforma urât. Clasa s-ar putea împărți în bisericuțe și mulți ar rămâne discriminați. Nu înțeleg gândirea de genul..

Pufăi scoțându-mi lucrurile pe masă și fixând-o cu privirea pe Anne care își ocupa grațios locul lângă mine. Întotdeauna ne alegem locurile din spate căci acolo se poate face orice! Clasicul copiat, fițuici mai bine ascunse, mâncat în orice moment, bârfit..însă recunosc, eu nu sunt genul ăsta și mai mult m-am poziționat așa pentru că sunt destul de înaltă. Problema Annei dacă vrea să se chinuie cu vederea până în față. E adevărat, clasa e spațioasă și mare.. Îi urez succes, însă nu doresc plângeri din partea ei că nu îmi înțelege scrisul. Să fim serioși, asta i se întâmplă oricui!

Nu am nicio idee despre predarea în liceul ăsta, despre stilurile profesorilor, și profesorii în sine. Exigența nu va lipsi niciodată din caracterul acestora și trebuie să mă obișnuiesc.

Înainte de a începe ora, 2 băieți cu păr negru-cărbune și ochi verzi respingători, șoșotesc neîncetat scăpând câte un chicot. Se uită la fiecare om fiind drepți, neclipind, ca niste suricate ieșite la vizuină pentru mâncare. Privirile lor nu îmi inspiră încredere și îi fixez subtil..par gemeni și asta e minunat. Cine nu ar da să aibă pe cineva la fel ca el și să se ajute între ei la belele, și orice alt lucru. Păcat că nu am frați dar măcar am bază în persoana de lângă mine..Anne.

Ei se ridică de pe locuri, trântind caiete fără copertă, destul de rupte, si 2 pixuri amărâte: pun pariu că sunt genul acela neglijenți. Se îndreaptă cu pieptul înainte, incordați ca niște cocoși, spre un băiat din colțul clasei ce stă singur în bancă, bătut de gânduri. Pentru un moment mi se pare că m-am zăpăcit dar el e fix băiatul care m-a dat jos înainte de a intra în casă și care parcă era speriat de ceva.
Aici îl pot observa mult mai bine, dar părul lui lucios, pufos și ondulat e căzut în ochi din nou. Are un maxilar bine definit ceea ce îl avantajează enorm, spatele drept mereu, Mărul lui Adam fiind prezent la gâtul lui iar buzele lui sunt..cărnoase și rozalii.
Cei 2 gemeni îl iau în râs imediat ce se apropie de el spunându-i lucruri de genul:
"Ești cam tăcut azi, nu crezi?"
"Nu ai ce căuta în clasa asta"
"Aici este loc de șmecherii nu de lucruri plictisitoare și tocilare"

"Brunetul" căci așa urma să îi spun de acum, murmura cu o voce destul de groasă și lină dar cu un accent ciudățel.
"Vă pot ajuta cu ceva?"

"Nu, cară-te imediat, flocos ambulant"

Unde ar fi putut merge?Orele trebuiau să înceapă.

Gemenii au început să îi scotocească în rucsac, brunetul fiind vizibil intimidat, în același timp și nervos.
-Incetați..vă rog..
Zise cu o voce stinsă și înăbușită. După asta, momentul lor a fost întrerupt de profesorul de matematică, intrând cu o atitudine severă gata să ne distrugă viața.
-Bună dimineața!
Lasă catalogul pe masă azvârlindu-l aproape sub nasul elevilor din prima bancă, apoi își pune paharul cartonat de la cafea, lângă.

Părul lui e cărunt semănând cu frizura din tinerețe a lui Elvis Presley, riduri adâncite mai ales în dreptul ochilor, cu un zâmbet obosit și superficial de profesor din anii 90' doritor să intre la pensie.

În toată ora nu am putut zice un cuvânt, asta însemnând că dacă mă întorceam puțin spre dreapta la Anne, primeam nota scăzută la purtare.
Sfat: Nu veniți la Stuyvesant! Proful de matematică e un libidinos ce are boală pe elevi. Însă tot nu se lasă..sper să aveți noroc să îl prindeți pe cel de-al doilea profesor.

După calvarul ce mi s-a părut că s-a întâmplat foarte greu, timpul trecând încet de parcă acele ceasului sunt oprite, mă întind peste bancă și scot un oftat fără vlagă.
-Nu mă așteptam la asta, Anne..sperăm că nu vom fi sub presiune.
Urechea mea stânga stă lipită de bancă, capul meu fiind sprijinit dar spatele suferind. Peste ceva timp aud vocea blândă a prietenei:
-Atâta timp cât suntem împreună, celelalte materii vor fi floare la ureche! Promise..
Zâmbesc pe sub mustață fiind destul de alintată de către ea..Îmi place asta atât de mult, sunt doar un copil ce simte nevoia de afecțiune din partea familiei, însă am avut nenorocul de a-i pierde. Acum, rudele nu înseamnă nimic, doar verișorii se împacă bine cu mine.

Mușcându-mi buza gânditoare, încep să  analizez clasa atent si perspicace. Tabla e mare, o parte din ea fiind și digitală astfel putând ține orele mai bine. O parte era tablă albă pentru marker și acestea erau puse ordonat pe catedra lată unde stăteau "conducătorii". Mesele au pupitre încăpătoare unde cei mai mulți elevi își lasă sandwich-uri învechite. "Îh". Iată că există și oameni de genul dar domnul director îi va pune la punct. Elevii de aici sunt destul de buni dar nu sunt în măsură să zic nimic din pricina neștiinței. Aveam să îi cunosc rând pe rând doar privindu-i!

Înainte să iasă în pauză pe hol, gemenii îi trag priviri aspre brunetului apoi își iau tălpășița.

E încă speriat și iritat, dar ce să vezi..se lasă cu scaunul pe spate, lăsând un moment la vedere ochii lui ce sunt alungiți, mari, căprui închis și sclipitori.
Trăsăturile lui sunt atât de fine, atât de bine schițate, el în sine fiind special. E un băiat asiatic, însă nu înțeleg de ce e atât de criticat. Engleza lui americană e perfectă din cuvintele pe care le-am auzit ieșind firav.
Îl simt. Nu are niciun prieten aici. Aș putea oare să fiu prietenă cu el? Măcar să îi pot asculta necazurile?
Am schițat un mic zâmbet. Normal că va fi așa!