Save me

-II- Not Afraid

      Era o nouă zi. Omul pe care tocmai ce l-a ajutat, încerca din răsputeri să se ridice, reușind doar sa dea din greșeală peste bolul plin cu apă lăsat de Emerald.
  A fugit repede să-l ajute, dar imediat cum a simțit atingerea ei, el a intrebat..
         - Cine ești?
      Emerald: Cred că eu ar trebui să te întreb, deci,cine ești tu?
         - Eu te-am întrebat primul ca să îmi dai un răspuns, nu ca să întrebi inapoi.

     Emerald a fost luată pe neașteptate de atitudinea asta a lui.
         - În fine... Cât timp am dormit?
       Emerald: Cred că aprope o zi și jumătate🤔. Stai să mă..
         - Cred că mă iei la mișto.. O zi și altă jumătate din alta :O ? Și-a închis acesta ochii și mormăia iritat.
         - La naiba! Trebuie să plec.
          Emerald: Dar..Nu arăți prea bine..
        - Nu mă atinge!  strigă el.

     Fata nu mai spunea nimic. Îl privea cum se chinuia să meargă prin apartament cu o mână rezemată de perete, doar ca mai apoi să facă contact rău cu podeaua.
        - La naiba cu toată situația asta... spunea acesta furios.
          Emerald: Ești ciudat rău de tot.. Eu mă chinui aici ca o proastă ca să îți aranjez un loc comfortabil pe canapea, iar tu alegi să dormi pe jos? 😂😂

    Ochii lui acum o fixau, iar ea stătea în fața lui privindu-l de sus.
         .
         .
         .
         .
         .
       Emerald: Poftim..  spunea ea punând un castron plin cu supă în fața lui Taehyung.
       Emerald: Apucă-te să mănânci cât timp încă e caldă. Ai să vezi și tu ce bine îți va face.
    
    Privea nedumerit la ea, iar mai apoi la castron.
        Taehyung: Ai de gând să mă otrăvești?
   Emerald începu să râdă.
        Emerald: Dacă îmi trecea acum prin minte să te otrăvesc, nu era mai bine să te las afară, în vremea aia urâtă, exact ca pe un caine vagabond🙄?
   
    Taehyung continua să se uite la ea, neconvins de răspunsul ei.
  Chiar dacă Emerald era considerată de persoanele din jurul ei foarte inocentă, ea nu era proastă deloc. Simțea că băiatul era paranoic ceea ce o amuza la culme.
        Emerald: Ești ciudat rău.. De obicei
într-o situație în care doi străini ajung să se cunoască așa, nu crezi că fetei ar trebui să îi fie frică de el? De ce la noi e invers? 😂

    Taehyung încă continua să o privească fără a mai clipi deloc. Ea râdea la expresia lui neschimbată, pierdut de tot in spațiu și cel mai probabil aflându-se într-o altă galaxie.
       Emerald: Mănâncă odată! Mă jur pe orice vrei tu că nu am pus nici măcar un stop de otravă. Mi-ar părea rău de mancare, nu de alta dar mai este gătită și de mine.

    În timp ce el acum mânca delicioasa supă, care parcă se topea ca înghețata in gură, ea privea de la celălalt capăt al bucătăriei, zâmbind cald, exact ca o mamă care-și privea fericită copilul.
        Emerald: Dar pot măcar să-ți știu numele?
        Taehyung: Nu este ceva ce trebuie să știi.
        Emerald: Ok.. Lasă.. Nici măcar nu vreau să-l știu K.I.M. T.A.E.H.Y.U.N.G.
        Taehyung: Cum de mi-ai știut numele? spunea el cu lingura rămasă in aer.

     Cu un zâmbet prea cute si inocent pe față si arătând cu un deget spre mobilierul de bucătărie acolo unde portofelul se afla.
       Taehyung: Știi ceva? Uită tot. Uită fața asta, uită-mi numele, de faptul că ne-am întâlnit.. Este pentru binele tău.
   Cuvintele lui o făceau confuză. Încearcă cumva să o sperie?
        Emerald: De ce? Ești fugărit de vreun clan? Sau ești un ucigaș care se ascunde de poliție?
       Taehyung: Dar dacă spun că sunt amândouă?
       Emerald: Și chiar dacă ești. Nu-mi e frică de tine. Ce se poate afla acolo în inima ta, care să mă facă să mă tem de tine? Tot ce văd acum este un simplu băiat care trăiește emoții ca și mine..

    Tot privind in ochii ei, Taehyung găsea o puritate si generozitate ce în altă parte nu mai găsise. O fată atât de simplă, dar totodată și frumoasă. Ceva ce pentru el era atât de nou, dar și foarte periculos.
        Taehyung: Am terminat. Acum chiar trebuie să plec.
        Emerald: Așteaptă o secundă.. Te rog...
            .
            .
        Emerald: Ți-am spălat tricoul pentru tine. Și încă ceva.. Acolo unde tricoul era rupt, am folosit ață si am pus o inimă că să arate mai bine.. Sper că nu te deranjează..
        Taehyung: Nu trebuia.. Dar mulțumesc.
        Emerald: Încântată de cunoștință Taehyung. Sper ca în calea ta să găsești numai fericire și să ai mai multă grijă de tine..  Eu mă numesc Kim Emerald, ce coincidență, nu crezi?  spunea ea cu un zâmbet larg pe față.

     Chiar dacă nu se simțea atras de ea, se mințea singur spunând că acel zâmbet nu-i încălzea deloc inima.
  Un zâmbet delicat.. De la o persoană onestă.
         .
         .
         .
         .
         .
    Taehyung nici măcar nu a apucat să deschidă ușa, că persona pe care chiar nu avea chef să o vadă se afla in apartamentul lui. Expresia lui s-a șters de pe față, ultima rază de fericire dispărând fără urmă. Era chiar mama lui, furioasă de-a binelea.

        Mrs. Kim: Cum ești?
        Taehyung: Vezi? Respir.. Deci sunt bine.
        Mrs. Kim: Spune-mi! Care sunt acele persoane care au îndrăznit să te rănească?
        Taehyung: Și dacă îți spun, ai de gând să le omori pentru mine?  se întoarce el spre mama lui.
        Mrs. Kim:Dar știi foarte bine că pentru tine aș face orice!!
        Taehyung:Atunci dacă te rog frumos, poți să stai departe de mine? Ești conștientă de motivul pentru care o fac. Dacă chiar vrei să trăiesc, atunci lasă-mă să rezolv problema în felul meu. Nu mai sunt copilul acela de 3 ani care să aibă mereu nevoie de tine.
        Mrs. Kim: Bine atunci.. Dar să știi că indiferent de vârsta pe care o ai, eu mereu am să fiu mama ta.. Ai trecut prin multe, te las să te odihnești.
        Taehyung: Mulțumesc! Mom!!
        Mrs. Kim: Aaaa da, încă ceva.. Mâine bunicul tău vrea să vorbească cu tine. Ai face bine ca de data asta să fi prezent!!
 
      Bună dragii mei, gata și cu ultima parte a capitolul II, vă mulțumesc enorm pentru tot!! Send you virtual hugs and love!! 💜💜