Îngerul meu căzut

Capitolul 6

Ze'ev Bryant

Furia nu este întotdeauna o emoție justificată sau cel puțin pe care o poți controla. Cel puțin în cazul meu, niciodată nu reușesc să mi-o reprim și de aceea acțiunile mele duc la acte ce-i înfioară pe alții și care îi fac să tindă să creadă că sunt un maniac. Adevărul este că am încetat să mă mai apropi de oameni, cu atât mai mult să le dau vreo impresie bună față de mine când nici măcar nu ar avea ce vedea bun la mine. Sunt întruchiparea răului, în viziunea lor, doar că oricât aș nega asta, nu pot nega în vreun fel unele lucruri ce se spun despre mine. Asul de pică, numele după care toți mă cunosc este numele pe care mi-l merit și care îmi zvonește mai mult decât clar reputația, una deloc bună. Asul de pică. Un bărbat periculos și de care ar trebui să te ferești.

Furia mea nu este justificată și în ciuda acestor lucruri nu am putut să mi-o stăpânesc atunci când l-am văzut pe tâmpitul ăla de blond lângă ea. Am început să cânt la pian, deoarece eram mai mult decât sigur că furia mea nejustificată îi va distrage și din fericire Valencia i-a chemat după aceea, de parcă știa că nervii mei nu ar trebui alimentați și mai mult.

Am încercat pe cât posibil să o țin pe Sabrina Reyne departe de locul acesta, dar își sapă singură propria groapă. Am crezut că acel bilet afurisit o să-i stârnească o oarecare teamă și se va gândi mai bine de două ori înainte să acționeze, însă nu știu ce naiba a determinat-o de a lua deciziile acestea nebunești pe care se pare că le ia în ultima perioadă.

Înainte de toate, ea nu ar fi trebuit să se întoarcă niciodată aici.

Sunt sătul să văd atâția oameni corupți, cum ajung ca niște marionete manevrate de alții. Exact ca mine. Exact ca nechibzuița cu care la o vârstă prea fragedă, de fapt în aproximatatea vârstei pe care o are ea acum, eram atât de necopt și de visător, încât m-am agățat de o speranță și chiar o minciună deșartă care m-a silit la viața pe care o duc în prezent. Odată ce semnezi contractul cu teatrul acesta e ca și când ți-ai semnat singur pactul cu Diavolul. Dacă îți dorești să pleci, dacă îți dorești să te retragi, destinul îți va fi unul la fel de necruțător ca al lui Celine.

Destinul ei va duce în același Iad obscur, oricât încerc să o feresc de asta, dacă va rămâne aici. Cum deja observ că începe să se pregătească pentru următoarea piesă de teatru îmi dau seama de faptul că prea curând nu pare să aibă de gând să plece și a naibii să fiu dacă înțeleg de ce! Ce o ține legată de locul acesta?

Tot ceea ce îmi doresc este să o protejez pe Sabrina. Dacă va trebui să calc pe mormântul altora sau să le sap chiar eu groapa, atunci o voi face fără să mă gândesc! Însă, aș știu-o mult mai bine și în siguranță cât mai departe de aici.

Am urmărit-o dintotdeauna din urmbră, asigurându-mă că este bine, chiar și atunci când a plecat în Philadelphia de una singură. Soții Joyce, împreună cu fiica lor, Selah, nu au apărut întâmplător în viața ei, ci eu am făcut în așa fel încât viața ei să fie mult mai ușoară, alături de niște persoane chiar bune. Benjamin Joyce îmi era dator cu ceva, iar prin acceptarea Sabrinei în viața lor s-a lepădat de toate îndatoririle pe care le avea față de mine. M-am asigurat că Sabrina nu este complet singură într-un oraș mare și nou, mai ales că mama sa abia de dădea doi bani pe ce i s-ar fi întâmplat. Sau dacă îi păsa, nu lăsa ca acest lucru să se vadă. Oricum, Celine era o nenorocită și dacă ar mai fi trăit, fără nicio îndoială de mult ar fi târât-o pe Sabrina în afundătura asta. Ceea ce tot nu pot înțelege este de ce, într-un fel sau altul, tot a ajuns în hăul ăsta?! Mă voi afunda chiar eu în mocirlă, lăsând-o să calce pe mine doar ca să nu se atingă de noroiul acesta, dacă asta va însemna că o pot proteja.