Păr roșu și ochi cenușii

Capitolul doi

       Lissandra, eroina mea, s-a supus repede ordinului de a merge la bunica. Din pricina acelui lucru, tot drumul până la mama unchiului – adică Lady Catherine – ceea ce am făcut a fost să rămân îmbufnată. Verișoara mea avea momentele ei în care nu înțelegea că simțeam nevoia de liniște, fie ea apăsătoare sau nu.

       Astfel, m-am trezit în acea dimineață să îi spun pe un ton răstit, apăsând cuvintele și încleștându-mi puternic maxilarul, următoarele lucruri:

       — Te rog, încetează! Înțelege că am nevoie de liniște!

       Lissandra s-a întristat și a creat din buzele lipite o linie subțire. Din păcate, a apucat-o la scurt timp flecăreala. De bună seamă că ar fi fost în stare să vorbească despre orice mărunțiș. Nu avea să mai poată face asta prea multă vreme cu mine, pentru că am îndrăznit să îmi arunc șalul și unul dintre pantofi spre ea, cei pe care și așa nu-i mai suportam în picioare.

       — Mă doare, Galeea! am auzit, în momentul în care tocul pantofului i-a atins zona sensibilă a brațului, undeva între umăr și cot.

       Oftând, mi-am lipit capul de geamul trăsurii și mi-am închis ochii. Încercam să o ignor pe Lissandra.

       De fiecare dată când reușeam să ațipesc, lălăiala verișoarei mă trezea îndată.

       — Ți-am spus de o mie de ori: lasă-mă să dorm! măraiam uneori nemulțumită printre buze în timp ce trăsura mă arunca dintr-o parte în alta, de la stânga la dreapta.

       Restul drumului am privit acea mare de verde din jurul nostru, care mă plictisea cumplit. Cu toate acestea, mă bucuram nespus în sinea mea că Lissandra făcea liniște.

       Când am ajuns în fața treptelor de intrare în conac, bunica ne aștepta, fiind flancată de un majordom și de o servitoare mărunțică, cu bonetă, șorț alb și rochie neagră. Non-culorile păreau să facă cadrul mai posomorât și mai șters, nerămânându-mi în minte o imagine veselă a locului împrejmuit de pădure.

       Cu razele soarelui bătându-mi în ochi, am coborât din trăsură, ajutată fiind de majordomul îmbrăcat în costum negru. Aș fi vrut să cer vizitiului să mă ducă înapoi la unchiul și mătușa, dar acesta a dat ordin cailor, iar micul vehicul s-a pus în mișcare.

       Lissandra a luat-o prima în brațe pe Lady Catherine. Când a sosit și rândul meu, m-am eschivat și am făcut un pas înapoi. Nu eram obișnuită să iau pe cineva necunoscut în brațe și nici nu știam la vremea aceea foarte bine cum se practica o reverență. Așa că am stat pe loc în fața femeii, zâmbindu-i cât puteam de sincer.

       Lady Catherine a răspuns gestului meu și mi-a zis:

       — Bine ai venit, Galeea. Sper să te simți ca acasă.

       Auzind ultima parte mai bine, căci am ciulit urechile, mi-a venit să plâng. Nicăieri nu mă simțeam ca acasă. Mai rău, consideram că nu am o casă, deși trăiam în sânul unei familii înstărite.

       Când am pășit peste prag, tot ce am văzut din conac a fost un vestibul îngust, unde au fost lăsate cuferele cu îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Lăzile s-au preluat de majordom, iar eu cu Lissandra am mers spre salon.

       — Ce frumos ai aranjat, bunico! a exclamat verișoara, atunci când m-am așezat pe canapeaua din dreptul ferestrei.

       Privirile mele au poposit pe ținuta lui Lady Catherine, și nu pe încăpere, mobilă sau lucruri de valoare. Aceasta era îmbrăcată într-o rochie albastră, fără model, cu mâneci lungi și umeri bufanți. Din pricina crinolinei, nu puteam să văd ce pantofi purta în picioare, dar mă gândeam la unii comozi, după felul în care pășea. Când mergea, ziceam că e o păsăruică care voia să își ia zborul.