Poveste de pe tărâmul magic

Povestea din poveste

         Pe drumul spre şcoală, fata găsi numeroase atracţii, numai bune ca să-i abată atenţia de la trecători, dar şi de la culorile semaforului care se schimbară de la verde la roşu. Un scrâşnet de roţi şi o voce înfuriată o readuseră cu picioarele pe pământ urgent:

          — Unde te repezi, zuzo, ca fraiera? Nu vezi că este roşu? Sau poate vrei să mă bagi în puşcărie? Zănatica naibii!

          După ce o apostrofă, şoferul îsi continuă drumul. În urma lui rămăseseră câteva sudalme pe care tânăra încerca să le descifreze. Efortul acesta îi săpă riduri verticale între sprâncenele arcuite.

         — Degeaba te încrunţi, omul avea dreptate. Dacă nu conducea prudent, puteai acum să ai un picior sau o mână ruptă, poate chiar mai rău.

          Fetei nu-i plăcu tonul sfătos al băiatului de lângă ea. Acesta era îmbrăcat regulamentar cu ţinuta liceului. Observă că uniforma stătea pe el într-un mod absolut impecabil. Înghiţi în sec şi-şi analiză pe furiş hainele. Fusta avea într-un loc tivul desfăcut şi din el se desprinsese o aţă trădătoare, iar la sacou lipsea un nasture. Căzuse când se îmbrăcase puţin mai devreme. Ştia că se desprinsese mai demult. L-a tot purtat câteva zile atârnat în două aţe, dar de cusut nu avusese timp. De fapt, nu-şi amintea niciodată să-şi coasă nasturele atunci când avea timp, iar când îşi aducea aminte... nu mai avea timp. Trase de revere mai mult pentru a acoperi şi pata de cacao cu lapte de pe cămaşa albă. Se îmbrăcase şi mâncase în acelaşi timp, cum să nu verse lichidul maroniu pe ea? Desigur, băutura trebuia să fie caldă, dar ea se grăbea prea tare şi pusese plicul de ciocolată instant direct în apa rece. Şi se brânzise, normal. Iar sferele mici de „ce-or fi fost alea din plic" se găseau, câteva, chiar pe pieptul ei.

         — Ce să spun, aveam o mână ruptă sau un picior strâmb acum, îl maimuţări ranchiunoasă pe tocilarul clasei.

         Acesta o ignoră şi îşi îndreptă o cută imagiară de pe sacou, privind cu dezaprobare cămaşa pătată a fetei pe care sacoul cu nasturele lipsă o dezvăluia în toată splendoarea ei, lăbărţându-se în ciuda eforturilor ei de a-l aranja. Faptul că tăcea o enervă şi mai mult pe colega lui. Nu-l putea suferi pe băiatul de lângă ea. Se ştiau din primul an de liceu – şi iată că trecuseră deja aproape patru ani, de vreme ce mai aveau o lună şi se termina şcoala – iar el fusese mereu modelul, cel care era dat mereu de exemplu, atât de director, cât şi de profesori.

        — Tocilar idiot, răbufni fata cu voce destul de tare.

         — Poftim? se întoarse el spre ea.

         Avea ochii verzi şi părul negru. De fapt, singura abatere de la regulament era acel păr negru şi lung pe care tânărul îl purta strâns într-o coadă. Ea se gândi cu ciudă la claia ei de păr şaten care stătea în toate direcţiile oricât de mult l-ar fi pieptănat. „Ca o coadă de câine!" aşa cum îi spusese mai demult mama ei, înainte să... Iar ochii îi erau... maronii. Atât de banali. Măcar ochii dacă erau ca ai Lanei, fata cea mai frumoasă din liceu. Şi era şi deşteaptă, proasta naibii. Ştia mereu să răspundă la lecţii şi avea întotdeauna temele făcute. Bine, toată lumea ştia că avea profesor preparator care venea acasă, dar chiar şi-aşa, fițoasa aia era mult mai deşteaptă decât ea.

        — Bună, Syver!

         „Vorbeşti de drac şi dracul e în spate", pufni din nou fata la auzul vocii nazale. Îşi trase mai mult de reverele sacoului ca să acopere dezastrul de pe cămaşă.

         Ca şi tocilarul de Syver, Lana era mereu la patru ace. De altfel, uniforma ei era făcută „pe comandă", o „zână" ca ea nu putea să servească îmbrăcămintea de la firma care lucra pentru liceu.