Călătorie prin destin

6. Viața ca boboc în liceu

Dimineața de după prima zi de liceu a fost una destul de obositoare doarece eu cu Anne ne-am petrecut vacanța destul de diferit, cu un program diferit.
Alarma a sunat continuu timp de un minut, timp în care am realizat de fapt unde eram si ce avea să urmeze.
Îmi frec rapid brațele, picioarele, îmi pocnesc degetele deja fiind un reflex, o iau în grabă spre camera Annei și zic cu o idee mai tare față de vorbitul normal:
-Hi, little doll..

Observ că are un somn profund..well, ce altceva as putea face decât sa o trezesc cu o melodie?

Amândouă ne facem rapid rutina și ajungem să stăm la discuții în bucătărie, în timp ce mâncăm.

-Anne..intr-un fel, Harris mă îngrijorează..privirea lui e una nepăsătoare și pare singuratic. Nu crezi că-
Și din punctul acesta, sunt întreruptă de vocea ușor răstită a Annei.
-Mie nu-mi pasă de Harris, a fost nesăbuit și rece când ne-a prezentat apartamentul ăsta. Pun pariu că taică-su e tot un specimen de genul.

Își toarnă ceai într-o ceașcă și face același lucru pentru mine.

Sorb, și o privesc atentă.
-Anne...nu înțeleg de ce te porți așa. La urma urmei, eu cel puțin sunt interesată de statutul lui în liceu și observ că e retras. Dar în fine..trebuie să ne grăbim.

*Anne*
Merge în camera ei, alene ca deobicei și își îmbracă uniforma. Părul ei cădea pe umeri, pe lângă șolduri, căștile in urechi, ghiozdanul în spate și expresia serioasă stăruia. O urmez.

Liceul stă in fața noastră mare și impunător. Fațada e superbă, oamenii din New York sunt buni arhitecți.
De data asta, grăbim un pic pasul intrând în liceu si eu o iau înainte rapid.

Nu apuc să clipesc a doua oară și simt o izbitură ce mă face să cad, din fericire pe ghiozdan.
Simt o mână ce ma ridică cu grijă dar rapid, și care îmi aranjeaza lucrurile.

-Î-Îmi cer scuze...jur că nu am vrut.
Își pune mâna pe inimă și cu cealaltă își aranjează părul ondulat peste ochi. Mă întreb dacă poate vedea bine. O ia la fugă dar tot ce am putut observa e că e destul de înalt, cu o statură slabă dar umeri lați purtând uniforma plictisitoare a liceului.

Privesc peste umăr și îmi frec obrajii care erau puțin calzi.

Anne vine în grabă la mine și ma analizează din cap până în picioare.
-Ai fost lovită? Cine e tipul? Îmi pare foarte nepoliticos și împiedicat.

Dau din umeri, neștiutoare și o iau mai departe, mergând în pas cu ea până ajungem în clasă.