Călătorie prin destin

10. Planurile cresc mai mult

   Dimineața caldă și blândă a jumătății lunii septembrie e atât de interesantă! Fiind a treia zi, eu cu Anne ne-am obișnuit destul de rapid cu trezitul devreme și acum luăm micul dejun, desigur, pregătit meticulos de mine. -Astăzi avem în meniu clătite cu miere de albine și un shake din fructe proaspete.
O servesc pe Anne ca la restaurant, tacâmurile fiind puse cu atenție pe masă iar eu mă așez lângă.
  Felul ei de a lua masa nu e unul prea elegant, ea murdărindu-se destul de urât la gură de fiecare dată. Îmi vine să râd dar îmi place să o văd așa..e amuzant!
-E șansa ta să devii ajutor de bucătar, ba chiar să ai cel mai mare post în asta: Chef Evelyn. Toți vor învăța de la tine și vei participa în concursuri iar eu voi fi suportera ta numărul unu!
Exclamă având gura plină de mancare.
-Cu toții știm că exagerezi cu asta, Anne. Am slăbiciuni cu anumite tipuri de carne: uneori îmi ies făcute foarte bine pe interior, alteori sunt în sânge.
-Iar eu abia îmi fac ouă ochiuri ferindu-mă de uleiul care zboară în toate părțile.
-Dar există o altă variantă pentru-
-Taci, ești cea mai bună la gătit și gata.
Mă întrerupe ea chicotind terminându-și mâncarea. Își spală vasele dar eu fac același lucru.
-Cred că azi voi căuta locuri de muncă pe internet. Trebuie să aibă program scurt dupa ora 14:30..și trebuie să fie o ofertă generoasă, aici referindu-mă la salariu.

"Ce avea să fie mai departe?" Aceasta e întrebarea pe care mi-o pun cel mai des iar răspunsul este: "Nu se știe niciodată". Viața este imprevizibilă iar eu trebuie sa fiu foarte precaută la fel ca un leu ce își urmărește prada. După, la momentul potrivit să atac și să dau tot ce pot pentru a impresiona alți semeni.

-Bună alegere, Evy..
Sare la gâtul meu și mă sărută pe obraz.
   Așa cum am mai spus, Anne nu e doar o prietenă, e și soră, psiholog, chiar îi seamănă și mamei..afecțiunea între noi e ceva normal dat fiind faptul că nu prea am avut parte de așa ceva în ultimul timp. O iubesc atât de mult.
-Acum ce rămâne să faci e să scapi de rușinea asta. Pur și simplu te încurcă în treburile pe care trebuie să le faci și te dă peste cap! Iți sugerez să exersezi problema discutatului în public dar și prezentarea ta. Logic, de asta ai nevoie pentru a-ți face prieteni noi numai că..

Privirea ei coboară în jos ducându-și mâna la ceafă într-un gest de rușine și reținere.
-Numai că mi-e frică să nu fiu lăsată pe din afară..mi-e frică de orice s-ar întămpla pe viitor cum că aș putea fi părăsită.

Ce spune? Normal că nu avea să fie așa atâta timp cât ea e singura persoană de încredere din viața mea.
-Nu, Anne, greșești.
Dezaprob cu o privire ușor încruntată.
-Ne-am jurat să ne ajutăm în orice posibil și să ne fim alături.
Nu mai stau pe gânduri și încep să râd nici prea tare, nici prea încet, cuprinzând-o și ciufulind-o. Logic că îmi e mai ușor, doar sunt mai înaltă decât ea cu 10 cm.

La liceu umblăm pe holuri de parcă ne-am bate joc de pământ. Nu vroiam să atragem atenția nimănui și mergem tăcute către dulapurile noastre, deschizându-le cu băgare de seamă. În acel moment, o fată cade fix lângă noi, caietele ei ajungând împrăștiate lângă picioarele noastre.
Nu pare rănită dar sar rapid lângă ea și o sprijin de mine iar Anne îi strânge lucrurile.
-Nu, nu, nu era nevoie de asta dar mulțumesc de ajutor. A fost greșeala mea că m-am împiedicat.
Vocea ei e caldă dar privirea aspră atunci când îl vede pe Harris peste umărul lui Anne. În orice caz, își revine rapid zâmbindu-ne.

Ce observ la ea la prima vedere? Păr vopsit albastru Denim, suvițele ei naturale fiind negre, și ochi căprui pătrunzători. Blugii ei sunt din piele, poartă o jachetă cu ținte si tricoul ei are imprimeul trupei Metallica.
Își scutură hainele și chicotește.
-Sunt tare împiedicată uneori, mă scuzați.
Dă mâna întâi cu mine, apoi cu Anne.
-Eu sunt Brianna May..Momentul meu de introducere a fost unul prost.

Haha, fix așa eram și eu la capitolul ăsta! Dar da, sunt încântată că cineva ar vrea să discute cu mine și Anne.
-Acum scuzați-mă, trebuie să ajung la oră..ora stupidă de mate.
Aleargă și cotește spre clasa placată cu: 11A.

Eu una nu prea am vorbit dar nici Anne nu a făcut asta dar..Briana e drăguță!

Intrând în clasă, îl zăresc pe brunet scriind de zor în micul lui carnețel. În peisaj sunt colegii mei fiind ca niște elevi normali până la urmă.

Ridică ochii din carnet și mă țintește cu privirea lui pătrunzătoare. Simt ceva aparte, ceva unic în absolut tot ce face..dar roșesc din nou! Nu mă pot controla!
El se ridică și își aranjează puțin cravata, părul ondulat și pufos apoi îmi întinde mâna afișându-și zâmbetul..extraordinar.
-Numele meu e Joon. Min Joon. Îmi poți spune cum vrei dar încântat de cunoștință, Evy!

Chiar mi se întâmplă toate astea sau trăiesc într-un vis? Poate chiar..sunt în comă și nimic din astea nu e real..important e că în momentul ăsta nu mă pot pierde cu firea deoarce el a început conversația și mi se pare normal.
-De-asemenea, încântat!
Obraji mei devin din ce în ce mai trandafirii și în privirea mea se citesc sclipiri de încântare și admirație deplină. O voce din mine strigă: "Te iubesc!"  "Vreau doar să simt la rândul meu iubire."
Mâna se prelinge pe lângă trup de parcă atingerea lui a fost ceva uimitor.
Sfioasă, merg și îmi ocup locul cu un tremur la încheieturi.